Anul viitor vom asista la cresteri spectaculoase de preturi la terenuri, atat la cele agricole, cat si la cele pentru investitii, spun reprezentantii agentiilor imobiliare.

Chiar daca si in acest an preturile au crescut semnificativ (cu 60-70 la suta), Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari (ARAI), spune ca in 2005 cea mai mare crestere se va inregistra la terenurile agricole, respectiv pana la 100 la suta, in timp ce terenurile pentru investitii vor fi mai scumpe cu circa 50 la suta.

"Romania este perceputa de investitorii straini din domeniu, care au vazut ca fata de anul trecut preturile terenurilor s-au dublat, ca un "paradis imobiliar". Deci ne astepam la investitii mari din partea acestora", spune Ureche. Mai mult, apropierea de momentul intrarii in Uniunea Europeana este, in opinia acestuia, un alt motiv pentru care terenurile vor continua sa fie tot mai scumpe.

"Vom intra in UE nu doar cu numele. Nu se va ajunge la un nivel al preturilor la terenuri ca in Paris sau Roma, dar diferenta se va reduce semnificativ", crede presedintele ARAI. In Bucuresti, preturile terenurilor au ajuns sa varieze intre 150 de euro pe metru patrat in zone precum Bucurestii Noi sau Chitila si 1.500 de euro in zonele centrale si ultracentrale.

In acest an, o evolutie deosebita au cunoscut preturile terenurilor din Mogosoaia, Bragadiru sau Magurele, unde s-a inregistrat o crestere a acestora de doua sau chiar de trei ori fata de anul precedent.

Cerere mare pentru apartamentele din zone periferice

Pretul apartamentelor va creste anul viitor cu circa 15%, cresterea mentinandu-se in ritmul inregistrat in acest an, spune Liviu Ureche. "Cresterea preturilor va fi diferita, in functie de locatia apartamentului respectiv.

Astfel, pentru apartamentele aflate la periferia Bucurestiului, cresterea va fi mai mare de 15 la suta, in timp ce pentru cele aflate in zonele centrale si semicentrale cresterea va fi de pana la 15 la suta", a precizat Ureche.

In opinia lui, preturile vor creste mai mult in zonele periferice deoarece apartamentele situate aici sunt mai accesibile celor cu venituri mmici si medii si in consecinta, cererea este mai mare.

"Cei care vor sa cumpere la periferie au venituri reduse si doar la acest nivel pot accesa un credit ipotecar, in timp ce in zonele centrale si semicentrale preturile deja sunt extrem de mari, ceea ce a dus la o reducere semnificativa a cererii", a mai precizat Ureche.

In opinia agentilor imobiliari, in zonele mai "curate", cum ar fi Titan, Mosilor, Drumul Taberei sau Unirii, Victoriei, Dorobanti evolutia preturilor va depinde foarte mult de imbunatatirile aduse apartamentelor oferite spre vanzare.

"In aceste zone, preturile sunt oricum cu mult peste posibilitatile romanilor cu venituri medii, iar cei care au bani se orienteaza mai mult spre case, asadar este normal ca acum sa conteze foarte mult cat de curat sau cat de modern este apartamentul pe care vrei sa-l cumperi", mai spun agentii imobiliari.

Se scumpesc si casele

Cresterea spectaculoasa a preturilor terenurilor a avut ca efect imediat majorarea preturilor la case. "Preturile au crescut cu circa 20 la suta si nu pentru ca sunt livrate case mai spatioase sau mai moderne, ci pentru ca pamantul pe care sunt construite este mai scump", ne-au declarat surse din piata. Cresterea va continua in acelasi ritm cu cresterea preturilor terenurilor.

Astfel, potrivit agentilor imobiliari, daca acum un an o casa modesta in zona Chitila sau Bucurestii Noi se putea cumpara cu circa 30.000-35.000 de euro, acum preturile sunt peste 45.000 de euro. In ce priveste preturile caselor in zone centrale si semicentrale acestea ajung usor la 70.000 de euro si chiar la 100.000 de euro.