Cu o avere estimata la 650-700 milioane dolari, magnatul Ion Tiriac este considerat, pe buna dreptate, drept unul dintre cei mai bogati oameni din Romania. Spre nemultumirea sa, omul de afaceri s-a aflat anul acesta in atentia opiniei publice mai ales din pricina vietii sale private.

Este vorba atat de implicarea fiului sau, Ion Ion, in afaceri cu droguri, dar si de neconfirmata relatie cu frumoasa vedeta de televiziune Andreea Marin.

Dupa cum se stie, Ion Tiriac s-a facut cunoscut, in anii ’70, ca jucator de tenis, apoi ca antrenor si manager al unor sportivi celebri, precum Boris Becker, Ilie Nastase sau Goran Ivanisevici. De asemenea, Tiriac este proprietar si manager al unor importante turnee de tenis din intreaga lume. S-a implicat si in industria auto, in domeniul asigurarilor, bancilor si comertului.

Galant, manierat, divortat si prosper, Ion Tiriac poate fi cea mai buna partida a momentului!

Popularitatea nu e castigata la aprozar

Despre presupusa relatie amoroasa dintre Ion Tiriac si Andreea Marin au curs rauri de cerneala, fara a putea obtine insa o confirmare din partea protagonistilor.

Cu toate acestea, cele doua VIP-uri nu au facut decat sa dea apa la moara carcotasilor, aparand la brat la diverse evenimente sportive sau mondene.

Mai mult, intr-un recent talk-show, potentul om de afaceri a marturisit ca este deranjat de hartuirea permanenta din partea ziaristilor in ceea ce priveste anumite aspecte din viata sa privata, insa a declarat ca "Zana surprizelor" este cel mai popular om de pe meleagurile mioritice: "Pe Andreea Marin o consider cel mai popular om din Romania! Ea nu si-a cumparat popularitatea la aprozar.

E un om de televiziune si are meritele ei!".

Turneul de la Barcelona, 7.000 de euro

Mai mult, Ion Tiriac a spus ca isi doreste sa fie lasat in pace, sa nu mai fie intrebat la infinit de relatia cu Andreea: "Ce va intereseaza?! Este o treaba a mea personala. Timp de 40 de ani mi-am impartit viata cu publicul, dar am anumite limite care cred ca trebuie respectate!". Schimband subiectul, domnul Tiriac a vorbit despre proiectele sale legate de lumea sportului.

Astfel, el a vorbit despre turneul de tenis de la Barcelona pe care il organizeaza si care ii va scoate din buzunar nu mai putin de 7.000 de euro, dintre care 3.000 sunt alocate premiilor. La eveniment, fostul tenisman a acreditat numai 300 de ziaristi din intreaga lume, desi au existat peste 700 de cereri.

Desi nu prea are timp liber, Ion Tiriac se dedica pasiunilor sale de o viata: masinile de colectie si vanatoarea. Pentru cel din urma hobby, magnatul a investit intr-un spatiu destinat exclusiv vanatorii, o crescatorie la Balc, in vestul tarii.

Vedeta TV Andreea Marin intra in manuale. Europene!

Andreea Esca nu mai este singura vedeta de televiziune imortalizata intr-un manual - i se alatura, acum, si Andreea Marin! In aceasta competitie involuntara, vedeta TVR este, insa, net avantajata, ea fiind prezenta intr-un manual de educatia adultilor, produs de un consortiu european (si, deci, un manual cu circulatie europeana), finantat de Uniunea Europeana, prin programul Grundtvig/Socrates,

si de institutiile partenere din Romania, Slovenia, Italia, Austria, Marea Britanie sau Croatia. Incidentul surprinderii Andreei Marin, pe pelicula, in casa prietenului sau (n.r.

Cosmin Corendea), de catre un paparazzi, in 2002, este folosit ca studiu de caz intr-o lectie despre "dreptul de a fi aparat impotriva amestecului in viata personala", lectie in care este citat si un articol din "Evenimentul Zilei" pe aceasta tema.

Elena Schiffer, Cornelia Ionescu