Ev. Zilei continua si in numarul de joi publicarea presupuselor stenograme ale PSD-ului. Putem afla cum vede in mod real partidul de guvernamant probleme precum: banii publici, imaginea proprie, baronii locali, controlul justitiei si al presei precum si problema politicii externe. Pentru AFP afacerea stenogramelor confirma ca puterea a exercitat presiuni asupra justitiei si mass-media. Cotidianul ne dezvaluie ca postarea pe Internet a „Stenogramelor secrete ale PSD“ pare a fi opera unui grup de hackeri moldoveni, acelasi care, in octombrie anul trecut, a declansat o vehementa campanie pe Internet impotriva referendumului pentru Constitutie.

Steno-banii publici

Nicolae Vacaroiu: "Nu are ce minca, dar daca ii faci drumul in fata curtii, ala e fericit"

Presa a scris, in ultimii patru ani, sute de articole despre pomenile electorale ale cabinetului Nastase. Pentru guvernul PSD, pomenile au devenit reteta succesului, cu pretul transformarii tarii mai degraba intr-una de asistati, care sint tinuti la mina statului pentru un tichet de masa.

Dublarea pensiilor in pragul alegerilor, turnarea asfaltului chiar inainte cu o noapte de scrutinul de la locale, ajutoarele pentru caldura sint masurile pe care premierul Adrian Nastase le anunta invariabil in preajma fiecarui eveniment politic important.

Asa ca nu mai mira pe nimeni ca in sedintele mai-marilor pesedisti, presedintele Senatului Romaniei, Nicolae Vacaroiu, afirma ca daca se aloca mai repede “milionul ala la cota parte, altfel ne duceam peste ei, eram boieri”.

Protagonistii pe subiectul “pomeni electorale”, asa cum apar in stenogramele sedintelor Delegatiei Permanente a PSD din 2003 si 2004, sint Nicolae Vacaroiu, Miron Mitrea, Florin Georgescu, Mihai Tanasescu, Octav Cozmanca si Adrian Nastase.

Santiere in toata tara, de alegeri

Nicolae Vacaroiu: (...) Dupa parerea mea, rezultatul este excelent si noi trebuie sa insistam pe 60a, chiar o performanta, dupa parerea mea. A doua problema este legata de perioada care urmeaza. Domnule presedinte, stimati colegi, trebuie sa punem citeva lucruri pe hirtie, pe care le-am gindit, dar sa le punem in aplicare. S-au dat sarcini, s-a spus da. Eu repet ce am mai spus.

Domnule presedinte, daca luam 700-800 de milioane imprumuturi si ne apucam si deschidem santiere in toata tara, pe drumuri judetene, nu avem nici o problema, cistigam alegerile, la sate cel putin peste 80a. Ca nu are el ce minca, dar daca ii faci drumul in fata curtii si el nu trebuie sa mai mearga prin noroi, ala este fericit.

Aici, rugamintea este poate gasim totusi o formula si sa demaram la inceputul anului. Cu pensiile pentru agricultori dv. ati spus dublam pensiile. Hai sa vedem, putem sa o facem. Daca putem sa mergem pe formula asta de la intii...

Mihai Tanasescu: Este prins in bugetul pe anul viitor.

Vacaroiu: Stiu ca este prinsa. Repet, apropo ca e prinsa ca si cu cele doua milioane pentru hectar. Noi, daca depuneam banii de acum doua-trei saptamini, milionul ala la cota parte, cum sa va spun, altfel ne duceam peste ei, eram boieri.

Ilie Sirbu: S-a dat o parte din bani.

Vacaroiu: Da, dar ati dat la citeva judete, la mine nu ati dat nici un leu, nu te supara. Hai sa fim sinceri, s-a fortat pe citeva judete unde s-a dat milionul asta. Sint niste lucruri pe care ar trebui sa le urmarim pe un grafic si sa le respectam.

Nastase: Eu cred ca... Practic, noi am avut... ne-am angajat cumva cu foarte multe lucruri extravagante... (20 octombrie 2003)

“Si noi o tot frecam”

PSD a lansat chiar si o colecta de fonduri destinate pensionarilor, insa oamenii partidului au fost cam zgirciti, campania fiind numita de presa “Cutia milei”.

Florin Georgescu: Domnule prim-ministru, pina la aceasta data suma este foarte mica. Speram zilele acestea sa mai apara. Este vorba de 600 de milioane, atit sint in cont. (...) Ati vazut care a fost reactia domnului de la PNL, ca de fapt e Cutia milei.

Adrian Nastase: Nu e nici o problema, mai, lasa s-o facem noi, ca astea le stim. In momentul in care va merge cineva de la partide la 10 sau 50 - aici trebuie sa va hotariti, cite case de ajutor reciproc - sa le dea niste bani acolo... Eu va spun, asta conteaza, restul sint prostii.

Dar, pe de alta parte, ma deranjeaza faptul ca initiativele legislative incep sa vina de la PNL pe teme pe care noi le ridicam. Ei au anuntat ca vor depune, ca au un proiect, o initiativa legislativa pe case de ajutor reciproc in momentul in care noi am inceput sa discutam despre ele si stam si asteptam la ministerul de 30 de mii de oameni al Elenei Dumitru sa faca un text de cinci pagini.

Dl....: E transmis din sedinta de guvern.

Nastase: E transmis din partea lor. Si noi o tot frecam, discutam cu ei, cu ala, cu unul, cu altul si baietii astia vin si depun acolo trei prostii, noi sintem dupa aceea sa le corectam, le facem legea si ramine legea lor pe case de ajutor reciproc si pe altele. Asta nu este e in ordine. (8 decembrie 2003)

Sprijin financiar unde au interese

Octav Cozmanca: A cincea problema - nu e Mihai aici - o s-o discutam data viitoare. E vorba de ajutoarele punctuale, sprijinul financiar punctual pe care sa-l acordam la 1-2 obiective pentru a fi terminate si date in folosinta, mai ales acolo unde avem interese deosebite.

Dar trebuie sa facem o evaluare, Mihai stia de data trecuta, dar in sfirsit, e plecat la Londra si o sa discutam data viitoare. (..) (16 februarie 2004)

Legi facute de mintuiala

Serban Mihailescu: Domnule presedinte, ridic o problema care s-ar putea sa ia amploare. Ne-ati pus sa intrebam cum e cu pensiile la cooperatori. Am avut surpriza ieri, in doua comune, sa avem o reactie usor negativa.

S-a platit, in primul rind, din ianuarie, asta e un lucru bun, dar dam numai la cei care au exclusiv - a aparut un termen, s-a bagat in lege, la coada: exclusiv care au pensie de membru cooperator. In aceste conditii, au fost mai multe variante de membri cooperatori, o serie intreaga de oameni care au 100.000 de lei pe luna nu intra in aceasta treaba. E vorba de urmasi si efectul e groaznic.

Nu am cui sa dau mesajul, adica trebuie cineva sa vada, sa facem repede aceasta chestiune, ca sa nu gresim. Daca cumva putem sa mai adaugam, fiindca e cum e mai rau, din cinci, la trei s-a dublat si celorlalti doi nu, iar aia sint si cei mai amariti.

Ioan Rus: E nevasta lui ala.

Mihailescu: E nevasta aluia care a murit.

Nastase: Mihai si Marian, vedeti pentru sedinta de guvern o evaluare.

Tanasescu: Trebuie sa vedem o evaluare. Nu stim, e prima oara cind aud. (...) (2 februarie 2004)

Cind si de ce se fac drumurile judetene

Florin Georgescu: (...) Si atunci vin cu propunerea cealalta, si anume sustin ce spunea si domnul Solcanu, sa hotarim sa canalizam si sa ierarhizam prioritatile si, cum spuneati dv.

, sa canalizam banii aia putini pe care ii vom avea, pentru ca Mihai merge iar la Washington, iara o sa vina aia, iar sa negociem, americanii nu vor sa mai facem acord cu Fondul, pentru ca vor sa ne ajute mai mult, dar Uniunea Europeana vrea sa facem acord, ca altfel nu ne da statut de economie functionala de piata, ca ei nu sint in stare sa vada evolutiile macroeconomice, se bazeaza numai pe

aia si pina la urma ramine ca europenii, ca, domnule, dati-le o linie directoare la romanii astia, ca pe urma iar fac cine stie ce derapaj, Doamne fereste, si atunci vom face acord. Nu vor fi bani multi. Si atunci ierarhizam prioritatile intre a face autostrada care se vede peste opt ani si a incepe drumuri judetene.

Ar insemna ca pentru autostrada tragem banii in 2005, dar incepem program de drumuri judetene, ca autostrada tine de altele, dar daca nu, incap si una si alta, dar, oricum, sa facem ceva care sa se perceapa mai rapid. (....) (20 octombrie 2003)

"Si atunci ierarhizam prioritatile intre a face autostrada care se vede peste opt ani si a incepe drumuri judetene."

Florin Georgescu

Finantate - doar proiectele care dau rezultate imediate

Octav Cozmanca: A fost de trei ori pe ordinea de zi. Ce resurse sint sau cit estimez ca putem, conform asta... ce facem cu judetele astea.

Adrian Nastase: Este ideea pe care am lansat-o cu ocazia discutiilor cu Delegatiile Permanente, atunci cind am avut discutii aici cu fiecare in parte si am stabilit ca fiecare ar trebuie sa ne dea una sau doua prioritati de proiecte care ar putea sa-i ajute in mod substantial in campania electorala.

Sigur, ei au facut o multime de propuneri, unii extrem de neseriosi au venit cu sute de miliarde de lei, dar ideea a fost sa vedem pe fiecare judet ce anume se poate face. Poftim?

Cozmanca: Unii au revenit....

Nastase: Noi discutam despre cei care au revenit. Cine sint seriosi. Am spus data trecuta. Pe cei care nu sint seriosi ii lasam pentru altadata.

Mihai Tanasescu: Domnule presedinte, v-am informat. Exista aceasta posibilitate si am inceput sa dam unele imprumuturi din Trezorerie pentru unele judete - vezi la Tulcea, la Prahova, acum sintem in discutie cu Vasluiul pentru unele proiecte pe care vor sa le faca. Sint proiecte de 4-5-10 miliarde pentru care putem sa le acordam aceste imprumuturi din Trezorerie. (...)

Cozmanca: Nu stiu ce inseamna limita acceptabila, 10 miliarde pe judet, 15? Cit de cit adica. Cit de cit, in ce limite lucram.

Tanasescu: Poti sa acorzi un imprumut de 25 de miliarde din Trezorerie cu aceasta destinatie, dar nu poti sa spui la fiecare cite 10. Va fi poate nevoie la un judet de 50 de miliarde, la altul de 10 si asa mai departe. (...)

Nicolae Vacaroiu: Domnule presedinte, ca o problema. Eu sint de acord cu ce spune Mihai aici. El are o suma globala, 500-600 de miliarde, cu care poate sa se joace el. Trebuie vazute proiectele si impactul lor, adica ce ati spus dv.

, domnule, proiectul asta imi da rezultate pentru perioada urmatoare? Ce vreau sa spun insa? O problema foarte, foarte grava este legata de iesirea din iarna cu drumurile, mai ales drumurile judetene. Vreau sa spun ca este prapad. (...)

Tanasescu: N-au primit atitia bani ca in anul asta niciodata.

Vacaroiu: Stiu, stiu, ai dreptate. Insa sa incepem macar un sistem de plombari rapide, ceva, ca nu ai bani sa mergi pe tot ce se vrea, dar sint zone in care nu mai poti sa intri cu masina pe drum judetean, pentru ca a fost asfaltat, gropile sint una linga alta si de aici injuraturile si altele. (...

) Poate luam un imprumut pentru Consiliile Judetene sa inceapa sa plombeze - nu sa asfalteze, repet. (1 martie 2004)

"A venit Serban (n.r. - Mihailescu) si ne-a spus o chestiune interesanta referitoare la pensii. Am gresit un pic. Eu cred ca decizia trebuie luata intr-o comuna din judetul Dimbovita, Ialomita sau Giurgiu de catre tine, mergind acolo intr-o vizita, stind de vorba cu oamenii, la geaca, la caminul cultural.

Miron Mitrea

Geaca lui Adrian Nastase si pensiile

Miron Mitrea: Domnule presedinte, eu propun sa schimbam registrul. Eu cred ca aici trebuie sa facem niste miscari simbolice si singurul lucru care poate sa atraga atentia populatiei este Televiziunea Nationala prezentindu-l pe presedintele partidului, viitor sau neviitor vom vedea, nu asta vom vedea, actualul prim-ministru, in discutia cu oamenii simpli.

A venit Serban si ne-a spus o chestiune interesanta referitoare la pensii. Am gresit un pic. Eu cred ca decizia trebuie luata intr-o comuna din judetul Dimbovita, Ialomita sau Giurgiu de catre tine, mergind acolo intr-o vizita, stind de vorba cu oamenii, la geaca, la caminul cultural, fara mari...

si acolo, cu multa presa, exact ce spuneai, 100 de oameni si acolo tu, bun, stati, exista problema pe care au ridicat-o oamenii si ai dat solutia. (...) (2 februarie 2004)

Steno decriptaj: Pomana guvernului

Dupa ce citesti stenogramele Delegatiei Permanente a PSD nu mai ai nici un dubiu ca in Romania cel mai mare patron este guvernul. Imparte fondurile in functie de interesele imediate ale partidului, cind vrea si unde vrea. Nimeni nu pare sa se incurce in proiecte, programe sau strategii.

Mai mult, destinatia banilor contribuabililor se decide direct in cadrul sedintelor de partid, si nu la guvern, asa acum ar fi fost normal. Din majoritatea luarilor de pozitie ale mai-marilor pesedisti reiese limpede ca interesele de partid primeaza in fata intereselor tarii. Si totul se calculeaza in voturi.

Nu am citit nici macar o declaratie in care cetateanul sa fie pus mai presus decit interesele imediate si meschine ale membrilor Delegatiei Permanente a PSD. In schimb, am vazut un Nicolae Vacaroiu pe post de ministru de finante care vehicula cifre aiuritoare puse la dispozitie ca “sa se joace”, adica sa faca jocurile in tara.

Mi-l si imaginez pe inegalabilul Nicolae Vacaroiu, acest Hagi sau, mai degraba, Mutu al finantelor, vorbind cu cinism despre un amarit de milion cu care sa ia mintile taranilor. Din postura de senator, si nu de membru al guvernului.

Insa nu mi-l pot imagina pe Vacaroiu, chiar cu milionul de partea lui, ca avind tinuta unui boier, asa cum ar vrea sa se prezinte in fata consatenilor lui.

Ba mai mult, sint absolut convinsa ca Nicolae Vacaroiu si ceilalti colegi ai sai din sala de sedinte n-ar mai putea pacali nici macar o batrina mioapa gasita desculta pe ulitele pline de noroi. Fie ca merg in masini cu girofar, imbracati in costume Armani, fie cu autobuzele, camuflati in gecute, nu mai pot insela pe nimeni.

Pentru ca taranii au demnitate si prefera sa aiba o slujba bine platita sau o pensie decenta decit sa astepte mila unora de teapa colegilor lui Vacaroiu.

Ce mai frapeaza in stenogramele sedintelor Delegatiei Permanente a partidului de guvernamint este lipsa de profesionalism, diletantismul membrilor PSD. Repun pe tapet, de la referendum incoace, acelasi asfalt electoral, acelasi milion, acelasi ajutor social. Nu am vazut nici macar un proiect complex, o strategie pe termen lung pentru imbunatatirea nivelului de trai al celor cu venituri minime.

Vorba lui Vacaroiu, “trebuie sa punem citeva lucruri pe hirtie, pe care le-am gindit, dar sa le punem in aplicare”. Daca tara este un “imens santier”, alegerile la sate sint ca si cistigate, spunea, sigur pe el, nea Nicu. Cred ca, de fapt, este tot ce poate aceasta echipa, sa puna citeva lucruri pe hirtie si nicidecum sa conduca aceasta tara.

Singura preocupare a lui Nastase si a echipei lui pare sa fie insa rasplata imediata a celor chemati la pomana, o pomana organizata din banii alegatorilor. In rest, ca sa-l citez pe premierul Adrian Nastase, “guvernul, practic, nici nu stiu cu ce se mai ocupa”.(Oana Stanciulescu)

Steno-imaginea PSD

Slabiciunile si puterea partidului-stat

Stenogramele de partid oglindesc felul in care functioneaza sistemul politic si administrativ autohotn: pe baza de trafic de influenta si de minciuna. Adrian Nastase si oamenii lui vorbesc cu dispret despre oamenii simpli pe care incearca sa-i pacaleasca la tot pasul.

Caracatita sistemului clientelar atinge chiar virful puterii, Adrian Nastase este maestrul de ceremonii, pune in scena, acopera, isi da acordul pentru protejarea marilor corupti si pentru dirijarea dosarelor justitiei. Toate discutiile interne de partid descriu functionarea unui sistem de tip mafiot.

“Dar discutia asta, spre exemplu, cind se transcrie, unde ajunge?”

Adrian Nastase: Eu as fi vrut sa spuneti: sint aici trei mii de... As vrea sa se inregistreze, ca poate dam caseta cu totul la ziare si nu mai... Apropo, unde merg casetele acestea, Dorina, unde ajung, unde vor sta casetele?

Dorina Mihailescu: Sint casete care se tot recicleaza, domnule presedinte, adica le transcriem, nu se pastreaza.

La dv. la cabinet.

Nastase: Dar mecanismul ca atare aici, oamenii care lucreaza la transcriere...

Dorina Mihailescu: Doar eu lucrez si se lucreaza dincolo, nu aici.

Nastase: Mecanismul de protectie interna va verifica exact toate aceste lucruri, pentru ca daca avem un punct slab, o veriga slaba in tot sistemul acesta, absolut tot ce discutam - si cu semnalele tale disperate ca nu am apasat de fiecare pe butonul acesta - poate sa fie o lovitura pe care o dam capitalismului, pentru ca partea aceea probabil ca nu se inregistreaza si nu ajunge la presa sau in

alta parte. Nu stiu daca ne foloseste sau nu, nu stiu cum este bine, dar trebuie sa decidem si aceste lucruri. Cine are informatia controleaza evenimentele, stim bine. Problema noastra va fi sa asiguram in perioada urmatoare capacitatea de a pastra anumite informatii confidentiale, inclusiv in legatura cu mesajele.

Nu neaparat actiunile, dar eu asa am inteles la un moment dat, cind am avut aceasta idee de geniu sa ne intilnim cu tinerii. (22 martie 2004)

Limbajul suburban al premierului

Adrian Nastase: Inteleg ca sexul e in loc de piine. Unii dau circ, cum este Basescu, altii dau sex la popor, altii dau... Avem noi un coleg la Craiova care avea o fata care dadea la tot cartierul.

Avem o problema cu imaginea partidului in tara datorita atacurilor pe Vanghelie (primarul sectorului 5), si atunci trebuie sa rezolvam lucrurile pe cele doua componente. Si atunci aceasta idee cu suspendarea lui Vanghelie raspunde unui tip de asteptare pe zona aceasta, cu posibilitatea de a recupera in functie de decizia de la PNA. (....

) Ramine primar si poate sa faca tot ce are nevoie pentru campanie, dar il scoatem putin din bataia tunurilor, pentru ca altfel nu stim ce inseamna urmatoarele saptamini in care el va fi tocat in permanenta. (27 martie 2007)

Nastase: Grupurile, departamentul vostru trebuia sa fie in erectie deja la ora asta. (10 februarie 2004)

Nastase: Miron, eu vorbesc despre departamente care sa lucreze aici, la partid, toata saptamina, inclusiv duminica, cind baietii astia au inceput sa ne atace si cind oamenii de la noi din partid sint acasa cu nevestele si cu amantele. Sau cu amantele. (8 decembrie 2003)

"Octav, problema este la tine si, asa cum ti-am dat si alte responsabilitati, o ai si pe asta. Cind ne faci o propunere, indiferent care va fi ea, o examinam si decidem. M-am saturat sa tot aruncati la mine toate ouale fierbinti sau cartofii fierbinti. (...) "

Adrian Nastase, 22 martie 2004

Biserica PSD

Ion Solcanu: Numai doua lucruri. Primul. As vrea sa subliniez rolul foarte mare al bisericii in referendum. Ne-a ajutat. Cel putin la Iasi, ce au facut Mitropolitul Daniel si Patriarhul Greciei in timpul slujbei, in fata a zeci si zeci de mii de oameni, este impresionant. (...)

Adrian Nastase: Singurul care a refuzat a fost Bartolomeu Anania, si e important sa stim lucrul acesta... Am vorbit cu dinsul la telefon si mi-a spus ca nu poate sa iasa public pentru ca Funar i-a dat 26 de terenuri in Cluj... (20 octombrie 2003)

In PSD liderii se “pun”, nu se aleg

Nicolae Vacaroiu: Octav, la cultura eu cred ca trebuie sa fie Razvan Theodorescu.

Octavian Cozmanca: Nu este membru al Delegatiei Permanente.

Nastase: Nu are importanta, poti sa-l pui. (1 martie 2004)

"Ce se intimpla? Au si facut o sesizare la PNA si nu mai stiu unde cei de la... si la Autoritate, Ionel (Blanculescu) mi-a spus ca ii este teama sa tina chestia asta ca il intreaba tot timpul daca a demarat actiunea."

Adrian Nastase, 20 octombrie 2003

"Eu as zice ca cel putin din limbajul nostru cuvintul baronii trebuie sa dispara. Trebuie categoricsa dispara.Macar noi sa nu mai folosim acest cuvint."

Rodica Stanoiu, 20 octombrie 2003

Nastase, inspaimintat de elicopter

Nastase: Eu vreau sa va spun urmatorul lucru, Puiu (n.r. - Ioan Mircea Pascu - ministrul apararii) stie, am zburat timp de sase-sapte ore la 50 de metri in niste elicoptere in Irak, cum sa spun, deci la 50 de metri si orice tip cu pusca sau cu prastia putea sa traga. E adevarat ca stateau niste tipi in elicoptere, nu stateau in coada, ca era trapa deschisa la elicopter, si pe lateral.

Elicopterul nu avea usi si nu era inchis la spate, deci era un curent, un vint cum sa spun... si zbura... sase-sapte am zburat cu elicopterele in totalitate, la dus si la intors si am zburat ... asta nu era un risc de securitate? (...) Nu, sint riscuri, dar au cazut, ieri a cazut un avion, un elicopter american in alta parte. Putea sa fie nu stiu ce... Sigur, dar daca le luam asa...

(26 februarie 2003)

"Nu mi-l bagati pe Vacaroiu cu zero. Lumea nu stie lucrul asta. Atentie, ca nu putem sa le-o facem si atunci ii erodam cel putin in circumscriptie. Trebuie atentie. Nu stiu cum. Dar bagati alte nume."

Rodica Stanoiu, 1 martie 2004

Ion Solcanu: Iar ieri am (n.r. - avut) o sfintire de biserica de o ora si jumatate cu domnul presedinte Valer Dorneanu, iarasi, mitropolitul a facut un apel. (20 octombrie 2003)

Nicolae Vacaroiu: Da, dar ati dat la citeva judete, la mine nu ati dat nici un leu. (20 octombrie 2003)

Nastase: De aceea, daca vrea sa mearga undeva, suna bine consul, pentru ca... Cred ca ar fi solutii de acest gen, pentru ca, altfel, daca nu le oferim nimic in schimb, vor trece la alte partide. (...) (2 februarie 2004)

Miron Mitrea: E Iorgus la Mangalia, care controleaza Mangalia, e Pintilie la Medgidia, care controleaza Medgidia si este Stanca care controleaza judetul. (27 ianuarie 2004)

Nastase: Avem o problema sa cream un Institut de Politici Nepublice sau Private - Institutul de Politici Private? Cream 15 institute din astea si dam sarcina fiecaruia, celor care nu au ONG-uri acasa le dam sarcina sa-si faca fiecare doua ONG-uri acasa. (5 ianuarie 2004)

Steno decriptaj: Un lider dupa chipul si asemanarea PSD

Discutiile din spatele usilor inchise ale PSD demonstreaza cu virf si indesat lipsa de scrupule si machiavelismul facil al primului-ministru. Adrian Nastase apare in stenogramele de partid nu doar ca un lider autoritar, tenace, bine organizat si plin de energie, ci si ca un ocrotitor al coruptilor din partid.

Adrian Nastase accepta si incurajaza traficul de influenta care se face pe fata la sedintele Delegatiilor Permanente ale PSD pentru a-i proteja pe liderii partidului si clientela lor. Permeabil la compromisuri, premierul Romaniei accepta ca pe ceva normal presiunile asupra justitiei si asupra organelor de control.

Pentru primul-ministru aceste interventii fac parte din jocul firesc al puterii, pe care l-a invatat ani de zile stind la umbra lui Ion Iliescu. Telefoanele la Curtea de Conturi pentru protejarea lui Miron Mitrea si a celorlalti membri ai guvernului sint exercitii de rutina pentru Adrian Nastase.

Informatiile din dosarele justitiei si din arhivele serviciilor speciale sint puse mereu pe masa lui Adrian Nastase si fac parte dintr-o dialectica a supravietuirii: fara ele, partidul nu poate fi tinut in mina, iar adversarii politici nu pot fi doboriti.

Adrian Nastase stie exact ce se intimpla in jurul sau, cit de corupti sint oamenii din PSD si care este riscul electoral al acestor evidente, dar este captiv de prea multa vreme complicitatilor de tot felul care au loc la limita legalitatii si dincolo de ea, pentru a mai putea face ceva.

Obsesia lui fata de presa este o consecinta a acestor complicitati si a spaimei ca murdaria poate iesi oricind la iveala. Strategiile propuse de Adrian Nastase pentru a avea analisti politici de casa, ziaristi de partid, televiziuni si radiouri arondate, ziare prietenoase sint concepute pentru a crea liderul ideal, pentru a arata electoratului cine trebuie sa fie cistigatorul.

Primul-ministru dovedeste, in discutiile pe care le are cu usile inchise la partid, nu doar ca nu are apetenta pentru democratie, ci si ca este inclinat spre dictatura. Disponibilitatea sa de a se reforma pe sine si partidul pe care il conduce face parte din mesajele pentru export, nu din planurile serioase pentru viitor.

Adrian Nastase dispune de un arsenal inepuizabil de instrumente prin care reuseste sa aranjeze lucrurile in favoarea sa, il poate schimba chiar si pe negociatorul Uniunii Europene pentru Romania. Un succes pe care il trece in palmaresul sau fara sa clipeasca, la fel ca si prietenia lui cu Mitropolitul Daniel.

Stenogramele PSD scot la iveala un Adrian Nastase cu ticuri, limbaj suburban si obsesii, permeabil la compromisuri, incapabil sa ia taurul de coarne, fara rigori, uzat de complicitati, facind echilibristica intre clientela de partid si electoratul sarac pe care incearca sa-l pacaleasca.

Premierul Romaniei este un personaj abil, lacom de compensatii, mereu in cautare de alibi, veleitar, cu o inteligenta toxica pe care o foloseste in combinatiile puterii fara nici un fel de scrupule.

Adrian Nastase nu stie sa se arate puternic in fata conducerii PSD, nu reuseste sa puna piciorul in pragul baronilor locali, nu reuseste sa convinga structurile sa functioneze ca la carte in favoarea PSD si nu ezita sa se lamenteze ca zborul de citeva ore cu elicopterul deasupra Irakului ar fi fost “un risc de securitate”.(Sabina Fati)

Steno decriptaj: La umbra PSD-ului in floare

Stenogramele arata un tablou grotesc. O adunatura de indivizi smecheri, cinici si hotariti sa ramina la putere cu orice pret. O aglutinare de personaje care cu greu pot fi individualizate. Un singur chip monstruos. O unica mentalitate. Toti par croiti dupa unul si acelasi tipar. Ii diferentiaza doar misiunile pe care le au de indeplinit. Metodele sint aceleasi. Exprimarea e si ea halucinanta.

Rostirea bolovanoasa a activistului de partid uns cu toate alifiile e altoita cu semidoctismul pretentios. Vulgaritatea e cea care le da viata. Ii stringe saptaminal in jurul aceleiasi mese frica. De a nu li se descoperi afacerile si stratagemele. De a nu putea fi eterni la putere. Dispretul e atotcuprinzator. Cind sint ei intre ei, isi dau arama pe fata. Nu au retineri.

Doar fac parte din aceeasi mare “famiglia”.

Sedintele de partid au un singur scop: prostirea poporului. De la vladica la opinca. Si care poarta un singur nume “ala”. “Ca nu are el ce minca, dar daca ii faci drumul in fata curtii, ala e fericit”, spune Nicolae Vacaroiu. Metodele de a-l insela pe “ala”, de la care trebuie smuls votul o data la patru ani (ce ghinion!) sint extrem de diverse.

Milionul de lei la hectar este dat dintr-un unic motiv: “altfel ne duceam peste ei, eram boieri”. Medicii primesc si ei un os de ros: Legea spitalelor care, graieste Sorin Oprescu, “le va da o preocupare in perioada cind se desfasoara alegerile, pentru ca vor veni examenele de sef de sectie...”. Daca serveste “cauza”, moartea e si ea utila. “ Am iesit bine la Slobozia, unde ne-a murit omul”.

Sedintele PSD sint un ghid practic despre cum functioneaza un stat politienesc. In unele locuri seamana izbitor cu “planurile de masuri” ale Securitatii. Totul trebuie controlat. Incepind cu institutiile statului si terminind cu societatea civila. Cu primele, lucrurile merg ceva mai usor: se dau telefoane, se fac presiuni, se ameninta si se recurge la santaje.

Dosarele, nu-i asa, se afla in stand-by prin seifurile dnei Rodica. Presa, organizatiile nonguvernamentale, asociatiile de studenti, de pensionari, sindicatele trebuie mai intii atrase. “Ne implicam cu bani, cu cunostinte”. Cind nu merge asa, trebuie dublate si infiltrate.

Onorabila adunare pesedista care conduce tara este legata indisolubil prin sistemul complicitatilor. Isi stiu afacerile si potlogariile. Nu ezita sa le spuna pe nume. Mazare e un “contrabandist”. Oprisan e un “baron”. Dar unul la care premierul marturiseste ca “tine foarte tare”. Normal, e de-al lor. Lucreaza toti mina-n mina. Singura grija e sa nu se afle. Imaginea inainte de toate.

Aparenta de onorabilitate trebuie pastrata. Mai ales in fata “alora”. Lipsa de scrupule da fiori pe sira spinarii. Cit despre credinta, ce sa mai discutam. Dumnezeu e un simplu activist electoral. Daca s-ar putea, l-ar mitui direct cu banii “trasi” din Sapard sau Phare.

Problema mare a acestei gasti strinse in fruntea bucatelor mioritice si care se proclama social-democrata, plingind ipocrit de mila saracimii in timp ce isi umple buzunarele, este ca vrea sa modeleze tara dupa chipul si asemanarea ei. In scurt timp chiar va reusi. (Adreea Pora)

Steno- controlul justitei

Florin Georgescu: "Sa rezolvati dosarele de la procuratura, doamna ministru"

Stenogramele arata un lucru inadmisibil si rusinos, contrar tuturor normelor democratice: PSD influenteaza justitia, PSD intervine, PSD cere sa fie atacata opozitia, PSD reactioneaza virulent, cu spume la gura, cind Curtea de Conturi, de exemplu, isi baga nasul prin afacerile partidului de guvernamint.

Adrian Nastase a fost nemultumit de lipsa de eficienta a Autoritatii pentru Privatizare, Ovidiu Musetescu primind “cartonas rosu” pentru ca nu scoate dosarele privind privatizarile din anii 1997-2000.

Partidul Social Democrat are nevoie de atacarea adversarilor politici. Aceasta este prioritatea numarul unu. Rodica Stanoiu nu are alta treaba decit sa ceara redeschiderea dosarului Basescu. A fost una dintre obsesiile ei, ca Basescu nu este cercetat mai rapid.

Rodica Stanoiu a facut presiuni asupra instantelor de judecata, a spus-o foarte clar: “Am intrebat chiar si in sedinte mari cind dam verde pentru Basescu”.

Rodica Stanoiu: Stiti bine ca eu, de nenumarate ori, in legatura cu Basescu am intrebat chiar si in sedinte mari cind dam verde pentru Basescu. S-a dat tirziu dosarul lui, acuma. Cu celelalte este o alta treaba pe care eu am spus-o in surdina colegilor. Acuma este momentul sa o spun tare.

Sint doua-trei care vin tare si importante, dar vreau sa va spun ca in aproape toate, mi s-a spus, dam si de oameni de aici. Sint dosare extrem de complicate si atunci le-am lasat in stand-by ca sa vedem cum le lucram. Ceea ce va spun eu este de meditat. (fragment din stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 20 octombrie 2004)

“Il verifica pe domnul Mitrea si mi-l gaseste vinovat”

Florin Georgescu: Fac apel la dv., domnule presedinte, sa atrageti atentia domnului Saguna (n.r.

- presedintele Curtii de Conturi), care nu mai asculta de mine in numele partidului si sa inceteze cu toate dosarele si toate constatarile, numai eu stiu cite telefoane dau pe sub el, pe acolo, ca daca s-ar duce sa verifice exercitiul financiar al anului 2002, el verifica pe domnul Mitrea, pe domnul cutare si mi-i gaseste vinovati si numai eu stiu cum fac pe acolo ca sa nu ajung la dv.

si sa fie liniste si pace. (fragment din stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 20 octombrie 2003)

Nicolae Vacaroiu: Va dau un exemplu, uitati-va la Flutur ala, dupa patru dosare penale, nimeni nu se leaga de el. Haideti sa mai scoatem vreo trei-patru, le dam la cap la penelisti, la pedisti. Cu Basescu, toata lumea a lansat-o, un vax a iesit. Dupa patru-cinci luni de zile, nimeni nu mai pomeneste, cu flota, fara flota.

(fragment din stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 20 octombrie 2003)

Georgescu: Sa rezolvati dosarele de la procuratura, doamna ministru.

Stanoiu: Aia e altceva.

Georgescu: Le luam de acolo ca...

Stanoiu: Ala e un domeniu, o sa aveti in doua-trei saptamini stiri destul de importante pe zona aia, nu mai discutam. Eu vorbesc de politic, de atacat politic in teritoriu. (fragment din stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 29 septembrie 2003)

“Iti iei, iti pregatesti hirtiile, pentru ca intram in campania electorala”

Adrian Nastase (catre Ovidiu Musetescu): De trei ani de zile acoperi toate povestile cu privatizarea din 1997-2000, dar nu putem sa continuam asa la infinit, ca incepem sa raspundem pentru asta.

Ai venit cu o singura chestiune din care sa rezulte ca a fost o privatizare care nu a fost in ordine? Iar in campania electorala asta se va spune cind noi vom ridica aceasta problema, ati avut toate institutiile statului la indemina.

Nu ati demonstrat o singura iregularitate in procesul de privatizare. Asta este problema ta. In fata Delegatiei Permanente iti spun lucrul asta, pentru ca ti-am spus-o la guvern de nu stiu cite ori si nu ai inteles-o. Iti iei, iti pregatesti hirtiile, pentru ca intram in campanie electorala.

Ovidiu Musetescu: Eu am predat toate hirtiile acelor institutii care pot sa faca investigatiile astea.

Nastase: Rus, ti-a dat hirtiile respective domnul ministru?

Rus: Nu mi-a dat nimica. Daca prin hirtiile alea exista...

Musetescu.: Pai, pe astea le-am gasit, de unde sa scot altele, domnule prim-ministru?

Nastase: Eu ti-am atras atentia in fata Delegatiei Permanente, Ovidiu. De acuma faci ce vrei. (fragmente din stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 13 octombrie 2003)

“Noi avem ce avem sus acolo, consilieri de conturi”

Georgescu: Noi avem ce avem sus acolo, consilieri de conturi, dar de miine pleaca toate dosarele de la instanta Curtii de Conturi la instantele ordinare, asa incit daca se apuca vreun nebun, nu stiu, cind or pleca, daca se apuca vreun nebun de inspector sa scrie ceva acolo ca nu este bine ghidat, dosarul ala nu va mai ramine la Curte, unde mai dadeam si eu telefoane sa se inchida cum trebuie, ca

nu intotdeauna aia stiu ce sa scrie si se duce la Judecatoria Zimnicea alaturi de divorturi si de furturi de gaini si imediat se duce in presa. (fragment din stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 20 octombrie 2003)

Musetescu: Institutiilor alea specializate le-am dat tot. Amintiti-va de Petromin, un an si jumatate, au luat trei carute de documente si acum fac misto... Am dat tot ce am, tot.

Nastase: Stii ce se intimpla. Stii ce se intimpla, Ovidiu, si daca vrei sa discutam, discutam. Tu vrei sa ii ingropi in hirtii pe baietii aia, care nici ei nu au nici un interes sa faca mai mult. Este datoria ta dinauntru sa spui unde sint punctele care...

Musetescu: Acolo pot sa spun, dar nu m-a intrebat nimeni.

Nastase: A, bun, deci trei ani de zile nu te-a intrebat nimeni.

Musetescu: Nu.

Stanoiu: ...

Nastase: Una este sa trimiti tone de hirtii si alta este sa spui, domnule, este o chestie, o stiu ca am lucrat aici si stiu ca nu este in ordine. (fragment din stenograma Delegatiei Permanente a PSD din 13 octombrie 2003)

“Putea sa-l faca, dar sa nu declare”

Vacaroiu: S-a creat o imagine in Cimpulung, cind m-am dus acolo, la ARO, domnule, inteleg ca vine o echipa de control, se lichideaza fabrica. De ce trebuie sa mai lansam asta?

Nastase: Noi am lansat asta?

Vacaroiu: A fost. Intr-adevar, a aparut un articol cu o declaratie a lui Blanculescu ca va incepe controlul la firma ARO, scris mare.

Nastase: Nu, ce se intimpla...

Vacaroiu: Putea sa-l faca, domnule presedinte, dar nu sa declare.

Nastase: Ce se intimpla? Au si facut o sesizare la PNA si nu mai stiu unde cei de la... si la Autoritate, Ionel (n.r. - Blanculescu) mi-a spus ca ii este teama sa tina chestia asta ca il intreaba tot timpul daca a demarat actiunea.

Vacaroiu: Domnule presedinte, de a cord, nu stiu daca ma intelegeti. Se duce peste ei, controleaza, dar nu tinem capul de afis. (fragment din stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 20 octombrie 2003)

“Sa zica 2002, dar uite ca in 1999, avem o problema”

Florin Gerogescu: Trinteste la usa ministrului, ala nu mai vrea, nu are timp si zice bai, sa ne scrii si se poarta discutii prin scrisori care sint publice si acolo sint PRM-isti multi dedesubt, liberali au ramas, au ramas oameni din PD si vom avea probleme. (n.r.

- Florin Georgescu e nemultumit de structura Curtii de Conturi) Si sa se mai uite si prin exercitiile din spate, cind verifica 2002, sa zica 2002 e bine, dar uite ca in 1999 avem o problema si sa o scoatem pe aia, ca poate sa o scoata, legea ii da voie. (fragment din stenograma sedintei Delegatiei Permanente a PSD din 20 octombrie 2004)stenodecriptaj

Steno decriptaj: Cind vor fi cercetati penal?

Ce viermuiala la PSD! Cita neliniste ca dosarele de atacare a opozitiei nu sint gata, ca merg prea greu! In fruntea tuturor aranjamentelor este insusi premierul Adrian Nastase. Discutia cu Ovidiu Musetescu este lamuritoare pentru a intelege ca liderul PSD nu da doi bani pe separarea puterilor.

Premierul este nemultumit ca Ovidiu Musetescu nu scotoceste mai cu spor pentru a scoate la iveala ceva prin care ar putea fi compromisa opozitia. Paharul rabdarii s-a umplut pentru premier, acum el il dojeneste in Delegatia Permanenta: “In fata Delegatiei Permanente iti spun lucrul asta, pentru ca ti-am spus-o la guvern de nu stiu cite ori si nu ai inteles-o.

Iti iei, iti pregatesti hirtiile, pentru ca intram in campania electorala”. Aceasta este, asadar, preocuparea de baza pentru Adrian Nastase. Sa-l faca pe Ovidiu Musetescu sa vina cu dosare compromitatoare. Fostul ministru da din colt in colt la punerile la punct ale premierului. Indrazneste doar o singura replica, spunind ca “a luat trei carute de documente pentru Petromin”.

Nastase incrunta sprincenele si cere lamuriri suplimentare de la Ioan Rus si Rodica Stanoiu. Este o clara dovada ca institutiile statului asculta de comenzi politice, ca se cerceteaza fiecare coltisor, ca in forul de conducere al PSD se pun la cale actiuni de atacare, compromitere si distrugere a opozitiei.

Nastase isi pierde cumpatul si ii spune lui Musetescu: “Acoperi toate povestile cu privatizarea din perioada 1997-2000”.

Procurorii s-au apucat de treaba, dar au gasit clienti PSD. Rodica Stanoiu a intervenit, din nou, politic, si a spus ca dosarele cu liderii PSD sa fie date deoparte: “le-am lasat in stand-by”. Asa procedeaza justitia romana in timpul PSD: grabeste cercetarea lui Traian Basescu si o lasa mai moale cu lideri PSD.

Florin Georgescu ii cere premierului sa dea ordine pentru a inceta actiunile Curtii de Conturi impotriva membrilor PSD. Extraordinare aceste declaratii ale lui Florin Georgescu! El spune cite telefoane a dat “pe sub Saguna” numai ca sa opreasca cercetarea si verificarea financiara a lui Miron Mitrea, de exemplu.

Actiunile lui Florin Georgescu, cu binecuvintarea si incurajarea premierului, fac parte nu doar dintr-o zona imorala, dar, daca Romania ar fi un stat de drept, ele ar trebui cercetate penal, intra sub incidenta legii si inseamna grave presiuni si intimidari asupra organelor de ancheta si de cercetare financiara.

Ne putem intreba: cind vor fi cercetati penal Adrian Nastase, Rodica Stanoiu si Florin Georgescu pentru maniera represiva in care au ordonat justitiei sa se ocupe numai de anumite cazuri, iar pe altele (cu lideri PSD) sa le evite? Incalcarea atributiilor, a regulilor, a separarii puterilor ne dovedeste ca PSD nu si-a dorit in nici un moment o guvernare bazata pe lege, ci doar pe satisfacerea

interesului propriu.

Toate “povestile” (cum bine le numeste Nastase) cu respectarea criteriilor de integrare in UE nu fac nici cit o ceapa degerata in fata modului in care institutiile statului sint folosite de PSD ca instrumente in lupta politica si electorala. (Ovidiu Simonca)

Steno-baroni locali

Nastase: "Unii baroni locali pot sa stea sase luni, noua luni, si dupa 2005 sa revina"

Cum a gestionat Adrian Nastase problema baronilor locali? Cu teama si complicitate. Liderii PSD stiu ca baronii sint implicati pina peste cap in afaceri dubioase, insa problema partidului e cum sa-i convinga sa se retraga formal.

Este, poate, unul dintre cele mai relevante episoade din sedintele PSD, care arata indulgenta lui Nastase si a liderilor PSD fata de cei care au transformat judetele in “feude locale” Solutia cinica: sa faca pasul inapoi, de ochii lumii, inainte de alegeri, si apoi pot sa revina bine-mersi. Or, PSD incearca sa convinga acum electoratul ca partidul s-a curatat de “baroni locali”.

Bogdan Niculescu-Duvaz: Mi-a aratat un sondaj in care ei nu se regasesc acum...

Miron Mitrea: Pai asa sint. De aici a pornit... ala a fost la mine cu povestea cu sotia, ca i-a dat afara Mazare sotia de la... o intreaga poveste de genul asta, ca el il face praf pe viermele asta de Mazare. I-am spus potoleste-te, Dane, nu ai fost in stare sa cistigi. Poate ai dreptate pe fond, moral sau stiu eu, undeva, astral, performanta a fost sub nivelul pamintului.

Te-a vindut omul tau, omul care - nota bene, primul care l-a vindut a fost Gelu Bosinceanu, care a trebuit sa se retraga din Delegatia Permanenta din cauza atacurilor pe care le-a facut - stie Viorel foarte bine. (...) Problema e ca nici celalalt nu este un tip foarte elastic - ma refer la Radu Mazare -, nu e tipul ala care zice stai sa mai vedem, sa mai... (...

) Acolo sint patru oameni care conteaza in Constanta, in afara de cei de la Bucuresti, si la Bucuresti va arat pe hirtie ca sint trei personalitati sau patru care conteaza dintre constanteni. E Mazare, care controleaza orasul, electoral, in proportie de 70-80a. Ei, acum ca Mazare a falsificat sondajul, nici nu stiu cine a facut sondajul respectiv, nici n-am stat de vorba cu ei si sint doua.

Poate al doilea l-a falsificat, nu stiu, dar pe primul nici nu stiu cine l-a facut. E Iorgus la Mangalia, care controleaza Mangalia, e Pintilie la Medgidia, care controleaza Medgidia si este Stanca care controleaza judetul. (...

) Sigur ca stim foarte bine care sint si excesele lui Radu Mazare, care spune ca Dontu si baietii astia nu vor decit sa stea la sprit, nu am timp sa stau la sprit, trebuie sa cistig alegerile.

Octav Cozmanca: Domnule presedinte, Miron are dreptate, e greu de realizat acea unitate, ca de asta am purtat si eu zeci de convorbiri si cu Dontu si cu altii de pe acolo. E greu de realizat pacea acolo. Parerea mea - ce le-ati spus dv. aici si asta e adevarul - acolo, vreo patru sau cinci grupuri de interese, daca cineva poate sa-i adune sau sa-i potoleasca, sa nu se mai dea la picioare.

Pe Dontu nu-l duce mintea, nu sint jocurile lui, este dirijat, este o marioneta care e pusa pe comanda si actioneaza cum i se spune. E parerea mea. (...) Acolo e batalia pe interese economice, nu pe... in sfirsit... Este si grupul alalalt... Si-a dat demisia acum si din functia de viceprimar.

“Pe Dontu nu-l duce mintea”

Mitrea: El a fost viceprimar dupa ce a trecut Mazare la noi si am zis sa avem o majoritate. Am luat si Consiliul Judetean si avem doua treimi. Acum urma schimbarea lui Dutu, urma sa discutam daca-l dam sau nu afara pe Dutu. Acolo controlam. Probabil. Ceilalti spun ca si Paun e foarte suparat si ca Dontu, intr-un fel sau altul - cred ca aici are dreptate - ...

Paun e foarte suparat si Dontu, in virtutea intereselor de alta natura trebuie sa... dar unde sa-i pui?

Serban Mihailescu: Ierta-ti-ma, va rog nu uitati... si toate dosarele sint blocate, e o nenorocire ce e acolo. In momentul in care Dontu a fost...

Nastase: Cine?

Niculescu-Duvaz: Este o echipa de doi baieti pe care ii stiti, care si-au facut tot felul de trasee pentru a-si acoperi... si acuma s-a inchis aici. Ei si-au facut niste trasee, si-au facut si niste socoteli.

Au, intr-adevar, probleme pe toate filierele de afaceri si nu stiu cit o sa se mai poata proteja, dar in orice caz, eu nu cred ca ei au greutate si nu cred ca ei determina chestiunea asta la Constanta, daca imi permiteti sa-mi spun si eu parerea.

Mitrea: Nu stiam, Bogdan, ca ei au mutat sediul municipiului, care avea sediul ca lumea si il stii si tu, l-au mutat in Hotelul... acum citeva luni, la BTT.

Nastase: Mazare cit sta la soare?

Mitrea: El e plecat la congresul cu nu stiu ce primari, sta vreo 10-11 zile.

Cozmanca: Infratirea cu Sao Paolo sau nu stiu ce.

Mitrea: El stia de toata povestea asta, era foarte calm si a spus ca eu nu pot sa ma apuc sa ma cert cu ei.

Nastase: El, in definitiv, are o problema a lui destul de simpla. El poate sa candideze sub orice steag si de asta spun ca...

Ioan Rus:... Ar fi trebuit sa fie membru. (27 ianuarie 2004)

Nastase: “Mazare si oamenii lui nu sint facuti pentru politica, ci pentru economie si contrabanda”

Adrian Nastase: (...) Este vorba, pe de o parte, de ce se intimpla la Constanta, la Alba, la Hunedoara si la Maramures si poate si la Bistrita, sub un anumit aspect, desi sigur ca nu este o chestiune semnificativa, dar trebuie sa dam niste raspunsuri publice ca sa explicam despre ce este vorba, sa nu se umfle in mod inutil aceasta poveste. (...

) Cred ca situatia cea mai dificila este la Constanta. (...)

Miron Mitrea: (...) Pe judet nu avem probleme, avem probleme in municipiul Constanta. (...)

Nastase: Adevarul e ca nici Mazare si oamenii lui nu sint facuti pentru politica, sint facuti pentru...

Mitrea: Nu vreau sa comentez asta.

Nastase: ...pentru economie si pentru contrabanda.

Serban Mihailescu: Iertati-ma, domnule presedinte, o secunda. Ca urmare a apelului dv., deja avem doua propuneri ferme. Domnul Mitu pleaca consul oriunde ne vine noua... (2 februarie 2004)

Nastase: Preocuparea nu este atit legata de guvern. Ei au spus, domnule, in definitiv, la nivelul guvernului ati mai luat unele decizii, mai schimbati acum niste structuri, e problema voastra la nivelul guvernului, dar la nivel local, pe baronii locali, ideea ca de fapt judetele sint niste feude.

Va spun mai brutal, dar la fel de direct cum mi-au spus cei cu care am discutat intre patru ochi, nu atit discutiile mai oficiale, pentru ca eu cred ca asta trebuie sa intelegem cu totii, mesajul ca atare. Si toate lucrurile astea se aduna, de la SNTR pina la nu stiu ce se intimpla in Ilfov sau ce se intimpla in Gorj.

Felul in care vorbeste Mischie cu sindicatele, felul in care vorbeste nu stiu care... toate lucrurile astea se contabilizeaza. (...)

Problema noastra acum nu mai este sa tinem seama de sensibilitatile unuia sau altuia, ci de interesele partidului si de interesele tarii in acest moment. Ca sint de vina, ca nu sint de vina unii, altii, e o chestiune pe care sigur ca nu o discutam ca atare.

Este foarte important sa intelegem insa ca unii dintre colegii nostri, inclusiv baronii locali, pot sa stea sase luni, noua luni sa-si scrie memoriile si dupa 2005 sa revina, eventual. In orice caz, trebuie sa intelegem ca este nevoie sa luam niste masuri foarte ferme. (...) Eu asta am vrut sa va spun despre Bruxelles.

Nu vreau sa va spun lucrurile bune, ca sint si lucruri bune si le-am discutat si am inceput sa facem niste lucruri. Este o sansa. Bruxellesul de ieri putea sa fie in momentul de fata o ruptura, dar am reusit sa aratam si am reusit sa cream, mai ales la nivelul Comisiei, am ramas in joc.

Ioan Mircea Pascu: ...Momentul adevarului...

Nastase: Exact. Dar, daca nu vrem sa luam masuri si lasam in continuare lucrurile sa se desfasoare cum vrea Mischie, cum vrea Bebe Ivanovici, cum...

Vreau sa va spun ca astea sint lucrurile pentru care vom plati si atunci trebuie sa avem curaj sa-i spunem si lui Bebe Ivanovici si altora, mai baieti, va iubim, sinteti ai nostri, va mingiiem pe crestet, stati o tura pe margine si mai vedem dupa aceea. (...) (26 februarie 2004)

Nastase: (...) Mergem in continuare pe aceiasi presedinti de consilii, pe aceiasi presedinti de partid, mergem in continuare cu Mischie, mergem in continuare cu Bebe Ivanovici? Nu stiu, eu l-am rugat pe Octav Cozmanca sa discute cu ei. (É) Poate ca ar trebui si alti colegi sa se mai ocupe de aceste chestiuni - vicepresedinti, presedinte executiv, pe cine mai gasim pe la partid.

Dar eu va repet, nu vrem sa luam impreuna decizii, nu avem curajul acum sa luam citeva decizii, o sa depanam amintiri dupa alegeri. (É) Si rector si prorector si fata si mama si tata si vile la Runca si vile la nu stiu unde si aia si aia si SRI cu sute de fise si nu reusim sa explicam colegului nostru, domnul presedinte executiv nu reuseste sa-i explice, e bine sa stea o tura pe margine.

Cozmanca: (...) Azi am discutat cu Mischie, cu Bebe Ivanovici si cu Savu si la inceput am avut chiar surpriza sa constat ca inteleg lucrurile de o maniera barbateasca, serioasa si ca accepta aceasta miscare. (...)

Nastase: Octav, problema este la tine si, asa cum ti-am dat si alte responsabilitati, o ai si pe asta. Cind ne faci o propunere, indiferent care va fi ea, o examinam si decidem. M-am saturat sa tot aruncati la mine toate ouale fierbinti sau cartofii fierbinti. (...)

Nastase: Am luat decizia sa-l lasam pe Mischie ca atunci cind vrea el sa-si dea demisia.

Ion Solcanu: Trebuie sa spunem ca astazi analizam sa stea, sa faca un pas indarat.

Nastase: Dar problema asta nu devenea publica prin indiscretia unuia dintre colegi, poate ca discutam altfel aceasta tema. (...) Iar acum avem o problema care este legata. Luati frecventa de mediatizare, luati dosarele care exista la SRI, la PNA, peste tot si vedeti unde sint cele mai multe probleme.

Incercam sa tinem unele lucruri, ca sa nu spun mai mult, am incercat, dar nu se poate, totusi este dincolo de capacitatea mea de a intelege.

Adica numai ca sa stea calare Bebe Ivanovici, in continuare, pe povestea aceea de acolo de la el si ca e ziua lui saptamina viitoare sau a nu stiu cui nu luam decizii? Acesta este argument politic? Totul fugea acolo, pleaca primari, aia pleaca, nu se intimpla nimic, totul e pe bani, totul este pe rupt acolo, pe terenuri, pe nu stiu ce, adica jaf! Ne ferim sa luam masuri si toate acestea ne vin in

cap. (...)

Problema baronului Cucu

Nastase: In legatura cu Cucu (n.r. - ex-presedinte CJ Dimbovita), care este prietenul tau, eu iti spun urmatorul lucru - ceea ce se spune in oras: ca el se intilneste cu tine si cu Mircea Cozma si din cauza asta este infailibil, iar ceilalti care...

Serban Mihailescu: Nu o luati asa...

Nastase: Serban, nu o iau asa. Problema mea este urmatoarea si ai aici un control care a fost facut acolo. Daca ala nu este suficient de convingator...

Serban Mihailescu: ...O sa facem eficient.

Nastase: Dar cum sa o facem, trebuie intii arestat ca sa-si dea demisia sau isi da, pur si simplu, demisia? Ce asteapta baiatul asta, ce asteapta, sa-l arestam pe Nitulescu (n.r. - ex-prefect de Teleorman) mai intii? (...) Ca sa nu mai intru in amanunte ca nu stiu ce judet si unde ajung toate contractele. (...) Vrea omul sa faca afaceri cu nu stiu cine, cu nu stiu ce organizatie europeana.

E in ordine, sa faca, dar nu poate sa ramina si presedinte de consiliu ca sa-si dea lui toate contractele. (...) Noi am incercat sa nu lucram cu bisturiul si sa-l ajutam pe omul acesta. Domnule, mie imi plac afacerile si intru in afaceri si ma retrag din consiliu. Daca incepe cineva sa numere contractele acelea, avem o problema cu totii (É). ( 22 martie 2004)

Steno descriptaj: “Sa mai stea sa-si numere boabele..”

Baronii locali jumulesc tara cu binecuvintarea si complicitatea liderilor PSD si ale lui Adrian Nastase. Ei stiu exact cine, ce si cit fura. Si, cu toate acestea, inchid ochii. Sau pun frina la dosare, daca e cazul. Iata ce revelatie traieste Nastase: “Mazare si oamenii lui nu sint facuti pentru politica, ci pentru economie si contrabanda”. Ramii cu gura cascata.

Si? A fost arestat vreun contrabandist din Constanta? A ajuns la racoare vreunul din “oamenii lui Mazare”? Nu. Au ajuns pe listele Uniunii PSD+PUR. Mazare la primarie si sef de filiala, iar fratiorul Alexandru, catindat la deputatie. O fi si el printre “oamenii facuti pentru contrabanda”? Numai Nastase stie. Poate si Mitrea, responsabil cu judetul.

Poate si Cozmanca, responsabil cu toate judetele.

Toti stiu, toti tac. Cozmanca ajunsese, greu de crezut, la un fel de exasperare. Cucu, baron de Dimbovita se prea lacomise: “Toate contractele SAPARD, pe PHARE, le-au luat firmele lui, ale sotiei. A ras tot ce se putea, ca sa fiu mai scurt”. A inceput PNA vreo ancheta pe numele lui Cucu? Ciuciu!

Pozitia liderilor PSD poate avea diverse denumiri in Codul Penal: complicitate, favorizarea infractorului si trafic de influenta. Ce altceva am putea intelege din stenograme? Nastase, aparent mai informat decit ceilalti, este de-a dreptul socat de dimensiunea fenomenului: “Luati dosarele care exista la SRI, la PNA, peste tot si vedeti unde sint cele mai multe probleme.

Incercam sa tinem unele lucruri, ca sa nu spun mai mult...”. Cum adica “incercam sa tinem unele lucruri”? E vorba, oare, de dosare blocate? De anchete tinute sub obroc? Probabil. Altfel nu se explica de ce baronului de Ilfov, Bebe Ivanovici, nu i s-a clintit un fir. Desi Nastase stia.

Ingrozitor de multe: “Totul fugea acolo, pleaca primari, aia pleaca, nu se intimpla nimic, totul e pe bani, totul e pe rupt acolo, pe terenuri, pe nu stiu ce, adica jaf!”. Dar sa nu ne facem iluzii! Revolta lui Nastase impotriva baronilor PSD nu pare sa se nasca din convingerea intima ca ei sint raul absolut pentru Romania. Nu.

Ei sint rai doar in ochii altora, de care atirna, spre nefericirea celor de la PSD, bunele relatii cu UE.

In primavara anului 2004, PSD era la capatul unor lungi “baroniade” care se terminasera in coada de peste. Nici un baron nu cazuse. PSD isi propusese doar o cosmetizare, insa UE voia mai mult. Ce-i de facut? Pe rind, cu Nastase in frunte, isi fac curaj: “Baronii locali pot sa stea sase luni, noua luni, sa-si scrie memoriile si dupa 2005 sa revina, eventual”. Buna idee.

Dar, ghinion, tot nu se intimpla nimic. Si pe Nastase il apuca, niste luni mai incolo, disperarea: “Si SRI cu sute de fise si nu reusim sa-i explicam colegului nostru, domnul presedinte executiv nu reuseste sa-i explice, e bine sa mai stea o tura pe margine”. Cum ar zice Cozmanca despre unul dintre baronii in etate: “Sa mai stea batrinul sa-si numere boabele, e destul”. Limbaj de mafioti.

De remarcat ca Nastase n-are curajul decapitarilor, misiune ingrata pasata cu maxima iritare lui Cozmanca. De unde frica de baronii locali? De ce atita indulgenta? Ajunsesera oare mischiii de partid, dupa ce si-au cumparat judete intregi, sa-i amaneteze si pe liderii de la centru? Baronii n-au murit. S-au dus sa se odihneasca putin.(Dan Tapalaga)

Steno-controlul presei

Presa, obsesia si cosmarul PSD

Din stenogramele discutiilor purtate de liderii PSD in spatele usilor inchise rezulta ca Nastase si oamenii sai voiau sa aiba control total asupra mass-media. Preocuparea pentru imaginea proprie este aproape patologica. Acolo unde conducatorii tarii nu puteau interveni prin autoritate, cumparau institutii sau jurnalisti.

Presa este pentru PSD nu doar un mijloc de manipulare a electoratului, ci si o marfa. Mass-media este conceputa de Nastase ca instrument de acoperire a minciunilor guvernantilor, a traficului de influenta si a coruptiei la nivel inalt.

Adrian Nastase: Avem nevoie de zece oameni, fiecare sa discute cu cite o televiziune, 7 sa discute cu cite un ziar. Asta este complicat si de asta cine se ocupa la noi de lucrurile astea? Unul scrie desene, altul face desene, altul face diagrame, altul pune pe pereti, este vorba de munca aia de saiba. (...

) Dar noi am lasat Televiziunea Romana sa preia ce a vrut ea, noi nu i-am spus vrem mesajul asta, nu am spus la PRO TV: vrem mesajul asta. Cineva care sa stea la pupitru sa vada tot ce s-a intimplat si sa spuna, domnule, noi vrem sa apara pe televiziune mesajul asta, vrem imaginea asta. La Televiziunea Romana a aparut Octav Cozmanca din spate filmat de trei ori. (...

) Dar pentru asta trebuie sa avem noi un om care sa stabileasca mesajul pe care il vrem. (29 septembrie 2003)

Valer Dorneanu: Apropos de stradania televiziunilor, incepind cu televiziunea nationala si a celorlalte si a presei, eu tot ma intreb de ce noi continuam sa sprijinim in diverse modalitati institutii de presa cu foarte mare audienta cu facilitatile vechi, cu sponsorizari, cu reclame, iar ceea ce primim noi sint cel mult vagi scutiri individuale. In rest, dv.

, presedintele, partidul, guvernul s-au lasat... Parlamentul, cred, nu mai conteaza, ca in capul lui se sparg toate. Sintem tinte si la televiziunea nationala, si la toate ziarele pe care noi le sprijinim. Nu cred ca tot trebuie sa ne intrebam retoric despre aceste lucruri si sa vedem totusi ce trebuie facut.

Eu nu zic ca trebuie sa revedem ordonanta aceea cu facilitatile, ar fi o greseala, dar macar sa le aducem aminte baietilor astia din cind in cind de existenta ei.

Repet, ma gindeam la un moment dat asa, in naivitatea mea, probabil cind o incepe campania electorala, toate ziarele astea pe care le tinem asa serios sa existe, sa aiba audienta si sa prospere, poate atunci vor veni si ne-or ajuta, dar pina atunci ne toaca atit de solid incit nu stiu daca ne mai revenim in campania electorala cu sprijinul lor consistent. (29 septembrie 2003)

Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer

Nastase: Chiar daca este foarte bine intentionata, ea nu stie ce vrem noi. Asta este problema. Ea este, dupa parerea mea, fata asta, Ghiurco, foarte bine intentionata. Ce anume?

Dorina Mihailescu: Nu se intelege... Jumatate dintre ei (jurnalisti - n.r.) sint anti-PSD. Nu poti sa-i determini... Asa se intimpla cu... Dar daca noi am avea o echipa foarte bine asezata si... Sa stim foarte clar ce bani, ce ne cer, nu trebuie sa asteptam noi ca altii sa ne faca jobul... decit corpul politic in sine care este interesat. Imi cer scuze, evaluezi...

Cu exceptia lui Gherasim, care a aratat asa, pe ici, pe colo, cu Basescu...

Nastase: Alea au costat. (29 septembrie 2003)

Nastase: Chiar Televiziunea Publica Nationala a aratat astazi un caz de persoana care a murit din cauza ca sistemul nostru sanitar este la pamint. Aici practic ar trebui intervenit. Cum a fost in perioada anterioara, ce s-a intimplat acum, cit s-a dat la sanatate, ce s-a intimplat in ultimele saptamini, deci ar trebui un mesaj de reactie de la nivelul ministerului. (29 septembrie 2003)

Cu urechea mereu ciulita

Nastase: Eu, de dimineata, fac urmatorul lucru, dau drumul la radio la stiri si in acelasi timp ma uit la imaginile de la TVR 1, la ora 7.00. Si rugamintea mea, daca puteti sa faceti, Dorina si Vasile, un sincron pe o singura caseta si puneti sunetul de la Radio Romania pe imaginile de la TVR 1. La radio a inceput cu Ziua Unirii, cu nu stiu ce, cu ce trebuie.

In imaginile de la TVR 1 era tipul ala care a intrat cu masina in pom. Pe urma, era cineva cu medicamentele. Daca ascult radioul si nu inteleg ce spune... deci tot ce a insemnat. In momentul in care astia de la Radio Romania ajunsesera deja la sport si nu mai stiu pe unde, a inceput si la televiziune sa dea ceva cu Ziua Unirii. (2 decembrie 2003)

Miron Mitrea: Eu cred ca aici trebuie sa facem niste miscari simbolice si singurul lucru care poate sa atraga atentia populatiei este Televiziunea Nationala prezentindu-l pe presedintele partidului, viitor sau neviitor vom vedea, nu asta vom vedea, actualul prim-ministru, in discutia cu oamenii simpli. (2 februarie 2004)

“Nasul” lucreaza pentru PSD

Nastase: In orice caz, vreau sa va spun - ma uit acum rapid pe scriptul de la B1 TV - baiatul asta (n.r. - Radu Moraru, emisiunea “Nasul”) a facut tot ce a putut, a pus intrebari mai bune decit noi, adica...

Dorina Mihailescu: Mai avea un pic si...

Nastase: O stringea de git! (n.r. - pe Emma Nicholson, raportor la acea data al Parlamentului European pentru Romania). Adica a tocat-o - cel putin asa cum am vazut eu foarte rapid - extraordinar de interesant. (...) Am o rugaminte, sa faceti liniste si sa-i ascultati pe cei care vorbesc. (10 februarie 2004)

Nastase: Presa este tema pe care noi o gestionam cel mai prost si asta pentru ca nu vrem sa ajungem pina la urma la o formula coagulata. (...) E vorba de mass-media in general, pentru ca, practic, mass-media doreste sa arate ca ea de fapt este singura putere care conteaza in tara si ca ea schimba guvernele si regimurile politice. Si asta este de fapt tema foarte clara.

Si nu conteaza ca noi sintem la putere, a facut acelasi lucru si in 2000. Este o problema de mentalitate. Presa nu este in concurenta, cum sint partidele politice, ziarele sint cartelate, ele nu sar unul la altul, se fac intelegeri si se stabilesc. Cred ca aici avem o foarte mare problema si daca nu ne trezim rapid sa vedem ce facem... (...

) La televiziune - m-am uitat duminica - era o emisiune de divertisment. Cine era marea vedeta a Televiziunii Romane? Marcel Iures, care vorbea despre statul care ne supara pe toti. Cel care facea emisiunea nu a stiut sa-i spuna sau nu a vrut ca el a participat la campania electorala a lui Constantinescu si a fost intr-un clip care-l recomanda pe Constantinescu poporului sa fie sef de stat.

Chiar nu mai exista nici un alt actor din Romania capabil sa vina la prima emisiune de divertisment a anului? Noi am mai facut la un moment dat, l-am rugat pe Valentin Nicolau (presedintele TVR - n.r.) sa faca nu numai o analiza a stirilor. La stiri lucrurile se echilibreaza cumva, ca rar mai reusim noi sa dam o informatie pe pozitiv, dar, in orice caz, nu intra nimic pe negativ despre ceilalti.

(...) TVR 2, in orice caz, a crescut foarte mult, ceea ce este bine, dar daca 1 discuta criticindu-ne pe noi nu e bine. (...)

Nicolae Vacaroiu: O ora a fost numai cu scandalurile din agricultura. (5 ianuarie 2004)

Valer Dorneanu: Eu nu am spus totul despre televiziunea nationala, totusi. Si presedintele si cei de la stiri si cei de la TVR International sint absolut impotriva noastra. Eu vad emisiunile de la TVR International vara. (...). Este inadmisibil. Si ne urmaresc efectiv asa, cu binoclul si in camere, si guvernul si va spun, uneori cu subtilitate, uneori...

Cred ca ar trebui sa ne gindim la ceva cu privire si la presedinte si la cei de la stiri. Daca noi tot asteptam... (29 septembrie 2003)

Nastase: M-am uitat la comentariul lui Silviu Brucan, ieri, la PRO TV. Mi s-a parut foarte bun si mai optimist decit l-as putea face eu. In orice caz, cred ca este foarte bun asa, ca mesaj, si cred ca este foarte bine felul in care a comentat el anul 2003 si perspectivele pentru 2004. (5 ianuarie 2004)

“Fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda”

Nastase: Este foarte greu. Trebuie facuta o monitorizare de la cap la coada, ca altfel, asa, nu ne dam seama. TVR 2 insa a inceput sa creasca si devine un canal si ar trebui sa-l folosim mai bine. (...) Mai avem niste probleme legate de monitorizari, de reactie rapida. Nu stim unele lucruri care par mai importante.

Noi monitorizam numai ziarele centrale, nu avem o monitorizare atenta sau in orice caz eu am una. (...) Cu presa locala. Bun. Este foarte important sa vedem cum reactionam, ce introducem. Nu reusim sa dam suficient de... (...) Acum, ca este domnul Seuleanu presedinte executiv (la Radio Romania Actualitati - n.r.) cred ca lucrurile se vor rezolva. (...

) Fiecare cu experienta lui, ce ziare a facut fiecare, ca asta trebuie sa vedem pina la urma, ne implicam cu bani, cu cunostinte, care sint analistii pe care ii trimitem la televiziuni. Data viitoare poate facem un text asa si fiecare sa treaca 10 analisti pe care el ii recomanda pentru televiziuni, radiouri si asa mai departe. (5 ianuarie 2004)

Si cu banii luati, si criticati

Nastase: Sa incepem sa aratam cel putin care este situatia, pentru ca totusi sintem si cu banii luati si mi se pare ca nu este normal. Se vorbeste despre lipsa de libertate a presei si daca te uiti, practic, singurii care sint atacati in presa in mod obisnuit sintem noi. Cel putin sa aratam aceste lucruri. La televiziuni o sa va uitati, la televiziuni lucrurile sint mult mai echilibrate.

Nu stim noi sa lucram suficient de bine si, iata, spunea Valentin Nicolau, ca sint colegi din guvern care nu accepta sa mearga la talkshow-uri la TVR 1. La Foc incrucis