Adrian Mutu a inceput sa alunece imediat ce a schimbat pamintul tare al Italiei cu gazoanele umede ale Angliei. La Parma, Alberto Malesani, fostul lui antrenor, tine minte un tinar inteligent si serios. La Londra, Claudio Ranieri, primul antrenor al lui Mutu la Chelsea, vorbeste despre “un fotbalist dotat”, dar adauga iritat: “Talentul nu e suficient.
Trebuie sa ai ceva si intre urechi”.
Exact acolo tinteste si Jose Mourinho, al doilea si, probabil, ultimul antrenor al lui Mutu la Chelsea. Mourinho a sosit la Londra cu un singur gind “intre urechi”: sa fie recunoscut drept durul suprem al fotbalului european.
Cu Mourinho, Chelsea a intrat in era stiintei si a nabadailor. Mourinho umple vestiarul de tabele cu sarcini, masoara alimentatia jucatorilor si e adesea zguduit de dictoane pe care le vrea devize de viata pentru fotbalisti.
Exemple: “Lupta duce la victorie!” sau, simbata, dupa primul meci pierdut de Chelsea in campionat, “Echipa e prea strimta pentru idei mari”.
Mutu si scandalurile care il insotesc in Anglia nu sint straine de peisajul uman al locului. Caci Prima Liga engleza nu e un campionat oarecare. Nu are nimic din buna cuviinta profesionala a Seriei A, care pare sa fi scos din Mutu untul cel mai bun.
La Parma, ca in tot fotbalul italian, cineva poate fi celebru fara sa fie o fiara in cautare de satisfactie. Scandalurile personale sint rare. Meseria e pe primul loc. Ea e un univers suficient intr-o tara care pretuieste, inca, artizanii. Mutati-va, o data cu Mutu, in fotbalul englez si va trebui sa invatati altceva.
Fotbalul englez a fost dintotdeauna un joc aspru. Dupa ce Prima Liga a fost botezata, acum 10 ani, Premiership si a devenit proprietatea firmelor de bere si a bancilor, asprimea a ramas, dar s-a pus in slujba razboaielor comerciale. Cluburile s-au transformat in companii pe actiuni, salariile au sarit de trei ori peste solda jucatorilor de pe continent.
Anglia a devenit marea atractie pentru un popor de fotbalisti care au aflat ca pot deveni milionari din primul an de joc in Premiership. A inceput migratia. Saracii racolati din Columbia sau din Romania s-au amestecat la coada cu prosperii campionatelor francez, italian sau spaniol. Loc de fotbal care pune in miscare afacerile, Anglia n-a atras numai fotbalisti.
Curind a inceput a doua migratie. Migratia patronatului. Roman Abramovici, nababul rus, a mutat citeva zeci de milioane de metri cubi de gaz siberian in citeva sute de milioane de dolari pe care i-a plasat la Londra.
Abramovici a cumparat Chelsea si a desavirsit revolutia comerciala. Cine e bun e de cumparat. Cine nu, e de vinzare. Salariile? Hello, Mr. Mutu! 100.000 dolari pe saptamina? No problem! Chelsea e vitrina in care se expun ziua si noaptea, pe teren sau in cluburi, tineri milionari care miine pot pierde totul si trebuie sa se bucure acum. Pentru ei, cocaina e ieftina.
Adrian Mutu nu e o victima, ci doar un om nepregatit pentru locul in care a venit sa joace fotbal. Mutu e imatur, fotbalul englez e dur. Mutu are talent, Chelsea maninca talent pe piine, dar arunca ambalajul fara sa priveasca in urma. Rasfatat prea devreme, Mutu a locuit un timp in paradisul total fabricat de maretia financiara a lui Abramovici. A fost un pas gresit.
Exista cale de intoarcere? Fara indoiala. Paradoxal, Mutu intoxicat e mai usor de salvat decit Chelsea, clubul care si-a pierdut sufletul.
Chelsea va urca si se va prabusi o data cu averea lui Abramovici. Conducta care leaga zacamintele siberiene de piata engleza a fotbalului nu e nici dreapta, nici scutita de explozii.
Adrian Mutu trebuie sa-si aduca iarasi aminte ca fotbalul e o meserie. Locuri de munca sint destule. Cu salariu mai mic. Si cu trufie mai putina.
