Gestul celor doi vine intr-un context de semnale contradictorii primite din partea Uniunii Europene.

Comisia Europeana a anuntat ca va urmari indeaproape acuzatiile de frauda cu privire la alegerile generale din Romania pentru a se asigura ca acest stat indeplineste conditiile de aderare la UE.

"Stim de acuzatiile de frauda si va fi urmarita indeaproape consistenta acestor acuzatii in lumina evaluarii indeplinirii angajamentelor cu privire la criteriile de la Copenhaga" (criteriile politice de aderare la UE - nota red.), a spus Krisztina Nagy, purtator de cuvant pentru ectindere din cadrul Comisiei Europene.

In randul comisarilor europeni sunt voci care, neoficial, si-au exprimat ingrijorarea cu privire la evolutiile din Romania.

Potrivit Financial Times, Comisia crede ca Romania s-a angajat insuficient pe calea reformelor in domeniul subventiilor de stat, mai ales in sectorul siderurgic, si trebuie sa isi rezolve problemele vechi legate de coruptie si autoritarism. Cele doua capitole ramase de discutat sunt Competitia si Justitie si Afaceri Interne.

Reputata publicatie il citeaza pe Comisarul pentru extindre, Olli Rehn: "calendarul nu poate trece inaintea susbstantei" a spus acesta referindu-se la aderarea Romaniei. FT arata ca pozitia lui Rehn este sprijinita de presedintle Comisiei, Jose Manuel Barroso si comisarul pentru Concurenta, Neelie Kroes.

La nivelul Parlamentului European, situatia e putin diferita.

Raportul comisiei pentru afaceri externe a adoptat un raport favorabil Romaniei, inlaturand amendamentul potrivit caruia Romania ar fi urmat sa fie decuplata de Bulgaria. Totusi, un amendament contrar apare in raportul cu privire la Bulgaria, care ar putea adera si individual, dat fiind ca a inchis negocierile.

Luna decembrie va fi cruciala pentru viitorul candidaturii Romaniei pentru aderarea la UE. In vreme ce inca mai sunt doua capitole de negociat pana la sfarsitul anului (de succesul negocierilor depinzand calendarul de aderare al tarii), pare sa creasca tendinta din partea Comisiei de a propune ca negocierile sa fie suspendate pana cand va exista un progres suficient in reformele de la Bucuresti.