Un presedinte care-si va respecta contractul constitutional si nu pe cel electoral fata de un partid, un grup de interese sau o clasa sociala ar fi o revolutie in functionarea democratiei romanesti. Ar arata ca persoana careia i-a fost incredintata autoritatea nu abuzeaza de putere in folosul unei parti din societate impotriva celeilalte.
Aceasta este marea provocare pe care primul sef de stat cu un mandat de cinci ani o are in fata, constructia unui proiect care transcende calculul politic si raspunde interesului national.
Succesul ar schimba radical fata clasei politice romanesti si ar restabili increderea in politica, vazuta acum ca o cale de imbogatire. Reprezentat, cetateanul se va simti implicat si mai responsabil de ceea ce se intimpla in jurul sau, va renunta la defetismul care l-a tinut departe de comunitate si de urne.
Un presedinte consensual, si nu conflictual, cum au fost ceilalti doi sefi de stat postcomunisti Ion Iliescu si Emil Constantinescu. Primul ar fi avut aceasta sansa in ultimul mandat, ales fiind si de votantii Opozitiei, care asteptau un presedinte mai echilibrat, macar din recunostinta, daca nu din intelegerea faptului ca ei au subordonat propriile optiuni interesului national.
Cei mai multi se rusineaza astazi de alegerea din 2000 si sint revoltati ca, in ultimul mesaj, presedintele le-a calcat in picioare votul si i-a improscat cu noroi. Cel de-al doilea a fost mult prea obsedat de imaginea din oglinda pentru a asculta si semnalele din societate.
Timp ar fi pentru ameliorarea tensiunilor, dar ma tem ca nu exista inca suficienta maturitate politica. Este nevoie de vointa si rabdare pentru a arunca punti peste prapastia sapata in fiecare zi din ultimii 14 ani de cuvinte grele aruncate asupra celorlalti si de fapte care au ignorat cu premeditare aspiratiile cetatenilor, aruncindu-le firimituri o data la patru ani.
Viitorul presedinte are sansa de a se desparti de trecut pentru ca va conduce Romania intr-o alta etapa istorica, lasind in urma comunismul si postcomunismul.
Maniera de a exercita puterea prin divizarea societatii poate lua sfirsit o data cu iesirea din prima scena a lui Ion Iliescu, insuficienta totusi in absenta unui set de valori care sa stea la baza unui proiect politic comun, indiferent de partidul care va veni la putere, asa cum se intimpla in democratiile occidentale.
Scopul fixat al integrarii in Uniunea Europeana, ca si apartenenta la NATO, prezentate ca interes national, sint totusi obiective de etapa.
La baza noii administratii ar fi necesar un contract intre fortele politice si intre politica si societatea civila, iar administrarea procesului de integrare in Uniunea Europeana ar fi o oportunitate pentru noua putere de a-i implica si pe cei care au pierdut alegerile la masa deciziei, in beneficiul Romaniei.
Nici unul dintre cei doi prezidentiabili insa nu a oferit in campania electorala, desfasurata pe grupuri-tinta, un semnal catre cealalta parte a societatii. Si exista riscul ca, dupa alegeri, resentimentele acumulate sa izbucneasca in alte forme, mai periculoase pentru democratia romaneasca.
Va fi in stare Adrian Nastase sa intinda mina celor care l-au criticat, pe buna dreptate? Nu exista nici un argument care sa ne faca sa credem ca presedintele Adrian Nastase va fi diferit de premierul Adrian Nastase, gata sa incalce regulile statului de drept si ale economiei de piata pentru a detine controlul si a-si consolida puterea.
Ma tem ca, in cazul victoriei candidatului PSD+PUR, acesta va incerca prin pirghiile deja folosite in ultimii patru ani sa plateasca polite, adversarilor politici, presei, organizatiilor societatii civile. Paradoxal, dar coabitarea ar putea reprezenta, in aceste conditii, nu o frina, asa cum s-a speculat, ci un progres: institutiile ar fi obligate sa functioneze in logica negocierii.
