Rezultatul alegerilor parlamentare si prezidentiale este decisiv asupra rolului pe care-l va avea Romania in UE, se arata in "Raportul asupra guvernarii" realizat de Societatea Academica din Romania (SAR). In opinia SAR, exista "doua cai distincte pe care se poate merge".

Prima este cea irlandeza, "de a valorifica oportunitatile, a face reforme si a razbate catre modernitate si prosperitate".

Varianta a doua este "cea siciliana, de a folosi resursele oferite de UE doar in interesul elitelor conducatoare, ce vor cumpara cu favoruri acceptarea lor in Europa, continuand sa guverneze tara la fel de prost ca acum, bazandu-si puterea pe o vasta retea clientelara, conservandu-si prin politici populiste bazinul electoral in zonele slab dezvoltate si combinand afacerile cu politica, in

detrimentul interesului general". Cele doua cai sunt plasate in perspectiva aderarii noastre la UE in 2007 si cuprind doua formule diferite de guvernare.

Raportul este intitulat: "Iliescu se intoarce si, daca PSD castiga poate forma din nou alianta rosu-bruna cu PRM".

Varianta "siciliana"

Varianta "siciliana" este posibila in cazul castigarii alegerilor de catre PSD si a Cotroceniului de catre Adrian Nastase. Potrivit autorilor raportului, revenirea lui Ion Iliescu "este de rau augur pentru Romania, judecand dupa performantele anterioare si semnalele recente".

"Continuitatea ar fi nu atat cu guvernarea Nastase, cu toate pacatele ei, ci mai degraba cu cea de dinainte de 1997, cand actualul presedinte conducea de fapt prin intermediul unui premier slab, cu o coalitie rosu-bruna (nationalist-socialista) in Parlament.

SAR considera ca alianta cu PRM ar putea fi refacuta, iar semnalele din ultimele saptamani venite dinspre partidul de guvernamant inclina in acest sens. "Fiind (Iliescu - n.red.

) un politician cu abilitati formidabile, dar un lider slab si oportunist in ce priveste politicile de guvernare, intoarcerea lui la carma partidului va purta amprenta personala inconfundabila: populism, discurs dublu acasa si in strainatate, triangulare intre principalele grupuri de interese economice, manipularea institutiilor si agentiilor publice independente prin plasarea aliatilor la

conducerea acestora", se afirma in raport.

"Basescu va lupta impotriva coruptiei"

In cazul "irlandez" - alegerile sunt castigate de DA, Basescu devine presedinte, PNL si PD formeaza Guvernul, iar UDMR ofera sprijina parlamentar (si participa, eventual si la Executiv). "In acest caz, vom asista probabil la accelerarea reformelor in primul an-an si jumatate".

"Administratia publica, justitia si institutiile abilitate sa aplice legea vor dobandi mai multa independenta - nu neaparat pentru ca noii conducatori sunt perfecti din punct de vedere moral, ci mai degraba pentru ca relatiile informale existente intre clasa politica si grupuri interesate de obtinerea de avantaje personale, pe de o parte si pe de alta parte in administratie si justitie, vor fi

dezradacinate de alternanta la putere", preconizeaza Societatea Academica din Romania. "Traian Basescu se va implica in lupta impotriva coruptiei", se mentioneaza in raport.