Aurel Popescu, presedintele patronatului Rompan, ne-a declarat ieri ca, in acest moment, doar 15 % din fabricile de paine indeplinesc standardele de siguranta si securitate alimentara europene. Popescu a admis ca o buna parte din producatorii de paine vor fi nevoiti sa-si inchida portile dupa aderarea la UE daca nu indeplinesc criteriile.

Este vorba de implementarea sistemelor de management al calitatii din familia ISO 9000, a sistemului HACCP si a Codurilor de buna practica, dar si de alinierea standardelor romanesti la cele europene si internationale. Asigurarea acestor conditii va fi verificata de institutii specializate.

In acest moment, in Romania sunt licentiati peste 5.000 de agenti economici, investitiile efectuate in ultimii 15 ani in modernizarea unitatilor de morarit si panificatie fiind de circa 500 milioane de euro, a declarat oficialul Rompan, la un seminar organizat de Camera de Comert si Industrie franceza in Romania.

Consum dublu de paine

Consumul de paine din Romania se mentine inca la cote foarte ridicate fata de cel din tarile UE, chiar daca se constata o scadere costanta in ultimii ani. Astfel, daca in 1989 un roman consuma zilnic 600 grame de paine, anul trecut a mancat circa 300 grame.

Spre comparatie, in Franta anilor 1930 se consumau circa 650 grame de paine/zi pe cap de persoana, pentru ca anul trecut consumul zilnic sa fie de 160 grame. Potrivit datelor Rompan, romanii prefera sa consume produse fabricate din faina alba de grau, cu un continut scazut de nutrienti si fibre vegetale.

In ultimii 10 ani, a scazut consumul de paine neagra si intregrala, aliment bogat in vitamine, saruri minerale si fibre vegetale. Totusi, se apreciaza ca si romanii se vor alinia, in timp, tendintelor existente pe plan european, respectiv orientarea spre produsele traditionale, sanatoase si ecologice.

De asemenea, se apreciaza ca si la noi va scadea consumul de paine, pe masura ce se va majora interesul pentru fulgii de cereale, in special la micul dejun. Pana atunci, se observa deja o crestere a cererii pentru painea feliata, in ultimul an fiind produse circa 5.000 tone de paine tip toast.

Painea nu se va scumpi in 2004

Presedintele Rompan a dat asigurari ieri ca nu sunt conditii care sa duca la scumpirea painii in acest an. Mai mult, Aurel Popescu a lasat sa se inteleaga ca se poate pune problema unei majorari a pretului painii undeva prin luna februarie 2005, dat fiind ca "ianuarie este cea mai slaba luna in ceea ce priveste productia si vanzarea de paine".

Europain 2005

In perioada 16-20 aprilie 2005, la Paris se va desfasura Salonul de Panificatie si patiserie-Europain 2005, eveniment la care si-au anuntat participarea profesionisti din toate ariile de activitate din domeniul panificatiei si patiseriei, din care si peste 100 de romani.

Organizatorul salonului este UFFEB-Uniunea Fabricantilor Francezi de Echipamente pentru Panificatie, Patiserie.