Nu pot lua in serios amenintarea proferata de Traian Basescu, in stil propriu sau imprumutat de la C.V. Tudor, ca, dupa alegeri, vom vedea in Piata Victoria un spectacol ca pe vremea lui Tepes Voda. Mai intai, nu traim in Evul Mediu. Hotii, oricat de mari ar fi, pot conta pe avantajele democratiei de tip dambovitean.

Asa ca nu e nici un pericol sa fie trasi in teapa daca PSD va pierde alegerile in noiembrie. Apoi, imi e greu sa-i vad pe democrati si pe liberali in postura de impartitori, neprihaniti, ai dreptatii. Am oarecari banuieli ca si prin PD si PNL se gasesc persoane, unele cu nume foarte sonore, care nu sunt deloc interesate sa ne rascoleasca amintirile despre Tepes.

Si, in fine, nu e nici un secret ca, dincolo de ostilitatile afisate in campania electorala, exista o solidaritate tacita intre cei care au ajuns sa fie corupti si cei care aspira sa fie corupti. Tribunalele sunt pentru gainari si plevusca, nu pentru „pestii mari“, cum ne-a demonstrat, cu prisosinta, PNA.

Dar mi se pare, cel putin, bizara ideea pusa in circulatie dinspre PSD si Palatul Victoria (ajunsa si in „Cotidianul“) ca tepele agitate de Basescu n-ar fi decat munitie electorala pentru C.V. Tudor. Se pare ca PSD e speriat rau de tot! De altfel, am dedus asta si din discursul tinut de Nastase cu ocazia lansarii candidatilor Uniunii PSD+PUR.

Discurs in care le-a marturisit celor care-l ascultau ca n-ar mai vrea „tipete si scandaluri“. Radicalii, a zis el, gandindu-se cu siguranta la tepele lui Basescu, vor face ca tara sa devina „urata si bolnava“.

Acum, e altfel? Ma tem ca, speriat de moarte de perspectiva de a pierde prima sa confruntare directa cu alegatorii, d-l Nastase a uitat cine a uratit Romania si a imbolnavit-o, batandu-si joc de sperantele noastre de-acum cincisprezece ani.

A uitat ca, inca din vremea cand PSD se chema PDSR, a inceput sa sangereze, in memoria romanilor, ca o rana redeschisa, imprecatia din finalul „Scrisorii a III-a“ a lui Eminescu: „Cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punand mana pe ei, sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei“… Continuarea o cunoasteti!

Numai ca si „puscaria“ si „casa de nebuni“ sunt simple reverii poetice. Tepes va ramane in Evul Mediu, sa-si doarma somnul de veci, iar viata noastra sau, cel putin, a mea se va petrece intr-o democratie intrata, vai, in putrefactie din leagan si in care e posibila, deocamdata, o singura speranta reala, cred.

Coruptii „posibili“ au nevoie de ceva timp pana sa devina corupti. Trebuie sa se acomodeze cu butoanele pe care urmeaza sa apese intr-un post de comanda. Pe cand coruptii versati, experimentati, cum sunt cei din PSD, nu mai sunt „amatori“. Sunt „profesionisti“. Au construit o retea care functioneaza si noaptea in timp ce ei dorm.

De altminteri, in virtutea acestui rationament voi vota in noiembrie pentru Alianta D.A. Nu sunt de acord cu cei care, din lehamite, din sila, au de gand sa nu mai mearga la vot. Si mie mi-ar fi placut sa pot imparti scena politica in „buni“ si „rai“, macar dintr-un motiv egoist: ca sa-mi redau increderea in democratie, intrucat nu stiu ce se poate pune in locul ei.

Dar, daca nu vad pe nimeni care ar putea reprezenta „binele sigur“, nu vreau sa fiu, nici indirect, de partea „raului sigur“.

Ca sa revin: a blama „radicalitatea“ cu argumentul deocheat ca ea ar servi extremismului, mi se pare un sofism rezultat din panica. Pe mine, nu amenintarea cu „tepele“ ma deranjeaza la Basescu.

In realitate, tare ar fi nevoie, azi, de cineva care sa le ceara „pestilor mari“, din PSD sau din alte „piscine“, sa dea explicatii despre cat au furat, ce au furat si unde au trimis banii.