Nici 15 zile ca-n Ucraina, nici 18 luni ca-n Romania, aşa s-ar putea rezuma poziţia principalilor reprezentanţi ai băncilor comerciale referitoare la perioada in care pe piaţă este normal să circule atit banii noi, cit şi cei vechi.

Mişu Negriţoiu, director general la ING, optează net pentru reducerea perioadei de circulaţie in paralel a celor două emisiuni monetare, lei vechi şi noi. El a arătat că, in alte state care au procedat la denominare, schimbul de monedă s-a făcut in proporţie de 80-90% in primele 6 luni de la apariţia pe piaţă a banilor noi.

Reducerea perioadei de circulaţie in paralel a leilor noi şi vechi ar conduce la minimizarea costurilor din sistemul băncilor comerciale. Sistemul de bancomate nu ar trebui dublat pe cele două categorii de bancnote, iar costurile suplimentare cu elaborarea situaţiilor financiare s-ar reduce, susţine reprezentantul ING.

Acesta recomandă ca eliberarea de numerar să se facă numai in monedă nouă, ceea ce presupune emiterea de la inceput a unei cantităţi indestulătoare de lei noi.

Vicepreşedintele BRD, Petre Bunescu, consideră că există riscul ca romanii să fie tentaţi să păstreze cit mai mult noile bancnote şi să scape cit mai rapid de leii aflaţi acum in circulaţie.

Pe fondul unei cereri mari de lei noi, pericolul este ca leii vechi să fie transformaţi rapid in valută sau investiţii in sectorul imobiliar, cu efecte nedorite asupra inflaţiei. „De la anul, cind va scădea rata dobinzii, dacă cetăţeanul de rind nu găseşte lei noi, işi va indrepta banii către altceva“.

Şi preşedintele CEC, Enache Jiru, consideră că schimbarea banilor ar trebui să se realizeze cit mai repede cu putinţă. „Din teorie se ştie că riscurile cresc proporţional cu timpul“, spune Jiru.

Argumentele băncilor comerciale au fost ascultate cu atenţie de reprezentanţii BNR, care au rămas, insă, reci la solicitările bancherilor.