Profesorii olimpicilor, pacaliti de Athanasiu

de Simona Gheorghe     Evenimentul Zilei
Vineri, 5 noiembrie 2004, 0:00



Profesorii care i-au pregatit ani la rind pe elevii care au obtinut medalii de aur la Olimpiada internationala de geografie au fost premiati de catre ministrul educatiei, Alexandru Athanasiu, doar cu jumatate din suma care li s-ar fi cuvenit. Ei au fost nevoiti sa imparta cele 65 de milioane de lei cu alte cadre didactice universitare care i-au insotit pe copii la olimpiada din Polonia.

“Toti profesorii care au avut elevi medaliati cu aur au primit in mina 65 de milioane de lei, eu si o profesoara din Ploiesti am primit doar 30 de milioane. O colega a noastra de la Bucuresti, tot profesoara de geografie, al carei elev a luat bronz, a primit 40 de milioane de lei”, spune Vasile Zaharia, profesor la Colegiul “Tudor Vladimirescu” din Tirgu-Jiu.

Acesta l-a pregatit ani la rind pe elevul Dragos Tilvescu, medaliat cu aur la Olimpiada internationala de geografie. Elevii olimpici au fost pusi sa dea o declaratie scrisa, la Ministerul Educatiei, in care sa treaca numele profesorilor care i-au pregatit.

Zaharia sustine ca elevului sau nu i-a spus nimeni ca profesorii trecuti in declaratie vor impariti intre ei cele 65 de milioane date de minister. El a trecut acolo numele profesorului universitar Elena Matei. Desi nominalizata de lev, aceasta nu a primit cealalta jumatate a premiului.

Ministerul a dat cele 30 de milioane lectorului universitar Mihai Bogdan Andrei, de la Facultatea de Geografie din cadrul Universitatii Bucuresti. “Noi am avut o perioada de pregatire la aceasta universitate, s-au perindat pe acolo mai multi profesori universitari care au tinut un curs de citeva ore, iar copilul a trecut si numele lor.

La fel s-a procedat cu fiecare disciplina, dar profesorii care i-au pregatit pe elevi si-au luat toti banii, nu pe jumatate”, afirma Vasile Zaharia. Acesta este sustinut de elevul sau, Dragos Tilvescu.
Reprezentantii ministerului sustin ca au procedat corect. “Elevii trebuiau ghidati pentru ca la olimpiada internationala se cere altceva, iar profesorii de la Universitatea Bucuresti s-au ocupat de acesti copii. In plus, cei care au primit banii au fost trecuti de copii in declaratiile scrise”, sustine Nicolae Ilinca, inspector de geografie in cadrul ministerului.

Nu a vrut sa-l pupe pe ministru

Profesorul Zaharia a aflat ca nu-si va primi toti banii la gala de premiere a olimpicilor care a avut loc luni seara, la Palatul Copiilor. De suparare, el a refuzat sa-l pupe pe ministru atunci cind acesta i-a inminat premiul. “Parea cam vesel, exagerat de vesel. Nu am vrut sa-l pup, doar am dat mina.

Pe scena nu am putut sa-i spun ca nu mi-am primit toti banii”, explica profesorul din Tirgu-Jiu.
La gala olimpicilor, ministrul Athanasiu s-a dat in spectacol si a pupat pe toata lumea care i-a iesit in cale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


169 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by