George Bush şi-a declarat victoria in alegerile prezidenţiale din SUA după recunoaşterea infrangerii, de către candidatul democrat John Kerry.

Preşedintele Bush şi-a ţinut discursul de acceptare a victoriei in alegerile prezidenţiale, in faţa simpatizanţilor entuziaşti de la Washington. George Bush s-a declarat mişcat şi plin de umilitate in faţa increderii pe care i-au arătat-o americanii.

George Bush a promis să facă tot ce-i stă in putinţă pentru a-i sluji pe americani, in fiecare zi a mandatului său. El şi-a felicitat contracandidatul, pe John Kerry, pentru felul in care a luptat, intr-o campanie animată, de care, a spus dl Bush, poate fi mandru.

George Bush a promis Americii o nouă perioadă de speranţă şi progres - in economie, educaţie, in domeniul social, in cel al familiei şi cel al credinţei.

Preşedintele a promis că, in politica internaţională, America va ajuta democraţiile tinere din Afganistan şi Irak să caştige forţă şi libertate, pentru ca militarii americani să se poată intoarce acasă cu onorurile care li se cuvin.

Kerry s-a recunoscut infrant

John Kerry le-a mulţumit din inimă celor care l-au susţinut

Democratul John Kerry a recunoscut public că a pierdut alegerile prezidenţiale din SUA. "Nu aş fi renunţat la luptă, dacă aveam vreo şansă să caştigăm" - le-a spus el susţinătorilor săi, adunaţi in oraşul Boston.

Inainte de discurs, John Kerry i-a telefonat preşedintelui Bush, pentru a-l felicita. Dl Kerry a spus că a discutat cu George Bush "despre primejdia divizării ţării noastre şi despre nevoia disperată de unitate Astăzi, sper că putem incepe procesul de vindecare" - a declarat Kerry.

John Kerry şi-a recunoscut infangerea fiindcă e de părere că alegătorii - şi un indelung şi complicat proces in justiţie trebuie să decidă rezultatul alegerilor.

In ultimele ceasuri devenise limpede că dl Kerry nu era favorizat de aritmetica voturilor din statul-cheie Ohio, care aduce invingătorului un mare număr de voturi in Colegiul Electoral şi unde cursa a fost extrem de stransă.

Cu Ohio caştigat, George Bush deţine 274 de voturi in Colegiu, faţă de cele 254 ale lui Kerry. Urmează să fie comunicate şi rezultatele din New Mexico şi Iowa, dar ele nu aveau şi nu au calitatea de a mai inclina balanţa victoriei.

BBC