Satul in care toti oamenii poarta acelasi nume

de     Evenimentul Zilei
Luni, 1 noiembrie 2004, 0:00



Satul Cirstoveni este poate cel mai putin obisnuit loc de pe harta judetului Dolj. Desi se afla la numai 20 de kilometri distanta de Craiova, satul care mai numara acum doar 15 suflete pare a fi la capatul lumii. Cirstovenii nu stiu ce inseamna telefonul, iar curent electric au doar de citiva ani.

Dar cel mai fascinant si, in acelasi timp, neobisnuit lucru la aceasta mica asezare e legat de locuitorii ei. Acestia sint toti rude si ii cheama la fel, Cirstov, de unde vine, de altfel, si denumirea localitatii. In satul in care toti oamenii poarta acelasi nume viata se scurge parca altfel.
“Din Predesti trebuie sa faci la stinga, imediat dupa “Sfatu’ Popular”, mergi inainte, dupa “parii” de lumina (stilpii de curent), si dai drept in Cirstoveni. Sint vreo cinci kilometri de mers, da’ nu stiu cum oti razbi cu masina, ca a plouat si e drumul greu”, ne-a indrumat un batrin care statea pe marginea drumului.

Pe dealuri parca necalcate vreodata de picior omenesc, masina se incapatineaza sa avanseze. Kilometru cu kilometru, ne croim cu greu drum prin mormanele de noroi. Dupa aproape o jumatate de ora, dam intr-o vilcea, de unde pornim pe jos. Ajungem in sat pe la ora amiezii.

O troita din lemn, veche de cind lumea, pe care cindva a fost pictat chipul Mintuitorului Iisus, sta marturie a faptului ca ai pasit in Cirstoveni. Cu toate astea, ce ti-e dat sa vezi nu seamana deloc a localitate. Cit vezi cu ochii e numai pustiu, iar cele citeva casute ale satului abia se intind pe o jumatate de culme, undeva sus, la umbra unei paduri de salcimi.
“Cu totii sintem rude”. Intram pe prima ulita. Nici tipenie de om. In aer se simte miros de fum, semn ca se face un foc prin apropiere. Trecem pe linga o casa si, privind cu atentie, vedem o batrina undeva intr-un grajd. Ne vede si ea, lasa jos vasul din care-si hranea orataniile si vine zorita spre noi.

“Oti fi cu corentu’, ca am auzit ca domnisoara e in concediu?”, ne intreaba batrina, Elena Cirstov, cum aveam sa aflam ca o cheama. E unul dintre cei 15 locuitori de azi ai Cirstovenilor. Ii spunem ca nu sintem de la Electrica si ca nu noi luam banii pentru curent. Altceva vrem noi sa stim: cum e cu Cirstoveniul, satul cu 15 locuitori? “Cu totii sintem rude, pe toti ne cheama asa, Cirstov.

Io nu sint de aici, am venit dupa barbat. Acuma am 64 de ani si n-am unde sa ma mai duc, chiar daca in sat n-au mai ramas decit o mina de oameni”, ne spune batrina, impacata cu soarta ei. O lasam sa-si vada de oratanii si pornim mai departe.
La doar doua case distanta locuieste moasa Dora. Dora Cirstov, evident. Are 89 de ani, un copil pe cap, cam “bolinziu”, cum ii spune batrina, si o boala care-o necajeste cind ii e lumea mai draga. “Nu-mi da pace neam, mai ales cind se racoreste vremea”, ne zice, cu amar, baba Dora.

Omul i-a murit de mult, lasind-o cu trei copii si numai greutati pe cap: “A fost greu, da’ i-am crescut pe toti cu frica de Dumnezeu. Un baiat mi s-a prapadit si el saracu’, a ramas noru-sa si baiatu’ asta suferind, da’ nu face rau la nimeni, sa stii”. Baba Dora si-a capatat porecla de mult, cind in Cirstoveni erau case linga case, toate pline cu oameni. “Satul era plin de oameni. Acu...

’ numai noi ce-am mai ramas. Pe atunci eu ajutam femeile sa nasca si de aceea mi s-a spus baba Dora”, explica batrina.
Baba Dora nu pierde nici o ocazie de a spune povestea satului cui e dispus s-o asculte. “Povestea e asa cum am auzit-o si eu de la mosii mei. Cica ar fi fost un om, Cirstov, care s-a stabilit prin partile locului, cu toata familia sa. Copiii lui au crescut, au mers in satele invecinate, s-au casatorit si au facut si ei copii.

Unii au ramas pe acolo, altii s-au intors in jurul tatalui lor si asa a aparut satul nostru. Acum apartinem de Plesoi, asa am inteles, da’ pina mai deunazi eram la Predesti”, rezuma baba Dora monografia de zeci de ani a satului. Incercam sa mai aflam cite ceva, dar batrina spune ca ar mai sta de vorba, numai ca are treaba.

“Mai mergeti pe aci pe ulita si apoi poate v-oti intoarce, sa va torn un pahar cu vin. Acuma trebuie sa merg, ca lasai fasolea pe foc si lemnele-s scumpe. Toti Cirstovenii sintem deschisi la vorba, ca doar sintem din acelasi neam”, ne asigura batrina, pornind agale spre casa din fundul curtii.

Noua generatie

Printre cei 15 locuitori din Cirstoveni sint si doi copii. Ei merg la scoala in satul invecinat, aflat la sapte kilometri departare. Mama lor, Emilia, Cirstov, spune ca uneori copiii sint nevoiti sa ramina in satul vecin si nu se intorc acasa cu zilele: “Cind e vremea tare urita n-au cum sa se mai intoarca si ramin pe la prieteni.”
Pe vremuri, in sat existau o scoala, o biserica si chiar si un punct sanitar. Acestea au ramas acum doar amintiri ale batrinilor. “S-au inchis si scoala, si biserica. Ce sa faca dascalul si preotul? Sa stea aici numai pentru o mina de oameni? Ca restul au plecat, s-au tras la oras si am ramas doar noi, astia, pe aici.

Cit om mai ramine si noi”, ne spune un alt localnic, Marin Cirstov, unul dintre putinii barbati pe care am reusit sa-i intilnim.

Petre Cojocaru, Florin Baltaretu






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


284 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by