O mare problema a democratiei noastre este ca partidele se afla intr-o competitie tot mai formala. Exemplul cel mai la indemana mi se par cele doua alternante la guvernare de pana acum. Au avut ele consecintele pe care in mod obisnuit le au aceste alternante? Invatand din lectiile guvernarii precedente, a fost urmatoarea mai buna ca aceasta? Un raspuns categoric negativ probabil ca ar fi excesiv.

In orice caz, insa, de fiecare data calitatea guvernarii urmatoare a fost infinit mai putin buna decat ar fi fost normal.

Am mai scris, au clarificat liberalii, taranistii si PD-istii, in guvernarea 1997 - 2000, ce era de clarificat cu privire la „gestiunea“ guvernarii precedente, a PDSR? Nici vorba! Au curs rauri de cerneala despre marile jafuri si coruptia de pana in 1997. Si totusi, nu s-a intamplat absolut nimic. Dupa patru ani de guvernare PSD-ista, lucrurile se repeta, astazi, intocmai.

Iar ideea ca actuala Opozitie, a domnilor de la PD si PNL, ar putea sa aduca ea o schimbare dupa alegerile din toamna pare sa nu mai produca decat zambete resemnate.

M-a obligat la aceste ganduri lectura noii Legi privind alegerea Parlamentului. Legea face mai evidenta ca orice altceva solidarizarea partidelor parlamentare cu scopul pastrarii actualului statu quo politic. Dupa 15 ani de democratie, partidele parlamentare ii au ca lideri pe Ion Iliescu, Adrian Nastase, Vadim Tudor, Traian Basescu si, pana mai zilele trecute, pe Theodor Stolojan.

FSN-ul anului 1990 nu mai subzista ca sigla, insa oamenii sunt practic aceiasi. Apropo de d-l Stolojan si de retragerea sa, amintind de tragediile antice, sa fiu iertat daca suspectez si aici o alta strategie in interes propriu a urmasilor FSN si ai Securitatii.

(Apropo de apropo, zilele trecute d-l Ciuhandu l-a chemat pe Basescu sa faca, dimpreuna cu taranistii, „o axa Timisoara - Bucuresti, pentru a inlatura acest guvern“. Stiind bine cat a sabotat Basescu guvernarea taranista din care a facut parte, stau si ma intreb cum ar fi sunat apelul d-lui Ciuhandu in gura lui Corneliu Coposu.)

Prin Legea despre care vorbesc, partidele parlamentare tind sa excluda de la competitia politica orice alt partid politic, iar asta inclusiv prin formule de-a dreptul aberante. Un exemplu sau doua, numai.

In procesul electoral, partidelor neparlamentare nu le este permis sa participe nici macar la desemnarea judecatorilor in Biroul Electoral Central (pana si data sedintei respective, de la Inalta Curte, este anuntata numai partidele parlamentare).

Pana la votarea actualei Legi, competenta repartizarii timpilor de antena pe partide revenea, firesc, unei autoritati independente - Consiliul National al Audiovizualului. Actualele partide parlamentare au decis sa preia ele si aceste prerogative - absolut esentiale - si sa fie, deci, si arbitri, si jucatori.

Asa se face ca la alegerile care vin timpii de antena vor fi stabiliti de o „comisie parlamentara speciala“, din care, se intelege, vor face parte numai reprezentantii partidelor parlamentare. Dar discriminarile si abuzul merg inca si mai departe.

Posturile private de radio si de televiziune sunt obligate sa repartizeze acelorasi partide parlamentare nici mai mult nici mai putin decat 75% din timpii de antena, in timp ce toate partidele neparlamentare si candidatii independenti la un loc vor primi restul de 25%.

Cat de irationala si abuziva este o asemenea reglementare rezulta inclusiv din faptul ca ea nesocoteste nu doar principiile unei competitii politice libere si echitabile dar si pe cele ale libertatii presei si ale dreptului de proprietate.

Faptul ca parlamentarii d-lor Iliescu si Nastase au votat la unison cu ai lui Basescu, Vadim Tudor si Stolojan mi se pare graitor pentru spiritul profund antidemocratic si de casta al actualelor partide parlamentare. Recunoscuti altadata pentru respectul fata de regulile democratice, Marko Bela, Gyorgy Frunda si colegii lor s-au purtat si ei la fel ca Vadim Tudor et comp.

Ei au reusit sa impuna celorlalte organizatii ale minoritatii maghiare un regim inca si mai restricitv si discriminatoriu decat cel impus partidelor neparlamentare.

Daca la toate acestea mai amintim ca la referendumul constitutional din urma cu un an numarul votantilor a fost umflat, oficial, cu circa 1,2 milioane, fara ca macar un singur partid sa aiba ceva de obiectat, cred ca nimanui nu ii e prea greu sa-si imagineze la ce am putea sa ne asteptam peste cateva saptamani.

La fel, este de notat ca, inclusiv din cauza numeroaselor premise de fraudare a alegerilor, existente chiar in Legea electorala la care m-am referit, organizatiile neguvernamentale au anuntat refuzul de a participa la observarea alegerilor.