Liberalizarea partiala a contului de capital este asteptata in aprilie 2005, cand strainii vor putea depune bani in bancile romanesti. Analistii estimeaza intrari masive de capital, apreciate la 2-3 miliarde de euro.

"Liberalizarea este o trasatura de normalitate care nu trebuie sa ne sperie", a spus viceguvernatorul BNR. "Vrand-nevrand, capitalurile intra. Chiar si in acest an a intrat un miliard de euro in economia romaneasca din afara tarii, insa acesti bani nu au fost chiar atat de volatili. Cam o treime sunt transferuri bancare, dar restul de doua treimi sunt transferuri de capital", a mai spus Popa.

El a mai precizat ca daca va exista un mic decalaj intre dobanda pasiva si activa, atunci capitalurile nu vor fi chiar atat de speculative.