Intr-o partida-test disputata la Cardiff, pe Millenium Stadium, echipa nationala de rugby a Romaniei a incasat nu mai putin de 66 de puncte de la nationala Tarii Galilor.

De altfel, inainte de meci galezii au spus la unison ca echipa lor nici nu se gandeste sa castige la mai putin de 40 de puncte diferenta, dar la final, tabela de marcaj a inregistrat o diferenta de 59 de puncte, scorul fiind 66-7.

Romania a primit foarte repede eseu, in chiar minutul sase, autor fiind Tom Shanklin, care pana la final a marcat patru eseuri intrand in istoria rugbyului galez, doar alti sase jucatori avand la activ o astfel de performanta in echipa nationala. Singurele puncte ale romanilor au fost realizate de catre Lucian Sarbu care, in minutul 39, a reusit un eseu.

Reusita noastra a venit in urma unei interceptii excelente a lui Bogdan Teodorescu, care a sprintat si, ajuns de un adversar, a pasat in spate la Sarbu care a plonjat in terenul de tinta. In partea a doua a meciului, "stejarii" nu au mai facut fata ritmului impus de galezi si au incasat eseu dupa eseu, fara a mai reusi vreunul.

Elocvent este faptul ca, la un moment dat, Romania i-a dominat autoritar pe galezi pret de zece minute, dar nu a reusit sa inscrie nici un eseu. Ba mai mult, galezii au scapat din asediu si au mai inscris ei doua eseuri. Prezent la meci, Octavian Morariu, s-a aratat nemultumit de scorul cu care s-a terminat intalnirea. "M-a deranjat cel mai mult atitudinea jucatorilor romani.

Acum au conditii ca absolut toate echipele mari. Nu este nici o diferenta intre ei si Franta sau Anglia, din punct de vedere logistic sau al staff-ului tehnic. Ma asteptam sa arate mai mult. Probabil ca I-am tratat la un nivel prea inalt, cand ei erau mult mai jos", a spus Morariu. In alta ordine de idei, la partida au asistat aproximativ 35.

000 de spectatori, insa prezenta acestora s-a facut simtita cu doar 5 minute inaintea primul fluier. Cu aproximativ o ora inainte de meci, pe teren si-a facut aparitia corul local si fanfara regimentului regal. Cele aproximativ 100 de persoane au facut inconjurul terenului, oprindu-se pe fiecare latura pentru a intona cateva melodii la mare moda.

Ultima oprire a fost in fata tribunei oficiale, unde s-au intonat imnurile nationale. Inceputul partidei a fost amanat cu 15 minute din cauza unor probleme de acces a spectatorilor pe Millenium Stadium. Pentru Romania urmeaza un meci cu Japonia pe 20 noiembrie, pentru Tara Galilor unul cu Noua Zeelanda.