Costul achizitiilor in leasing ar putea creste

de     Adevarul
Sâmbătă, 27 noiembrie 2004, 0:00



Adoptarea proiectului de ordonanta de urgenta privind operatiunile si societatile de leasing in forma actuala va creste costul achizitiilor in leasing, intrucat primele de asigurare vor deveni purtatoare de TVA, a declarat secretarul general al Asociatiei de Leasing Bancar (ALB), Adriana Ahciarliu.

Ahciarliu a explicat ca articolul din proiectul de ordonanta potrivit caruia "costul asigurarii se recupereaza odata cu rata de leasing de la locatar/utilizator" are o formulare care lasa loc interpretarilor privind situatia societatilor de leasing.

"In cazul in care societatea de leasing intermediaza plata asigurarii, in mod automat prima de asigurare va fi urmata si de plata TVA", a subliniat oficialul ALB. Conform legii asigurarilor, intermediarii in asigurari sunt doar brokerii si agentii de asigurare, prima de asigurare fiind exceptata de la plata taxei pe valoarea adaugata.

Potrivit lui Ahciarliu, categoria in care ar putea fi incadrata o societate de leasing este cea a agentilor de asigurari care, insa, nu are dreptul sa intermedieze decat pentru o singura societate de asigurari. "Acest lucru ar duce la situatia in care o societate de leasing va favoriza practic un asigurator, lucru care contravine interesului utilizatorului", a subliniat Ahciarliu.

In cazul in care utilizatorul doreste sa-si fac asigurare la o alta companie, primei de asigurare i se va adauga TVA. In actuala legislatie, utilizatorul are dreptul de a-si alege, cu acordul societatii de leasing, compania care va asigura bunul.

Asigurarea bunului care face obiectul unui contract de leasing este incheiata in favoarea finantatorului, dar plata primelor de asigurare cade in sarcina utilizatorului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


87 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by