Conform atributiilor sale legale, Ministerul Administratiei si Internelor a actionat, prin structurile sale de ordine si siguranta publica - Politia, Jandarmeria, Politia de Frontiera, Corpul Pompierilor Militari, Evidenta Informatizata a Persoanei si Protectia Civila - pentru asigurarea climatului civic de liniste si ordine la sectiile de votare si birourile electorale luate in paza.

In aceste misiuni au fost angrenati peste 30.000 lucratori ai institutiei.

Pana duminica la ora 21.00, la Grupa Operativa constituita la nivelul MAI nu s-au raportat evenimente sau situatii care sa fi afectat climatul civic de liniste si siguranta publica in zona sectiilor de votare sau a birourilor electorale.

Serviciile de evidenta informatizata a persoanei au eliberat, pana la ora 20.00, 22.633 documente de identitate /20.588 carti de identitate si 2.045 carti de identitate provizorii/.

Pana la anuntarea rezultatelor oficiale ale votarii, efective de jandarmi si politisti vor asigura, in continuare, paza pe timpul transportului si depozitarii documentelor de votare, la birourile electorale de circumscriptie, respectiv la Biroul Electoral Central.

Ministerul Administratiei si Internelor adreseaza multumiri cetatenilor pentru pastrarea climatului de liniste si ordine publica pe timpul desfasurarii alegerilor parlamentare si prezidentiale.