Cea de-a treia si ultima dezbatere in cursa pentru Casa Alba

Bush si Kerry s-au axat pe teme economice si sociale

Presedintele american George W. Bush si contracandidatul sau democrat John Kerry s-au intilnit aseara pentru cea de-a treia si ultima dezbatere televizata din actuala campanie electorala, confruntare de maxima importanta pentru atragerea voturilor celor care se declara indecisi, ale caror optiuni vor hotari soarta acestor alegeri, considerate cele mai strinse din istoria recenta a Statelor Unite.

Daca la primul duel direct au asistat 62,5 milioane de alegatori, la cea de-a doua s-au uitat doar 46,7 de americani, insa analistii apreciau ca la dezbaterea de miercuri seara numarul telespectatorilor va spori, Bush si Kerry urmind sa discute teme de maxim interes pentru oamenii de rind: economia, somajul, asigurarile de sanatate si legislatia privind avortul.

Cu 20 de zile inainte de alegeri, cei doi candidati sint mai tot timpul pe drumuri, mergind de la o intrunire electorala la alta, insa aceasta dezbatere le oferea ultima sansa de a se adresa unui numar urias de alegatori.

Dat fiind faptul ca temele acestei ultime dezbateri urmau sa fie probleme interne, senatorul Kerry pornea in avantaj, sondajele de opinie aratind ca pozitiile sale pe chestiune de sanatate, mediu, educatie si, intr-o mai mica masura, economie sint mai apreciate decit cele ale lui Bush.

In schimb, seful statului este considerat mai competent in domeniul luptei impotriva terorismului si securitatii interne, amplu discutate in primele doua dezbateri.