La prima vedere, mega-scandal tv: societatea civila, prin 13 ONG-uri de prestigiu, cere jurnalistilor Andreea Esca, Alessandra Stoicescu, Andreea Esca, Radu Moraru si Lucian Mindruta sa spuna public daca au sau n-au libertate de exprimare in institutiile de presa la care lucreaza.

La o privire superficiala, scrisoarea deschisa pare fulminanta, dar, dupa ce o citesti inca o data, incepi sa intelegi ca e, de fapt, un mare semn de neputinta al societatii civile romanesti. Incerc sa-mi dau seama ce a fost in mintea celor care au redactat intrebarile puse pe adresa celor sase colegi de breasla.

Ce au vrut, de fapt? Sa obtina de la Mindruta, Esca si ceilalti raspunsuri clare despre actele de cenzura la care sint supusi? Sa afle cum intervin patronii Sirbu, Voiculescu ori Paunescu in programele de stiri? Asteptau dezvaluiri senzationale despre relatiile de afaceri dintre oamenii politici si patronii mass-media? Si-au inchipuit ca Radu Moraru sau oricare altul din lista celor sase isi va

pune cenusa in cap, recunoscind ca a fost partizan, obedient, trisor?

In primul rind, e cit se poate de clar ca nici unul dintre cei vizati nu va recunoaste presiunile patronatului asupra politicii editoriale, in cazul in care acestea exista. Sau, cel mult, asa cum citesc deja in raspunsul Gabrielei Vrinceanu-Firea, vor fi recunoscute imixtiuni benigne, cum ar fi „mediatizarea activitatilor organizate de PUR“.

Nu stiu cum vor arata celelalte raspunsuri, dar as avea curaj sa pariez ca ele vor fi, pe undeva, in aceasta nota: „sigur, ar fi utopic sa vorbim despre libertate editoriala deplina, ea nu exista nicaieri in lume, dar, de aici si pina la manipulare, e cale lunga, bla, bla, bla...“.

Si, pe drept cuvint, ce-ar putea sa scrie ori sa raspunda cei vizati? Unii nu vor raspunde deloc, chit ca-i arde limba, fiind legati de tacere prin clauze contractuale. Iar pe mine, sincer vorbind, nici nu ma intereseaza, in acest moment, raspunsurile celor sase confrati. Ii cunosc pe multi dintre ei si stiu cum gindesc.

Sint printre ei oameni care sufera cu adevarat ca nu-si pot face meseria ca la carte. E adevarat, suferinta e indulcita de sumele din contract, dar, dincolo de acest aspect, vorba unuia dintre ei, „ce sa fac, frate, sa plec de la dracu’ si sa ma duc la tac-su?“. La replica aceasta nu prea mai ai ce sa raspunzi.

Pentru ca, desi pare mare, piata televiziunilor, privita prin aceasta lupa a politicilor editoriale, e mica spre foarte mica. De la A la Z, in orice televiziune din Romania, in orice institutie de presa scrisa sau radio, exista interese financiare si/sau politice. Iar aceste interese exista, desigur, si in institutiile de presa din strainatate.

Diferenta este ca, la ei, exista si organizatii puternice, in stare sa se opuna cu succes distorsiunilor majore pe care incearca sa le induca la nivelul perceperii realitatii unii patroni de mass-media. Cu alte cuvinte, in statele care au inteles rolul si importanta presei, nu e nevoie de un razboi de gherila, purtat de Mindruta si Stoicescu ai lor, impotriva patronatului.

Mindrutii, Stoicestii si Morarii lor fac parte din organizatii profesionale puternice sau sindicate, care tuna si fulgera cu succes, ori de cite ori apar imixtiuni grosolane ale patronilor de presa in politica editoriala sau manipulari ordinare ale opiniei publice pe modelul „ati mintit poporul cu televizorul“.

Semnatarii scrisorii deschise adresate celor sase au vrut sa traga cu tunul, dar au gresit azimutul, nimerind cu obuzul in propria poarta. Nu vor fi putini cei care, dupa aceasta intimplare, vor considera ca Moraru, Esca si ceilalti sint principalii vinovati pentru starea jalnica in care a ajuns jurnalismul de televiziune din Romania.

Au si ei partea lor de vina, dar, de aici si pina la a-i scoate tapi ispasitori, e cale lunga. Cine isi inchipuie ca revolutia profesionalismului in mass-media trebuie sa inceapa cu Andreea Esca in rol de Che Guevara viseaza cai verzi pe pereti. Scrisoarea celor sase e o scrisoare a neputintei.

Ignorata chiar si atunci cind striga disperata si pe buna dreptate dupa ajutor, societatea civila a trecut la darimat statui, sperind ca, macar in felul acesta, va fi bagata in seama. De fapt, a mai inceput un razboi in care baietii rai pot sta linistiti, pentru ca baietii buni au avut grija sa se impuste intre ei.