Noul sef al armatei, acuzat de implicare in reprimarea revolutiei

de     HotNews.ro
Miercuri, 27 octombrie 2004, 0:00


Eugen Badalan

Seful Armatei a reprimat RevoluTia de la arad din decembrie ’89

Noul sef al Armatei Romane, generalul Eugen Badalan, a dat ordin in decembrie 1989 ca Revolutia de la Arad sa fie reprimata. In aceste conditii, generalul Eugen Badalan nu poate fi comandantul Armatei, o armata a Aliantei Nord-Atlantice. Cu un general ca el in fruntea Statului Major General, Romania nu este credibila! Domnule Badalan, demisia!

“Badalan mi-a ordonat: “Te duci si mi-i tai si mi-i imprastii! Te duci si bagi baioneta in ei! Nu mai am ce discuta cu tine, mars de aici!”“ Neculae Diaconescu colonel in rezerva, fost subordonat al actualului general in timpul actiunilor din 1989
Sfarsitul “Revolutiei de catifea“ din Arad
Fuga cuplului Ceausescu nu a adus linistea nici la Arad, asa cum nu a adus-o nicaieri in restul tarii. In schimb, a lasat libera “scena“ pe care, zile si nopti la rand, avea sa se deruleze diversiunea “luptei cu teroristii“.
VASILE SURCEL


INCEPUTUL. Pe 21 si 22 Decembrie 1989, militarii trimisi in strada au “convietuit“ pasnic cu manifestantii din Arad
Ceea ce se stie acum, cu siguranta, este ca, in zilele de 21 si 22 decembrie 1989, in Arad nu au existat conflicte majore intre demonstranti si organele de ordine, fie ca a fost vorba despre Armata, fie de angajatii Ministerului de Interne.

Dar, asa cum rezulta din marturiile celor care au participat la evenimente, asta nu s-a intamplat datorita intelepciunii de care ar fi dat dovada “capateniile“ civile si militare de rang inalt. Ba chiar din contra.

Multi aradeni sunt si acum convinsi ca pentru orasul lor fusese “planificat“ un adevarat macel care, pe de o parte, ar fi justificat “teoria“ bandelor de huligani si a agenturilor care vor sa destabilizeze tara, iar pe de alta parte, ar fi facut ca Aradul, impreuna cu Timisoara, sa devina niste exemple dure, menite sa paralizeze, din fasa, orice intentie de a declansa alte

proteste in restul tarii. Col. (r) Mihail Cioflica, fostul sef al Inspectoratului Judetean de Militie, relateaza ca, la un moment dat, aflat in sediul Comitetului Judetean de Partid, Ilie Matei, secretar al CC al PCR, a dat o pretioasa indicatie fortelor de ordine dislocate acolo: “Vedeti, daca se apropie de sediu, sa-i doborati ca plaiesii lui Stefan cel Mare sau Mihai Viteazu“.

Si ca sa fie clar inteles, inaltul demnitar a inceput sa execute un soi de balet caraghios, compus dintr-un lant de fandari si simulari ale unor lovituri de impungere, aplicate cu o baioneta inexistenta. Alte marturii il incrimineaza pe maiorul Eugen Badalan, care ar fi dat si el ordine concrete privitoare la reprimarea violenta a manifestantilor.

Revolutionarul Pintea Mos a declarat public ca, in cursul unei sedinte desfasurate la Comitetul Judetean, “maiorul Badalan, de la Statul Major al Diviziei Oradea, i-a dat ordin maiorului Neculae Diaconescu, comandantul detasamentului de elevi teristi adusi la Arad de la Scoala de Ofiteri in Rezerva din Lipova, sa ne lichideze.

Dupa planul si ordinul dat de acesta, urma ca fiecare soldat (ori cate doi soldati) sa impunga cu baioneta de la arma un demonstrant, dupa care piata sa fie curatata de cadavre si spalata luna de sange, incat sa nu se mai vada nici o urma a macelului care ar fi fost facut“. Plan de actiune extrem de dur cu care nu a fost de acord nici macar Elena Pugnea, prim-secretarul judetenei de partid.

Declaratia lui Pintea Mos este confirmata, cu mai multe amanunte, chiar de catre fostul maior Diaconescu, cel care a primit in mod direct ordinele de la Badalan. “Dupa ce am iesit din biroul lui Ilie Matei, maiorul Badalan mi-a spus: “Sa vii cu mine inca o data si sa-ti arat ce ai de facut.

Cine dracu te-a trimis aici? De unde dracu ai aparut tu aici, ca sa-mi dai peste cap totul? Te duci si mi-i tai si-i imprastii!”“. Diaconescu mai relateaza ca in momentul in care i-a cerut lui Badalan precizari referitoare la executarea ordinului, acesta i-a replicat taios: “Te duci si bagi baioneta in ei! Nu mai am ce discuta cu tine, mars de aici“.

Marea sansa a aradenilor, poate si a fostului maior si actualului general Badalan, a fost ca Diaconescu nu a executat acele ordine. Anterior, acesta facuse o intelegere cu actorul Viorel Voicila, liderul si reprezentantul revolutionarilor: “Sa fim clar intelesi! Voi, sa nu cumva sa-mi loviti vreun om.

Manifestati pasnic, iar eu iti promit ca nu veti avea nimic de suferit din partea noastra“.

Intelegerea lor a fost respectata cu sfintenie, fapt pentru care aradenii il considera si acum pe Diaconescu un erou adevarat care, prin modul in care a stiut sa discearna si sa aleaga corect intre datoria de a executa ordinele sefilor si datoria de om, a salvat orasul de la un macel cumplit, pe care s-ar parea ca unii au dorit foarte mult sa-l declanseze.


Arme secrete contra revolutionarilor: bata si laxativul
Intrate in panica, autoritatile locale au cautat tot felul de solutii menite sa descurajeze protestele oamenilor iesiti in strada. Intreprinderile de prelucrare a lemnului au primit ordin sa confectioneze cateva mii de bate cu care sa fie inarmati luptatorii de la Garzile Patriotice. Batele au fost facute, dar nu au mai apucat sa intre in dotarea “gardistilor“.

La un moment dat s-a luat in calcul chiar si folosirea unei “arme“ ceva mai “sofisticate“: o substanta chimica cu un puternic efect laxativ. Este vorba despre “fenolftaleina“ care, dizolvata in diverse lichide (ceai, bere, cafea sau bauturi racoritoare), urma sa fie “livrata“ gratuit manifestantilor.

Cel care a avut de gand sa inabuse Revolutia din Arad printr-o criza generalizata de diaree a fost colonelul Dumitru Rasina, seful Securitatii pe judet. Planul sau a fost insa dat peste cap de Ioan Crisnic, seful Laboratorului de la Spitalul din Arad, care pur si simplu a ascuns “fenolftaleina“ de ochiul vigilent al securistilor.

Oricat de comica, “varianta Rasina“ era cu mult mai umana decat interventia militara.


Noaptea cea mai lunga
Mai dure sau mai ciudate, toate aceste planuri nu i-au impresionat prea mult pe aradeni. Pe 21 decembrie, in jurul pranzului, cand la Bucuresti mitingul comandat de Ceausescu se risipise, din cauze inca neelucidate clar, la Arad manifestantii, al caror numar ajunsese la 35 sau 40 de mii, ocupasera deja centrul orasului.

Alaturi de stiutele lozinci anticeausiste si anticomuniste, cuvantul lor de ordine a fost “fara violenta“. Liderii lor au fost deosebit de atenti sa preintampine aparitia unor provocatori (au existat si astfel de cazuri), care ar fi putut sa incite multimile la acte de vandalism ori la actiuni violente contra militarilor.

Punctul de intalnire al demonstrantilor a fost sediul Comitetului Judetean de Partid. Dupa esuarea catorva tentative de dialog cu autoritatile, manifestantii au devenit adevaratii stapani ai orasului. Lucrurile s-au schimbat insa catre orele serii si dupa lasarea intunericului, cand oamenii au inceput sa plece pe la casele lor.

In jurul orelor 22:30-23:00, in Piata Centrala se mai aflau doar vreo 120 sau 150 de oameni, mai putin de o zecime din efectivele militare dislocate in oras. Lichidarea protestatarilor, prin oricare dintre mijloacele planificate ar fi fost floare la ureche.

Ar fi fost in cazul in care dispozitivul de paza nu ar fi fost compus din studentii “TR“ veniti de la Lipova, sub comanda maiorului Diaconescu. Inca de atunci, noaptea de 21/22 decembrie a fost numita “Noaptea cea mai lunga“. Si asa a si ramas inscrisa in memoria localnicilor.

Dupa miezul noptii, iluminatul public fusese oprit, iar putinii oameni ramasi in zona erau convinsi ca planul de lichidare a lor va fi pus in practica la adapostul intunericului. Revolutionarul Alexandru Gancea relateaza ca, in acele imprejurari, in timp ce Diaconescu, singurul garant al sigurantei lor, se afla inca in sediul Consiliului, oamenii au avut de gand sa se mute in alt loc.

El mai relateaza ca, afland despre aceasta intentie, unul dintre studentii din dispozitivul militar i-ar fi spus: “Nu plecati de aici ca va impusca. Stati aici cu noi, ca langa noi nu vor avea curajul sa va omoare“. Pustiul a avut dreptate caci, pana in zori, nu a avut loc nici un incident violent.

In acea noapte, printre revolutionari s-a aflat si Helmuth Dukadam, celebrul portar al echipei Steaua. Inainte de lasarea intunericului, el s-a dus, impreuna cu Gheorghe Curta la Manastirea de Maici din Gai si, dupa o scurta rugaciune, cei doi au cumparat din sfantul locas o mie de lumanari. Aprinse mai tarziu, acestea au fost singura sursa de lumina din piata Consiliului.


La lumina zilei


ENTUZIASM. Plini de speranta, revolutionarii Aradului au ocupat “Balconul Partidului“
In dimineata de 22 decembrie, situatia din Arad a intrat “in linie dreapta“. Centrul a fost ocupat de manifestantii al caror numar s-a ridicat, in scurt timp, la peste 150.000. Apoi, brusc, in jurul pranzului a cazut ca un trasnet vestea fugii cuplului Ceausescu.

Conformandu-se ordinelor transmise prin intermediul radioului si televiziunii, comandantii au dispus retragerea fortelor militare in cazarmi. Mai mult decat atat, mr. Girgar, seful Casei Armatei din oras, i-a invitat pe liderii revolutionarilor sa vina sa preia controlul asupra Consiliului Judetean de Partid.

Cum era de asteptat, intrarea in fostul sediu al partidului s-a facut initial haotic dar, usor, usor, s-au pus la punct anumite reguli prin care s-a putut tine evidenta celor patrunsi acolo. La scurt timp dupa instaurarea acelei atmosfere euforice a inceput insa ciudatul “razboi psihologic“ care, in scurt timp, avea sa se intinda asupra intregii tari.

La Arad, prima sa manifestare a fost “zvonul“. Pe anumite “canale“ ramase inca necunoscute, s-a aflat ca apa din oras este otravita. Primul rezultat a fost ca unii dintre cei prezenti in piata au plecat acasa pentru a-si proteja familiile contra acelui ipotetic pericol.

Infirmat rapid, acest prim zvon a fost si momentul in care s-a incheiat Revolutia “de catifea“ de la Arad. In orele si zilele care au urmat intregul oras a fost luat “cu asalt“ de valuri de informatii false, cu caracter diversionist.

Echilibrul manifestat in ultimele zile ale “regimului Ceausescu“ a fost inlocuit de haos. Un haos care, privit acum cu detasare si obiectivitate, pare sa fi fost bine pus la punct si dirijat cu atentie. De catre cine? Inca nu s-a aflat. Si probabil ca nici nu se va afla vreodata cu precizie.


Vocile care se hlizeau in telefoane
Asa cum spuneam, primul pas al diversiunilor care au adus moartea si asupra Aradului a fost constituit de zvonurile alarmiste, “lansate“ atat pe linie militara, cat si prin intermediul unor mesaje primite pe telefoanele unor institutii oficiale, pe “firul scurt“, la numere care nu erau cunoscute de orice muritor.

In cele mai multe cazuri, “sursele“ care lansau asemenea zvonuri erau femei care “uitau“ sa-si precizeze numele sau calitatea in care faceau “informarile“. Adeseori, in receptoarele aparatelor se auzeau hohote de ras, ori alte zgomote de fond ce pareau sa provina de la un chef.

Cu toate acestea, si contrar oricarei prudente, aproape intotdeauna, acest soi de mesaje au fost considerate reale si li s-a dat curs.

Puse “cap la cap“ cu informatiile catastrofice raspandite cu generozitate de “Televiziunea Romana Libera“, care transmitand “Revolutia in direct“ devenise o veritabila “fabrica de raspandit zvonuri“, psihoza “teroristilor“ a pus stapanire, in scurt timp, si asupra Aradului.


Misterul Nuta si Mihale
In ultimii 14 ani s-a vorbit adeseori despre un misterios avion “RomBac 111“, despre care se spune ca ar fi transportat un grup de “teroristi-diversionisti“ in cateva dintre cele mai importante centre revolutionare din tara. Pana acum, despre acel avion se stie doar ca, plecat probabil din Capitala, a ajuns mai intai in Sibiu si apoi la Timisoara.

De asemenea se mai spune ca, la fiecare oprire, din acest aparat ar fi coborat cateva zeci de pasageri cu alura de sportivi de performanta care s-au raspandit apoi, pierzandu-si urma prin orase.

Identitatea si amanuntele “activitatii“ acelor indivizi ciudati, asociati de cele mai multe ori cu misteriosii “teroristi“, este inca unul dintre misterele revolutiei, ramas inca neelucidat. Foarte putina lume stie insa ca ultima escala a acestui avion a avut loc chiar la Arad.

De la bordul sau au coborat generalii de MI Constantin Nuta si Velicu Mihale, insotiti de alte 27 de persoane. Din ordinul lui Ceausescu, cei doi generali fusesera trimisi la Timisoara, componenti ai “grupei operative“ care trebuia sa lichideze “tulburarile“ de acolo. In Arad, ei au aparut abia in seara de 22 decembrie.

“Pasagerii“ cursei au fost cazati la Hotelul Parc. Ceva mai tarziu s-a aflat ca printre acestia s-au numarat si gen. Diaconescu, seful Procuraturii Militare, care era insotit de doi arabi (un student si un doctorand), precum si o echipa de cinci angajati ai redactiei de televiziune a armatei, de la emisiunea “Pentru Patrie“.

Din aceasta echipa au facut parte si locotenent-coloneii Pricina si Cenusa. Generalii Nuta si Mihalea au fost cazati in camera 105 a Hotelului Parc.

Ignorand faptul ca diversiunea “teroristilor“ a fost “lansata“ mai intai prin mass-media, aradenii sunt si acum convinsi ca, timp de aproape 12 ore, acea camera a fost “comandamentul“ din interiorul caruia au fost coordonati “teroristii“ care au adus haosul in orasul lor.

A doua zi dimineata, in urma unei diversiuni bine puse la punct, generalii Nuta si Mihalea au reusit sa-i pacaleasca pe aradenii care incercau sa-i captureze. Ei au plecat din hotel in jurul orei 8, iar din oras, la ora 11:40 cu Expresul Panonia. In acel tren au si fost arestati, in apropierea orasului Deva.

Acolo au fost pusi sub paza, la UM 01719, pana seara, cand au fost urcati intr-un elicopter care ar fi urmat sa-i transporte la Sibiu. De ce la Sibiu si nu la Bucuresti, unde se aflau reprezentantii puterii nou instalate? Este o alta intrebare al carei raspuns nu-l vom afla niciodata.

Cei doi nu au mai apucat sa ajunga la destinatie pentru ca, langa Alba-Iulia, aparatul a fost lovit de la sol si s-a prabusit fara sa lase in urma nici un supravietuitor.


“Sarabanda“ zvonurilor


FRATERNIZAREA. “Armata e cu noi“ – un adevar demonstrat pe strazile Aradului
In cursul serii de 22 decembrie, avalansa de zvonuri alarmiste luase deja proportii halucinante. A inceput sa se vorbeasca tot mai des despre forte fidele lui Ceausescu care actioneaza sub forma unor trupe speciale de comando. Cu doar cateva ore inainte gen.

Schiopu, comandantul Diviziei de la Oradea, a avertizat pe comandantii unitatii militare Gai ca vor fi atacati de teroristi? Care teroristi? Nu s-a mai aflat niciodata. In acelasi timp, de la Bucuresti s-a primit din nou ordinul de alarma de lupta generala.

Efectivele Scolii de Ofiteri in Rezerva de la Lipova, compuse din 300 de militari, 20 de TAB-uri si 10 tancuri, conduse tot de maiorul Neculae Diaconescu, s-au reintors in oras. Deasemenea au fost alarmate si efectivele UM 1380-Cetate. Acestea au primit indicativul “Fanfara“, care intra in vigoare in cazul unui atac declansat asupra aeroportului din oras.

Acolo au fost dislocate alte 24 de tancuri si 20 de blindate. Ceva mai tarziu, pe alte telefoane, s-a lansat informatia ca podul de peste Mures ar fi minat sau ca o coloana de 320 -340 de camioane pline cu securisti proveniti din zona Timisoarei se indreapta catre Arad.

Seara, UM 01380-Cetate era anuntata ca la sediul Inspectoratului MI se trage cu arme de foc, iar mai tarziu, ca Posta centrala a fost atacata, tot de teroristi. In cursul noptii, din punctul de comanda al unei unitati de radiolocatie s-a anuntat ca asupra orasului se indreapta o formatiune de elicoptere.

Nici unul dintre aceste zvonuri, lansate “la foc automat“ nu s-a dovedit a fi real. Dar toate la un loc si-au atins scopul: au indus in toata zona o stare de tensiune imensa, pe fondul careia s-au produs incidentele cu adevarat dramatice, soldate cu morti si raniti. In tot acest timp, structura “taberelor“ s-a schimbat de mai multe ori.

Reprezentantii la varf ai Armatei, care cu doar o zi inainte erau dispusi sa-i treaca pe manifestanti prin varfurile baionetelor au trecut brusc “de partea Revolutiei“, transformandu-se in aparatorii si protectorii acestora. Apoi, la un monent dat, situatia s-a tulburat din nou. La un moment dat mr.

Dumitru Marcu, seful UM 01380 Cetate, le-a trezit suspiciuni revolutionarilor intrati deja in sediul Comitetului de partid: fusese la Timisoara, iar dupa fuga lui Ceausescu se retrasese in cazarma si nu acceptase sa se prezinte la sediul fostului Comitet de Partid, unde fusese convocat de revolutionari.

Unii dintre acestia ne-au relatat ca maiorul Marcu ar fi fost chiar si arestat pentru cateva ore. Fostii sefi ai Militiei si Securitatii au depus juramant de fidelitate fata de Revolutie, apoi au disparut un timp, iar dupa reaparitia lor li s-a luat un nou juramant. Dar nimeni nu a mai avut atunci timp sa analizeze toate aceste “amanunte“.

Teama de nestiutii “teroristi“ ajunsese deja sa paralizeze pe toata lumea.

Jurnalul National - 27 octombrie 2004


Badalan, noul sef al armatei, acuzat de revolutionari de implicare in reprimarea de la Arad
General-locotenent Eugen Badalan noul sef al Statului Major General al Armatei, este acuzat de mai multi revolutionari ca a fost implicat activ in incercarea de reprimare a manifestatiei din Arad, din decembrie 1989. Marturiile au aparut in volumul “Intrebatorul din Agora”, consacrat revolutiei din Arad.

Unul din liderii revolutiei, Valentin Voicila, sustine ca Eugen Badalan, l-ar fi amenintat cu moartea pentru ca revolutionarii au taiat stema Republicii Socialiste Romania de pe drapelul tricolor.

Valentin Voicila, este unul dintre liderii Revolutiei din decembrie 1989 din Arad. Zilele acelea l-au gasit la Teatrul de Stat “Ioan Slavici” din Arad unde era angajat ca actor. A fost unul dintre primii aradeni care, in noaptea de 21/22 decembrie 1989, s-au ridicat in masa pentru a se alatura Timisoarei in lupta impotriva regimului lui Ceausescu.

Atunci, spune el, s-a intilnit cu Eugen Badalan si a ramas cu amintiri neplacute.
“Eu am protestat si in 2000, atunci cind Badalan a fost numit seful Fortelor Terestre”, ne-a declarat Voicila. “Se pare ca nimanui nu i-a pasat atunci, cum se pare ca nici acum nu mai conteaza. Acest om a fost impotriva revolutiei si era sa faca o baie de singe la Arad.

Relatia grupului de revolutionari cu Eugen Badalan nu a fost pulverizata de atitudinea extrem de agresiva a acestui om care a fost pe punctul de a trage in mine pentru ca am fost acuzat ca eu si colegii mei am smuls stema de pe steagul tricolor. Atunci am facut un compromis si am inlocuit steagul fara stema, am pus un steag cu stema pentru a opri posibila varsare de singe.

Domnul Eugen Badalan este si cel care a cerut ca armata sa provoace demonstrantii. Mai este marturia domnului Neculae Diaconescu, ofiter remarcabil al Armatei Romane, un sprijinitor puternic in revolutia din decembrie 1989 al revolutionarilor”.
Despre implicarea celui care a fost numit sef al Marelui Stat Major al Armatei Romane s-a scris si in volumul “Intrebatorul din Agora”. Lucrarea publicistului aradean Emil Simandan cuprinde o serie de marturii ale celor direct implicati in intreaga desfasurare a evenimentelor din decembrie 1989 la Arad.

Si “Raportul Comisiei Senatoriale privind actiunile desfasurate in Revolutia din decembrie 1989 in municipiul Arad” face referire si la activitatea fostului maior Eugen Badalan. Aparitia lui la Arad este consemnata in raportul comisiei senatoriale astfel: “A sosit de la Oradea un grup de ofiteri de la Statul Major al Diviziei, condus de mr.

Badalan (in prezent, general), care a preluat comanda intregului dispozitiv de aparare”. Este vorba despre ziua de 21 decembrie 1989.
In urma audierilor raportul arata mai departe ca: “Ilie Matei (n.n.

- secretarul cu propaganda al CC al PCR), vazind ca militarii se justifica cu prevederi regulamentare, care interzic deschiderea focului impotriva civililor pasnici si neinarmati, a cerut comandantilor sa imprastie manifestantii cu paturile armelor si cu baioneta: “Sa loviti in ei ca soldatii lui Stefan cel Mare”.

Maiorul Diaconescu, de la Lipova, a refuzat executarea acestui ordin si mr. Popescu, comandantul Unitatii Militare Gai s-a solidarizat cu el. Atunci, mr. Badalan, enervindu-se, a spus ca maior Popescu este destituit pe loc din functie”.

“Am crezut ca atunci ma termina!”

O alta marturie apartine fostului maior Neculae Diaconescu, comandantul detasamentului de elevi adusi la Arad de la Scoala de Ofiteri in Rezerva din Lipova. Acesta povesteste momentele petrecute in noaptea de 21/22 decembrie 1989 in prezenta secretarului cu propaganda al CC al PCR, Ilie Matei, si a maiorului Eugen Badalan.

Pentru ca Neculae Diaconescu nu a imprastiat manifestantii, a fost apostrofat de Eugen Badalan: “In momentul in care m-am prezentat la ordin, Badalan a aratat catre mine: “Tovarase secretar Ilie Matei, el este de la Lipova! Uitati-va, isi face de cap”. Acestea au fost cuvintele maiorului Badalan. Eu am crezut ca atunci ma termina!”
Maiorul Neculae Diaconescu povesteste momentul in care Ilie Matei i-a ordonat sa atace cu baioneta manifestantii. In acel moment, la orele 23.30, in piata se aflau aproape o suta de revolutionari, iar Diaconescu comanda un dispozitiv format din 1.100 de persoane, inarmate si dotate cu TAB-uri. Daca Diaconescu ar fi respectat ordinul, ar fi comis o baie de singe.

El isi aminteste acele momente: “Dupa ce am iesit din biroul lui Ilie Matei maiorul Badalan mi-a spus: “Sa vii cu mine inca o data sa-ti arat ce ai de facut! Cine dracu’ te-a trimis aici? De unde dracu ai aparut tu aici, ca sa imi dai peste cap totul? Te duci si mi-i tai si-i imprastii!”(...

) “Te duci si bagi baioneta in ei! Nu mai am ce discuta cu tine, mars de aici!””, se arata in marturia maiorului Neculae Diaconescu si aparuta in cartea “Intrebatorul din Agora”.

“A dat ordin sa ne lichideze”

In acelasi volum revolutionarul Mos Pintea intareste si el acuzatiile care i se aduc lui Eugen Badalan: “Maiorul Badalan de la Statul Major al Diviziei din Oradea i-a dat ordin maiorului Nicu Diaconescu sa ne lichideze.

Dupa planul si ordinul dat de acesta, urma ca fiecare soldat (ori cite doi soldati) sa impunga cu baioneta de la arma un demonstrant, dupa care piata sa fie curatata de cadavre si spalata luna de singe, incit sa nu se mai vada nici o urma a macelului care ar fi fost facut!”

Ev. Zilei - 27 octombrie 2004





1790 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    seful militiei (Marţi, 19 mai 2009, 14:03)

    urlea ion [anonim]

    cine nu il cunoaste ..il crede..
  • 0 (0 voturi)    
    cine atras in noi?in 16-22 (Vineri, 22 februarie 2013, 6:54)

    vlad13 [anonim]

    Eram in armata in cordonul de soldati tr de la Lipova in acele clipe,ce nopti ce emotii,ce momente de neuitat,tirurile de noapte,la un moment dat am fost planton la "comandamentu"lui Diaconescu seful de stat major al unitatii la acel moment,cum au zburat anii?Presupunind ca am fi primit (Doamne fereste) ordin sa tragem oare cum am fi reactionat?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version