Un proces cauzat de asasinarea fiicei lui Gheorghe Cristescu, primul secretar al Partidului Comunist din Romania, a zguduit Bucurestiul anului 1936. Acuzat de crima a fost inginerul Liviu Ciulei, tatal celebrului regizor si amant al Titei Cristescu.

Cristescu – primul lider comunist roman

Trezirea din iluziile idealului comunist

Plecat din randurile socialistilor pentru a participa la fondarea Partidului Comunist, Gh. Cristescu se va intoarce destul de repede la vechile sale convingeri. Aceasta revenire ii va salva, probabil, viata, singurului conducator roman al partidului din perioada interbelica. Multi dintre fondatori vor muri la Moscova.

DRAGOS CEPARU

S-a nascut pe data de 10 octombrie 1882 in comuna Copaci din fostul judet Vlasca (Giurgiu). Inca de la 15 ani isi manifesta intentiile politice inscriindu-se in Partidul Social Democrat Muncitoresc Roman. Opt ani mai tarziu, ajungea in conducerea Cercului Socialist "Romania Muncitoare" din Bucuresti.

Au urmat alte functii de conducere in cadrul Uniunii Socialiste din Romania (1907-1910), Partidului Social-Democrat (1910-1916) si in Comisia Generala a Sindicatelor (1908-1920).

Optiunile sale politice sunt bine precizate in articolul "Perspectivele prezentului" din presa socialista a vremii: "Noi socialistii – scria el – voim sa desfiintam regimul capitalisto-burghez, in care milioane de muncitori si tarani traiesc de la nastere si pana la moarte in cea mai neagra mizerie, imbogatind fabricantii, mosierii si pe toti exploatatorii muncii omenesti.

Voim ca toti oamenii sa fie datori sa munceasca, iar de roadele muncii sa se bucure toti deopotriva". Prin conditia sa sociala insa, Cristescu facea parte din mica burghezie, detinand un mic atelier de textile.

In 1919, Gheorghe Cristescu devenea unul dintre cei sapte deputati socialisti din Parlamentul Romaniei. Se legitima acolo astfel: "Reprezentam muncitorimea care munceste, nu pe aceia care traiesc din munca altora". Apogeul carierei sale politice l-a atins in 1922, cand a fost ales primul conducator al Partidului Comunist la Congresul de la Ploiesti.

POTRIVNICUL. Conferinta Federatiei Comuniste Balcanice de la Viena (1923) lansa lozinca "autodeterminarii pana la despartire" cu referinta la separarea provinciilor unite cu Romania in 1918. Tergiversarea adoptarii acestui principiu de catre Partidul Comunist din Romania a dus la inlaturarea lui Cristescu din functia de conducere, in 1924.

Trei ani mai tarziu si-a infiintat propria formatiune politica – Partidul Socialist, avand publicatia "Izbanda socialista". Esecul acestor initiative il determina, in 1933, sa se inscrie in Partidul Socialist Unitar. Fuziunea dintre aceasta formatiune si Partidul Social-Democrat (1937) il transforma pe Cristescu intr-unul dintre liderii social-democratilor romani.

Acapararea puterii politice de catre comunistii romani a condus la persecutarea lui Cristescu, fostul "tovaras". Cel care fusese primul conducator roman comunist a ramas exclus din partidul pe care-l formase. Despre viata lui Cristescu in anii postbelici, informatiile sunt lacunare. In 1950 a fost trimis in lagarul de munca de la Canal unde a petrecut patru ani.

A murit in data de 29 noiembrie 1973. Gheorghe Cristescu n-a mai facut parte niciodata din Partidul Comunist.

AMINTIRI "REVAZUTE" SUCCESIV. O delegatie a socialistilor romani, din care facea parte si Cristescu, a intreprins o vizita "oficiala" la Moscova in 1920. Despre aceste evenimente – care contin si discutia cu Lenin, Gheorghe Cristescu relata intr-un interviu, in 1969: " (...) In acel moment nu era usor sa te duci in Rusia.

Intre Rusia si celelalte natiuni exista o centura de izolare, un fel de mare zid chinezesc. (...) Dupa multe peripetii, am ajuns la Petrograd, strabatand mai multe tari. La Congres, stiti ce s-a intamplat. Eu am votat impotriva tezelor lui Lenin. Am fost introdus la Lenin, in biroul sau; tovarasul care ma anunta spune, deschizand usa: “Cristescu din Romania. El a votat contra...”.

Bineinteles ca Lenin a fost intrigat. Da, Lenin a fost intrigat: “Cum? Cristescu cel care primea literatura revolutionara din Elvetia in Romania si o trimitea in Rusia de la Galati, cu concursul pescarilor rusi, socialistilor revolutionari?” (...) Lenin se afla asezat la o masa. A cerut vesti despre partid, organizatiile sindicale, organizatiile de femei.

Lenin m-a intrebat de ce votasem impotriva lui. Am raspuns: “Tu insuti, tovarase Lenin, m-ai invatat sa conduc barca miscarii socialiste in tara mea. Tu, cand ai pus mana pe putere in tara ta, ai vrut sa aplic programul maximal. Dupa noua luni te-ai lovit de dificultati imense: ai putut sa constati ca teoria, ceea ce este scris pe hartie, nu corespunde cu realitatea concreta.

Tu ai scris Ce-i de facut?. Tu ai scris Stangismul, boala copilariei comunismului, tu ai scris Un pas inainte, doi pasi inapoi. Tu, ca adept al conceptiilor materialismului istoric si dialectic, judeci fenomenele prin aceasta prisma stiintifica. Ce te-a determinat sa arunci la gunoi programul maximal? E randul tau sa raspunzi, tovarase Lenin.

Eu stiu ca daca ai fi mentinut acest program, ai fi pierdut revolutia”. Lenin a raspuns: “Da... da. Am facut aceasta cotitura. Am facut aceasta cotitura pentru ca conditiile obiective si subiective nu se puteau adapta la maniera forte”.

Iata, asadar, cum in 1969 Cristescu "il cearta" pe Lenin, dupa ce in 1920 fusese intru totul de acord cu el. In felul acesta – cu relatari mistificate asupra unui evenimente trecute – se va scrie istoria partidului pe intreg parcursul regimului comunist.

In 1972, intervievat de revista Universitas despre aceste evenimente, Cristescu are o versiune diferita: "L-am intalnit pe tovarasul Lenin la Moscova in 1920, cand am purtat o discutie cu privire la deosebirea dintre partidul socialist si partidul comunist, cand am cazut de acord ca deosebirea principala dintre ele este din punct de vedere al tacticii si nu doctrinal.

Tovarasul Lenin m-a intrebat de ce am votat contra a doua dintre tezele Kominternului; eu am ripostat si i-am spus : "Nu pot vota decat ceea ce ajuta dezvoltarii tarii mele. Si ca sa fiu mai precis : fiind primit aicea am intrat impreuna cu ceilalti delegati pe care i-am luat cu mine.

Va raspund la intrebarea de ce am votat contra si va raspund asa: fiecare tara isi are conditii obiective si subiective de dezvoltare. O tara e dezvoltata economiceste, alta e inapoiata, alta e mijlocie; la intelect e la fel. Aceasta stare m-a determinat sa ma gandesc ca nu ma pot juca cu situatia organizatiei noastre.

Iar eu, ca un comandant al miscarii muncitoresti, stiu ca acela este comandant distins care obtine cu minimum de jertfe maximum de castig si apoi stim din legile evolutiei ca nu se poate face salt in necunoscut. Germinarea in pantecele maici se face in noua luni, iar cine incalca aceasta lege a firii risca un avorton. Atunci tovarasul Lenin mi-a spus : "Tovarasul Cristescu are dreptate.

Vom lasa fiecare partid sa-si faca munca de organizare si propaganda conform specificului tarii sale". Cristescu dovedea in amintirile sale ca Lenin gandea ca si in vremea lui Ceausescu.

"Ager la minte ca un “Gavroche” al Parisului, infatisa perfect la fizic, si la moral tipul lui Figaro, nemuritorul barbier. “Figaro-si, Figaro-la”. Cristescu era pretutindeni, isi vara nasul in toate, rezolva dificultatile printr-o pirueta si-ti inchidea gura printr-o gluma.

De cate ori nu m-a dezarmat printr-un “Las-o dracului, Coane Costica, ca le potrivim noi cum trebuie!”". - Constantin Argetoianu

PESTE ANI, LA VARSTA NOSTALGIILOR IDILICE

Fostul secretar al Partidului Comunist din Romania, Gheorghe Cristescu-Plapumarul, rememorand anii de glorie ai tineretii sale, impartaseste unor tineri utecisti din experienta sa politica. Intr-un interviu dat in 1972, Cristescu le declama versurile sale preferate – desigur, militante! – studentilor veniti sa-l intervieveze.

Acestea intruchipeaza crezul comunistilor intr-un "viitor luminos" al tarii noastre: "Cand or creste in lume indeajuns/ si trandafiri si paine/ a catorva e lumea azi/ A tuturora maine/ de a pururea".