Sferturile de finala ale Cupei Romaniei programeaza, astazi, partidele tur. Divizionarele A si-au taiat, deja, "partea leului", participand cu sapte competitoare in aceasta faza a competitiei, singura "intrusa" fiind echipa de liga secunda Dacia Unirea Bralia. Aceasta va avea o misiune extrem de grea la Bucuresti, reprezentanta esalonului nr.

2 fiind silita sa joace cu actuala campioana a Romaniei si, totodata, detinatoare a Cupei, in nocturna, adica intr-un cadru total necunoscut brailenilor! O decizie destul de curioasa luata de FRF, tinand cont de vremea... caineasca si, mai ales, de faptul ca aceasta competitie trebuie sa ofere sanse egale oricarei echipe, indiferent din ce esalon face parte.

Iar cum majoritatea actualilor componenti ai Daciei Unirea nu au jucat in viata lor la lumina reflectoarelor, este clar ca organizatorii Cupei au oferit o sansa in plus echipei mai experimentate. In schimb, la Craiova, se poate juca bine-merci la lumina zilei, desi arena "Ion Oblemenco" dispune, la randul ei, de o instalatie de nocturna.

Daca tot veni vorba de Craiova, meciul de astazi din Cetatea Banilor poate reprezenta ultima sansa a "Stiintei" de a salva ceva dintr-un sezon compromis. Numai ca aceeasi dorinta o au si pitestenii, trupa lui Ion Moldovan zbatandu-se, la randul ei, in subsolul clasamentului. In schimb, la Galati, se vor intalni doua echipe cu pretentii, care stau pe locuri "caldute" in clasament.

Gazdele, tocmai au terminat de respirat aerul tare al Cupei UEFA, fara a se face de ras, in timp ce "marinarii" tocmai si-au anuntat intentiile de a calca pe urmele colegilor lor de apa dulce. In fine, la Bucuresti, "bancarii" sunt obligati, mai intai, sa treaca proba de... Regie, daca doresc, cu adevarat, sa se mentina in cursa pentru Europa.

Adversara in va fi, insa, imprevizibila Sportul Studentesc, o trupa plina de entuziasm, care, dupa spusele tehnicianului Dan Petrescu, nu vrea sa fie doar o simpla partenera de intrecere in competitia surprizelor, ci chiar castigatoarea ei!