Agresivitatea uneori salbatica de care dau dovada politistii in unele cazuri fata de cei pe care ii aresteaza sau ii retin in timpul unei anchete ameninta statul roman cu o noua condamnare la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), in cazul lui Gabriel Carabulea, un tanar de 27 de ani care a murit, din cauza torturilor la care a fost suspus de autoritati.

De aceasta data, CEDO ar putea sanctiona Romania, in premiera, pentru incalcarea dreptului la viata, prevazut de articolul 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Un tanar de etnie roma, Gabriel Carabulea, a fost retinut, in 13 aprilie 1996, de politisti ai Sectiei 9 Bucuresti si transferat imediat in arestul Sectiei 14. Asa cum se arata in plangerea catre CEDO, tanarul a fost torturat aici de politistii insarcinati sa-l interogheze, fiind legat de un dulap si batut, apoi infasurat intr-un covor si batut din nou.

Pe 16 aprilie 1996, pentru ca se simtea foarte rau, Carabulea a fost dus la Spitalul Ministerului de Interne, apoi la Spitalul penitenciar Jilava, iar, de acolo, la Spitalul „Sfantul Ioan“ si, in cele din urma, la Spitalul Fundeni, unde a decedat pe 3 mai 1996, la varsta de 27 de ani.

Fotografiile color facute de familie la morga evidentiau urme de lovituri, inclusiv in zona organelor genitale. Totusi, in urma celor doua autopsii efectuate de un medic legist s-a ajuns la concluzia ca „moartea nu a fost violenta“.

Familia Carabulea a facut plangeri repetate la Parchetul militar impotriva politistilor de la Sectia 14, dar toate s-au finalizat cu „neinceperea urmaririi penale”.

De asemenea, acestia s-au adresat Asociatiei Pentru Apararea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki (APADOR-CH), care, in 1998, dupa ce devenise evident ca autoritatile romane nu intentionau sa-i aduca in justitie pe cei vinovati, a sesizat CEDO in numele fratelui victimei.

Potrivit unui comunicat al APADOR-CH, anul acesta, pe 21 septembrie, plangerea a fost declarata admisibila de un complet format din sapte judecatori ai CEDO, luandu-se in considerare toate cele patru acuzatii: incalcarea dreptului la viata, avand in vedere ca tanarul Carabulea a murit in custodia Politiei, tortura si rele tratamente, incalcarea dreptului la un proces echitabil si discriminare,

avand in vedere apartenenta etnica a decedatului. “In acest moment, dosarul trebuie sa intre in ultima faza, cea a judecatii, care se poate finaliza cu o condamnare a Romaniei sau printr-o intelegere amiabila a statului, prin Agentul Guvernamental, cu reclamantul.

Faptul ca se ia in discutie incalcarea dreptului la viata este foarte grav si constituie o premiera in cauzele ce au fost judecate de CEDO impotriva Romaniei pana in prezent”, ne-a declarat presedintele APADOR-CH, Manuela Stefanescu.

In opinia reprezentantilor APADOR-CH, acest caz ar trebui sa constituie un semnal de alarma pentru autoritati pentru a rezolva problema abuzurilor practicate de autoritati, ce continua in prezent.