Alegatorii ucraineni sint chemati miine din nou la urne, in cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale in care se vor confrunta premierul ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici si pro-occidentalul Viktor Iuscenko, duelul anuntindu-se unul foarte strins si crucial pentru viitorul acestei foste republici sovietice.

Cei doi pornesc cu sanse aproximativ egale, in primul tur, Viktor Iuscenko depasindu-l pe adversarul sau doar cu o jumatate de procent.

Contrar rezultatelor preliminare, care indicau un avans de 0,5% pentru premierul Ianukovici, rezultatele oficiale au indicat ca liderul opozitiei a cistigat primul tur al alegerilor prezidentiale, cu 39,87% din voturile exprimate, fata de candidatul sprijinit de presedintele Leonid Kucima, care a obtinut 39,32% din sufragii.

Rezultatele au fost anuntate cu o intirziere de 10 zile, ceea ce a constituit pentru opozitia de la Kiev un motiv in plus de a acuza guvernul de la Kiev de fraudarea scrutinului.

Iuscenko ameninta

SUA si Europa au apreciat ca nedemocratica derularea primului tur al alegerilor, dupa o campanie marcata de incidente, ceea ce a determinat organizatiile internationale sa-si trimita citeva mii de observatori pentru a asista la scrutinul de miine.

Candidatul opozitiei Viktor Iuscenko a promis ieri ca va “mobiliza milioane” de ucraineni in cazul unor fraude electorale in cel de-al doilea tur de scrutin. “Daca la 21 noiembrie puterea nu va pune capat fraudelor, poporul nu va tacea, isi va apara alegerea pentru ca acesta este dreptul sau constitutional (...) La 21 noiembrie, poporul va alege liber, fara presiuni si constringeri.

Daca cineva incearca sa-l impiedice se va lovi de o rezistenta hotarita”, a avertizat Iuscenko, citat de agentia Rusia la zi. Totodata, el a promis sa lupte “pina la capat, pina la victorie”, pentru a nu permite “uzurparea puterii in Ucraina”. Iuscenko le-a cerut alegatorilor sa ramina in fata birourilor electorale si dupa inchiderea urnelor.

“Trebuie sa fiti primii care aflati rezultatul scrutinului”, a explicat el. Presedintele Kucima a estimat ca apelurile lansate de opozitie reprezinta o “amenintare” pentru democratia ucraineana.

Securitate sporita la numararea voturilor

Presedintele Biroului Electoral Central (BEC), Serghei Kivalov, s-a adresat oficial Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), solicitind protejarea “sistemului informational” al BEC pe durata de numarare a voturilor. Potrivit lui Kivalov, rezultatul primului tur a fost anuntat cu intirziere din cauza defectiunilor aparute in sistemul electronic.

“Nu vreau ca dupa votul de duminica sa apara tot felul de zvonuri despre hackeri sau alte asemenea minuni”, si-a justificat Kivalov cererea. Conducerea armatei a declarat public ca nu se va amesteca in procesul politic.

Ministrul apararii, Alexandr Kuzmuk, i-a indemnat pe alegatorii ucraineni sa voteze asa cum le dicteaza inima, adaugind ca, spre deosebire de cele petrecute la primul tur, la acest scrutin, pe strazile din Kiev nu se vor scoate tancurile.

Acuzatii de mituire

Unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Iuscenko, Oleg Ribaciuk, a anuntat ca administratia Kucima si staff-ul electoral al lui Ianukovici au pus la cale un plan secret de “cumparare” a membrilor comisiilor electorale. Potrivit afirmatiilor sale, pentru victoria lui Ianukovici, presedintele unei circumscriptii teritoriale va primi intre 5.000 si 10.

000 de dolari avans si tot atit dupa anuntarea rezultatelor. Ribaciuk a spus ca presedintele Kucima se intilneste zilnic cu reprezentantii puterii locale, carora le ordona sa asigure victoria lui Ianukovici. Reprezentantul lui Iuscenko a subliniat ca puterea conteaza sa obtina in turul doi al alegerilor un procent de 52 – 54% pentru Ianukovici si maximum 48 la suta pentru Iuscenko.