Israelul se confrunta cu o criza de guvern de amploare ce ar putea duce la noi alegeri anticipate, dupa ce premierul Ariel Sharon i-a demis, saptamana trecuta, pe cei patru ministri reprezentanti ai partidului Shinui, intrucat, in Knesset (parlament), deputatii acestei formatiuni politice au votat impotriva proiectului de buget pe 2005.

Mai precis, Sharon a obtinut doar 43 de voturi "pentru" si 69 "impotriva", din 120, partidul laic Shinui invocand faptul ca, in schimbul voturilor favorabile, guvernul aloca sute de milioane de dolari partidelor ultrareligioase, marile sale rivale.

In atare imprejurari, reactia premierului a fost prompta si dura: i-a convocat pe cei patru ministri ai Shinui (al doilea partid al tarii ca pondere in Knesset dupa ultimele alegeri) si i-a informat ca sunt demisi, decizie care este irevocabila si a intrat in vigoare sambata seara.

De remarcat ca printre cei demisi se afla si avocatul Avraham Poraz, de origine romana, care detinea portofoliul Internelor. Presa din Israel a opinat ca Sharon a provocat in mod deliberat situatia, stiind de la bun inceput ca proiectul de buget pe 2005 nu va intruni voturile necesare, asa incat el va putea remania fragila coalitie minoritara.

Dar demersul sau este riscant, intrucat, in eventualitatea unui esec, el va fi obligat sa convoace alegeri generale pentru a treia oara in ultimii patru ani. De asemenea, proiectul retragerii sale din Gaza ar putea fi compromis total, la fel si ideea reluarii dialogului cu palestinienii.

Pe scurt, criza politica interna israeliana ar putea sa o amplifice pe cea regionala, iar consecintele sunt greu de evaluat. Ca urmare, Sharon e partizanul ideii unui guvern de uniune nationala, bazat pe partidul sau, Likud, si pe cel al laburistilor lui Shimon Peres, la care sa se adauge cel putin un partid ultrareligios (poate Shaas), ceea ce ar insemna circa 66 de voturi in Knesset.

Ar fi un guvern majoritar pentru prima oara din vara trecuta, cand partidele ce sustineau colonii au parasit cabinetul, in semn de protest fata de planul retragerii unilaterale din Gaza. Dar Sharon se va izbi de opozitia durilor din Likud, care nu vad cu ochi buni colaborarea la guvernare cu laburistii si l-ar putea bloca.

In aceasta imprejurare, guvernul s-ar putea confrunta imediat cu o motiune de cenzura si ar cadea, presedintele Moshe Katsav desemnandu-l pe Sharon sau pe altcineva sa formeze un cabinet in decurs de 44 de zile. Daca tentativa esueaza, in urmatoarele 60 de zile trebuie convocate noi alegeri generale.