Senatul si Camera Deputatilor continua sa fie institutii care impovareaza an de an contribuabilul de rand. La fel ca in anii trecuti, si in 2005 costurile pentru intretinerea unui parlamentar nu sunt de neglijat. 4,7 miliarde se vor duce anul viitor doar ca un senator sau un deputat sa poata lucra in liniste in cele doua cladiri ce reprezinta Parlamentul Romaniei.

Desi numarul senatorilor si deputatilor se va reduce cu 10%, totusi Executivul s-a gandit ca in 2005 sa puna la dispozita senatorilor si deputatilor o suma destul de frumusica. 2.149 de miliarde reprezinta bugetul ce va fi alocat Senatului si Camerei Deputatilor. Din acesata suma, 1.500 de miliarde reprezinta bugetul deputatilor, iar 649 de miliarde vor reveni senatorilor.

La un calcul estimativ, se poate constata ca in 2005 un parlamentar ne va costa pe fiecare dintre noi aproximativ 4,7 miliarde de lei pe an. Daca ar fi sa ducem calculul mai departe, am constata ca acelasi parlamentar ne va costa pe zi aproximativ 13 milioane de lei. Este adevarat, respectiva suma se refera la tot ce tine de administrarea celor doua Camere ale Parlamentului.

Ceea ce implica nu numai salariile alesilor, ci si ale angajatilor care-i deservesc, precum si tot felul de altfel de cheltuieli, investitii, intretinerea cladirilor. Diferenta dintre intretinerea unui senator si cea a unui deputat nu este insa prea mare. in timp ce un senator va costa pe zi 12,9 milioane, pentru un deputat se va cheltui ceva mai mult, adica 13 milioane.

Trebuie precizat insa faptul ca atat Senatul cat si Camera Deputatilor au solicitat sume substantial mai mari. Astfel, Senatul a vrut sa aiba la dispozitie, in 2005, 818 miliarde, in timp ce deputatii au considerat ca li se cuvin aproape 1.700 de miliarde. Guvernul nu a fost insa de aceeasi parere, reducandu-le sumele initiale.

Din intreg bugetul pe 2005 aprobat de guvern si care se ridica la 856 de mii de miliarde, o parte - mai exact 219 miliarde - va cheltui viitorul locatar de la Palatul Cotroceni. Cancelaria Primului Ministru va avea la dispozitie aproape 4.000 de miliarde in timp ce Secretariatul General al Guvernului a primit ceva mai putin, adica 2.748 miliarde.

Desi nu este inca aprobat de Parlament, proiectul de buget pe 2005 a alocat Ministerului Muncii peste 54 de mii de miliarde, iar Educatiei peste 37 de mii de miliarde. O suma importanta, adica peste 17 mii de miliarde, a revenit Sanatatii.

PNA va avea la dispozitie pentru anul viitor un buget aproximativ egal cu al Senatului, adica 639 de miliarde, in timp ce Justitiei i-au fost alocate peste 11 mii de miliarde. Proiectul bugetului de stat pe anul 2005 va fi dezbatut si aprobat de Parlament, care poate modifica sumele prevazute la cheltuielile bugetare.

in anii trecuti, modificarile operate de Parlament au fost minore fata de ceea ce a propus Guvernul.