Putini isi mai aduc aminte de principalele acuzatii formulate la adresa lui Corneliu Iacobov! Oricum, Iacobov a devenit celebru prin avalizarile unor obligatii de plata emise de Bancorex. In joc erau zeci de milioane de dolari implicati in ingineria lui George Constantin Paunescu. Si Iacobov, si Paunescu erau doi apropiati ai lui Ion Iliescu. Apropiati de familia politica, nu de cea personala.

Cei doi celebri tunari romani se mai aseamana prin ceva. Amindoi au lipsit din tara intr-o perioada in care s-au efectuat cercetari asupra lor. Se pare ca amindoi au fost in SUA, desi, in ultima vreme, Iacobov este vazut din ce in ce mai des la Monte Carlo.

In timpul razboiului dintre Mihai Iacob si Sorin Ovidiu Vintu, Mihai Iacob, actualul actionar important al ziarului “Curentul”, a pus in circulatie o caseta audio. Si astazi, cine vrea sa o asculte poate sa-l auda pe Razvan Temesan, ajuns consilier la RAFO, descriind un scenariu de facut bani dupa care, intr-un final, rafinaria ajunge intr-o situatie apropiata celei de astazi.

Intre timp, RAFO a acumulat datorii din ce in ce mai nebune, Corneliu Iacobov devenind artizanul operatiunii de la Slanic Moldova, a celei cu Hotelul Scandinavia din Mamaia si a altor investitii ciudate, unele de-a dreptul sui.

Cit a vorbit Ion Iliescu despre coruptie? De cite ori s-a referit la RAFO Onesti? De cite ori l-a admonestat public pe Dan Iosif, agatat si el de afacerile cu petrol? A zis ceva Ion Iliescu de Corneliu Iacobov sau de Ovidiu Tender? La un moment dat, Ion Iliescu a lasat impresia ca este depasit de situatie si ca exasperarea sa in fata coruptiei se apropie de limita.

Nimeni n-a aflat care este acea limita pentru ca Ion Iliescu n-a zis nimic la adresa lui Iacobov, a lui Tender, a lui Dan Iosif, a lui Temesan.

N-a facut-o nici Ioan Talpes, cel care parea a fi impins cu forta in guvern pentru a mai tempera excesele. Ioan Talpes n-a facut nimic. Adica a miscat ceva. A dat drumul unui document despre Petromidia, concurenta rafinariei de la Onesti. Multa lume era nedumerita.

De ce, pe neasteptate, omul de baza al presedintelui face scapat un document despre afacerea lui Dinu Patriciu? Multi si-au imaginat un fel de atac la opozitie. Fals! N-a fost decit o tentativa de a arata birna din ochiul adversarului.

Si la birne oarecum egale, tratamente egale. Situatia lui Patriciu s-a rezolvat. Trebuia rezolvata si situatia lui Iacobov. Altfel, ambele rafinarii ar fi trebuit falimentate. S-a ales salvarea. Dovada ca nici Calin Popescu-Tariceanu si nici Dinu Patriciu nu zic nici pis despre decizia luata de guvern in cazul RAFO.

RAFO a fost insa si unul dintre principalele subiecte susceptibile de mare coruptie. Adica de coruptie la nivel inalt. De aceea Parchetul National Anticoruptie a descins la Onesti si a incarcat camioane de documente. Toti cei care au cercetat actele si au vazut operatiunile s-au ingrozit. Ei fac referire la cea mai mare afacere de tip mafiot din istoria Romaniei.

Si protejata la cel mai inalt nivel al statului. Conform unor marturisiri, afacerea de la Onesti ar include si firme din strainatate, deschise pe numele unor fete obligate sa semneze si mai apoi disparute. Oricum, multi dintre cei care s-au ocupat de descifrarea documentelor ridicate de la RAFO au fost scosi din carti. Au ajuns pe linie moarta, nu mai raspund de caz sau au fost siliti sa plece.

Unii, speriati de ce-au aflat, s-au retras in strainatate. “Evenimentul zilei” a publicat ultimele acte care dovedesc jaful de la RAFO. N-a miscat nimeni un deget. Nici politia, nici PNA, nici Parchetul General, semn ca toate aceste institutii se afla sub o stricta comanda politica. Iar comanda este decisa si de cei care au stat la pupitrul afacerii.

De ce obligatiile de plata ale RAFO si Carom au fost mutate de la Ministerul Finantelor la AVAS? Exact cum guvernarea CDR a aprobat, pe fuga, importul de aparatura medicala de sute de milioane de dolari, la fel, tot pe fuga, guvernul Nastase da si el un tun de final. Muta gaurile date la RAFO si la Carom in buzunarul tuturor!

Multi considera decizia guvernului in cazul de mai sus o chestiune de tupeu politic. Mie mi se pare altceva. Pe final de mandat, s-au acoperit doua dintre cele mai mari surse de bani ale PSD-ului.

O judecata simpla ma face sa cred ca de acesti bani stiau si Ion Iliescu, si Adrian Nastase.