Antrenorul clubului englez Arsenal, Arsene Wenger, a declarat că ar lua in considerare varianta de a-l aduce pe Adrian Mutu la echipă, după ce atacantul roman işi va fi ispăşit suspendarea pentru consum de droguri.

Adrian Mutu a fost concediat vineri de clubul Chelsea in urma unui test din care a reieşit că luase droguri.

Şeful clubului Arsenal a susţinut decizia echipei Chelsea şi a declarat că Mutu va fi, probabil, suspendat pe o perioadă lungă de timp.

"Dar cand va avea voie să joace din nou, are dreptul să o ia de la zero”- a declarat Arsene Wenger, subliniind că la acel moment ar fi dispus să aibă o intalnire cu atacantul roman şi să vadă ce are de spus.

Adrian Mutu ar putea fi suspendat pe o perioadă de şase luni pană la doi ani dar Federaţia de Fotbal nu a luat incă nici o decizie.

In răstimpul in care e suspendat, Mutu nu are voie să joace la nici un club.

"Chelsea m-a distrus!"

Atacantul Adrian Mutu a declarat, pentru publicaţia Sunday Mirror, că şi-ar putea incheia cariera de fotbalist in urma deciziei clubului Chelsea de a-l concedia.

Antrenorul clubului Chelsea pare dispus să discute cu Mutu după suspendare

"Cei de la Chelsea m-au distrus. Nu ştiu ce voi face de acum inainte. Decizia lor m-a şocat şi m-a surprins. Este adevărat că nu mă aşteptam să mă plătească in timpul in care voi fi suspendat, dar niciodată nu m-am gindit că ar putea renunţa la mine. Acum cariera mea este distrusă.

Aş putea chiar să renunţ la fotbal. Ce mi-a mai rămas de făcut?"- a declarat Adrian Mutu.

Fotbalistul roman e de părere că echipa Chelsea nu ar fi trebuit să-i rezilieze contractul inainte ca Federaţia Engleză de Fotbal să il suspende oficial.

"Dacă tot vroiau să mă dea afară, de ce nu au aşteptat să fiu suspendat? Au vrut să dea un exemplu?"

Directorul executiv al clubului Chelsea, Peter Kenyon, a precizat insă că orice jucător din echipă prins că ia droguri va fi concediat.

Intr-un interviu la BBC, Peter Kenyon s-a declarat convins că la Chelsea nu sunt probleme cu drogurile.

"Dacă vreunul dintre jucători e testat pozitiv, vom lua aceeaşi măsură ca şi in cazul lui Mutu- contractele noastre sunt foarte clare in această privinţă”.

Peter Kenyon afirmă că orice jucător care consumă droguri va fi concediat

Clubul Chelsea a fost criticat de sindicatul fotbaliştilor pentru atitudinea extrem de dură in cazul Mutu.

Preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti, Gordon Taylor, afirmase că echipa Chelsea ar fi trebuit să se ingrijească de soarta lui Mutu.

Clubul englez a fost, de asemenea, acuzat că abia aştepta să-l concedieze pe Adrian Mutu- unii critici au sugerat că dacă era vorba de un alt jucător, Chelsea ar fi avut o poziţie diferită.

Dar directorul executiv Peter Kenyon a luat apărarea clubului, subliniind că echipa işi susţine jucătorii, că lui Adrian Mutu i s-au oferit mai multe căi de sprijin pe care fotbalistul roman le-ar fi ignorat.

Mutu este al doilea jucător pe care Chelsea il concediază pe motiv de consum de cocaină, după portarul Mark Bosnici, in urmă cu doi ani.

Mutu intrase in conflict cu antrenorul Jose Mourinho, extrem de exigent, dar şi predecesorul acestuia, Claudio Ranieri, era tot mai nemulţumit de performanţele fotbalistului roman.