Anul 2004 va intra in istoria financiara a Romaniei ca fiind primul in care leul, moneda noastra nationala, s-a intarit continuu fata de principalele valute, prilej de oarecare mindrie, dar si de ingrijorare in fata efectelor acestei miscari.

Explicatia intaririi leului sta in devalorizarea dolarului fata de euro, dar si in politica monetara a bancii centrale a Romaniei, care a facut eforturi pentru a stapini inflatia si a mentinut astfel un curs de schimb stabil al monedei nationale. Leul a cistigat peste doua procente fata de dolar de la inceputul anului pina acum.

Exportatorii si cei care au economisit banii in dolari pierd din acest joc al cursului de schimb. Importatorii si cei care au luat credite in dolari, in schimb, cistiga.

Alegerile din SUA vor intari dolarul

Ieri, dolarul s-a intarit pe marile piete ale lumii, in asteptarea rezultatului alegerilor din Statele Unite ale Americii. Nu este vorba insa de o apreciere masiva a dolarului fata de euro sau alte mari monede ale lumii, ci, spun analistii citati de Reuters, de o perioada de incertitudine.

Nimeni nu poate da un pronostic in privinta evolutiei marilor valute pe pietele internationale, de care depinde si ce se intimpla pe piata romaneasca. Totusi, analistii si comentatorii financiari atrag atentia ca dolarul este o moneda volatila, in permanenta miscare, in functie de interesele si conjuncturile din economia americana.

“Inflatia e tinuta mai bine in friu cu un dolar slab, deci cistiga toata lumea afectata de cresterea preturilor”, spune Bogdan Baltazar, vicepresedinte al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB). Dar cel mai bine se simt importatorii, adauga el.

Asta pentru ca ei au cumparat o marfa la un pret fixat in dolari si au platit-o atunci, iar in momentul vinzarii ei, daca dolarul e mai ieftin, cistiga din diferenta de curs. “Dolarul slab e bun pentru importatorii in aceasta moneda”, spune Baltazar.

“Cei care si-au tinut banii in dolari au pierdut in acest interval. Eu, de exemplu, care-mi tin ca fraierul cam 8-10a din economii in dolari, astept plin de speranta sa creasca. Dar este dificil de crezut ca acest lucru se va intimpla atit timp cit americanilor le convine situatia.

Ei au un deficit comercial imens si chiar unul bugetar substantial, iar devalorizarea dolarului este o solutie convenabila in aceasta situatie”, a adaugat Baltazar.

S-a ieftinit creditul in dolari

“Cei care au luat imprumuturi in dolari sint acum intr-o pozitie avantajoasa, creditul lor este oarecum mai ieftin. Nu trebuie insa pierdut din vedere ca, daca nu sint platiti direct in moneda americana, pretul dolarului la cumparare este superior cotatiei date de Banca Nationala a Romaniei (BNR)”, avertizeaza analistul financiar Claudiu Cercel.

Populatia nu a mizat insa pe aceste socoteli, si imprumuturile exprimate in dolari nu domina in totalul creditelor. “Populatia s-a imprumutat mai degraba in euro, firmele au fost cele care au preferat creditele in dolari. Cei care au luat credite in moneda americana pe vremea cind dolarul era cotat cu 34.000 de lei, in primavara, au acum un moment de respiro.

Dar verdictul in perioada imediata se va da a doua zi dupa alegeri”, a adaugat Cercel.

Catastrofa pentru exporturi

Exportatorii sint insa furiosi si avertizeaza ca pierd masiv din intarirea leului fata de valutele forte. Pentru a-si compensa pierderile, ei cer gasirea unor mecanisme care sa stimuleze investitiile in tehnologie, singura sansa pentru a se mentine in competitia europeana. “Aprecierea leului e o catastrofa pentru exporturi.

Nu e vorba numai de evolutia leului fata de dolar, ci si fata de euro, care stagneaza, e posibil chiar sa creasca”, spune Mihai Ionescu, directorul executiv al Asociatiei Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR).