Tudor Octavian

Glume proaste cu bunici

de     Jurnalul National
Sâmbătă, 30 octombrie 2004, 0:00


Desi toata lumea crede ca bunicul nu poate sa aiba mai mult de saptezeci de ani, el implineste optzeci.

La saptezeci de ani, nu-i bine sa-i faci unui bunic o serbare cu dansatoare spaniole, fiindca s-ar putea sa se simta ofensat. Fie si pentru ca e aniversat ca un mos. Sau pentru ca e luat drept ce n-a fost niciodata. Dar la optzeci de ani si in saloanele unui restaurant cu nume bun, situatia se schimba.

O petrecere cu toata familia, cu toasturi decente, cu mancare si bauturi fine si, in plus, cu doua fete care-si joaca sanii provocator pe sub ochii umezi si incercanati si ii pun, cum se obisnuieste se pare in Spania, fustele in cap e o fericire.

Bunicului ii place fericirea. Mananca mult si bea chiar si un pahar plin cu vin. Iar cand animatoarele – care-s al naibii de frumoase, indiferent ca-s straine ori de-ale noastre, de prin Ferentari – il trag in ring, la dans, bunicul topaie un ceas intreg in extaz. De mult nu l-au mai vazut ai lui atat de vesel si de agil. Parca nici n-ar avea trei infarcturi.

Sau, cum ii place bunicului sa le spuna, trei preinfarcturi. De parca moartea da preavize, iar la aniversari nu e voie sa mori!

La miezul noptii, alaiul, cu bunicul in frunte, transpirat, mai rosu la fata decat sutienele spanioloaicelor alea in calduri si guraliv cum n-a mai fost decat la propria nunta, se opreste la intrarea blocului, unde batranul ocupa singur un intreg apartament. Nu c-ar ravni cineva la el, dar pentru un bunic e parca nitel cam mare.

– Ne-ai cam facut de ras, bunicule – zice unul dintre nepoti in linistea aceea pustie care se asterne cand oamenii au terminat tot ce aveau de spus – acum, nu stiu cum o sa mai dam ochii cu lumea!

Familia chicoteste, femeile isi pun ca proastele mainile la gura, ca sa nu se vada ca-s gata sa rada, iar nepotul, caruia bunicul nu-i pare suficient de atent la remarca sa, adauga, aprobat de toti cu o gravitate ipocrita, dar cu atat mai stanjenitoare:

– Ca te-ai frecat de spaniole, nu-i nimic. Macar sa fi fost femei. Dar la varsta matale si la educatia matale, sa nu-ti dai seama ca erau niste travestiti? Zau, nu se face!

Trei zile la rand bunicul le telefoneaza alor lui intreband cu un glas de baba, care a trecut cu bine de al patrulea preinfarct, daca povestea cu travestitii a fost adevarata. Si fiindca dupa al patrulea preinfarct nu vine al cincilea, ci ultimul, familia il asigura ca a fost o gluma. Bunicul insa nu crede. Si alte trei zile ii piseaza pe toti, convins ca dansatoarele erau barbati.

Trec luni de zile fara nici un preinfarct, iar bunicul se chinuieste cu schimbul: cand c-a fost si el fericit, mirosind naduseala parfumata a unor trupuri infierbantate de domnisoara, cand c-a fost jalnic, frecandu-se de doi perversi.

O dilema pur sexuala, veti zice. Si sa-i mai respecti pe batrani! Dar de ce sa nu-i respectam? Ce, parca sexul se afla doar intre picioare? Cu vremea, se muta si sexul intr-un loc mai ferit. In creier, bunaoara. Si noi, tontii, glumim pre seama bunicilor! Ce viata aiurea! Incepem cu sfarsitul si terminam in splendoare, cu inceputul, ca fluturii.















479 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version