Mai multe localitati din tara au ramas fara energie electrica, iar traficul rutier si feroviar a fost intrerupt in unele zone din cauza precipitatiilor cazute in ultimele 24 de ore.

Furtuna care s-a produs in judetul Mehedinti a avariat opt linii de medie tensiune, fiind afectate aproape 38.000 de gospodarii. In judetul Gorj, zece localitati au ramas fara energie electrica, iar traficul feroviar a fost blocat azi-noapte in defileul Jiului, dupa ce un arbore a cazut pe sine, spargand parbrizul locomotivei.

Mecanicul acesteia a fost ranit si transportat la spital, iar acum se afla in afara oricarui pericol. De asemenea, in judetul Arges, zece gospodarii au fost inundate, iar pompierii lucreaza pentru a normaliza situatia.

***

Ploile abundente ingreuneaza circulatia in judetul Hunedoara. In Valea Jiului, la Vulcan, DN 66A este inundat pe o lungime de peste 100 de metri, iar in zona Campul lui Neag apele au intrat in doua gospodarii si au rupt un podet. Potrivit Apararii Civile Hunedoara, vantul puternic de noaptea trecuta a distrus mai multe acoperisuri ale caselor din Valea Jiului.

Echipele speciale verifica pe teren situatia, iar in zilele urmatoare se vor evalua pagubele. Hidrologii afirma ca nivelul Jiului de vest este foarte ridicat si exista pericol de inundatii majore daca ploaia va continua sa cada abundent.

***

Si ninsoarea a creat probleme mai ales in circulatia rutiera. DN 67 C Ranca-Obarsia-Lotrului-Sebes este in continuare inchis. Se intervine cu utilaje si materiale antiderapante. Trei trasee din masivul Parang si unul din Godeanu, aflate la 1.000 de metri altitudine, au fost inchise turismului montan din cauza ninsorilor.

Salvamontistii le recomanda turistilor sa se echipeze corespunzator si sa urmeze toate traseele marcate.

Ministerul Mediului avertizează că apele raurilor vor creşte peste cotele de atenţie

Comisia Centrală de Apărare Impotriva Inundaţiilor, Fenomenelor Meteorologice Periculoase şi Accidentelor la Construcţii Hidrotehnice din cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor a avertizează că apele mai multor rauri din ţară vor depăşi cota de atenţie.

INMH : In intervalul 7 nov 2004 - 9 nov 2004 ( din noaptea de duminica spre luni, pana in cursul zilei de marti ) in sudul si sud-vestul tarii (Banat, Oltenia, Muntenia) se vor inregistra cantitati de apa care vor depasi pe alocuri 25 l/mp, punctiform chiar 50 l/mp in Subcarpatii Getici.

In acest interval, indeosebi in cursul zilei de luni, vantul va avea intensificari sustinute in regiunile sudice, izolat pana la tare in sudul Banatului, Oltenia, sudul Transilvaniei si la munte.

Prognoza pentru 10 noiembrie 2004

- in tara:

Vremea se va mentine in general inchisa, cu ploi pe arii relativ extinse in estul si sudul tarii si pe alocuri in rest. In zona deluroasa din sud cantitatile de apa vor fi mai insemnate. Vantul va sufla in general moderat cu intensificari la munte, unde precipitatiile vor fi mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, in general, intre 6 si 14 grade.

- in Bucuresti:

Vremea se va mentine in general inchisa. Temporar va ploua, iar vantul va sufla in general moderat. Temperatura maxima va fi de 13 ... 14 grade.