Trei membri ai familiei premierului irakian, Iyad Allawi, au fost rapiti ieri-dimineata in apropierea resedintei lor din Bagdad.

Potrivit unuia dintre consilierii premierului, citat de CNN, au fost rapiti varul lui Allawi, Ghazi, impreuna cu sotia si cu nora acestuia. Rapitorii stateau de marti seara in preajma casei in trei masini. Ghazi Allawi era insotit de bodyguarzi, care l-au informat imediat pe seful cabinetului despre incident.

Organizatia islamista Ansar al-Jihad a revendicat rapirea celor trei, amenintand cu decapitarea lor in termen de 48 de ore daca premierul nu va pune capat operatiunii de la Fallujah.

CNN aminteste ca rapirile au devenit moneda comuna in Irak. Pe langa straini, tintele sunt si oameni de afaceri autohtoni. Dintre ostaticii straini, 35 au fost executati prin decapitare in ultimele luni, in timp ce irakienii au fost de obicei eliberati in schimbul unei recompense, mai aminteste sursa citata.

Tot la Bagdad a fost anuntata o tentativa esuata de asasinare a sefului comisiei pentru investigarea armelor de distrugere in masa ale Irakului, Charles Duelfer.

Lupta fara inamici

In bastionul rebel Fallujah, dupa doua zile de asalt american, stirile sunt contradictorii. Fortele americane anuntau ieri ca detin controlul asupra a 70 la suta din oras, iar un ofiter promitea cucerirea orasului in 48 de ore (pana maine - n.r.). Totusi, confruntarile decisive cu comandantii rebeli refugiati in adaposturi nu au inceput.

Un comandant militar american a identificat pozitiile liderilor de gherila in special in sudul orasului. Sunt aproximativ 2.000-3.000 de rebeli, potrivit generalului Thomas Metz.

Acelasi comandant american, citat de Agentia France Presse, a anuntat ca principalii lideri ai rebelilor, printre care si iordanianul Abu Moussab al-Zarawi, au parasit probabil orasul, indreptandu-se spre centrele rezistentei sunnite, Ramadi si chiar Bagdad.

Actiunea de la Fallujah, numita operatiuniea Noii zori, este cea mai dura incercare a fortelor americane de la incheierea razboiului, in mai 2002.

In prima zi a asaltului si-au pierdut viata, potrivit surselor americane, 12 militari (10 americani si doi irakieni) si aproximativ 20 de rebeli.