Duminica s-a intimplat ceva greu de explicat. As spune ca o minune. Credeti-ma, sint incapabil sa fac pe superanalistul, sa comentez savant triumful lui Basescu. Omeneste, mi-e cu neputinta. Doar inima poate vorbi si sufletul poate scrie. Duminica, speranta disperata a invins o masinarie infernala. Cineva a scos speranta din coma si onoarea din lada cu vechituri.

De ieri, putem iarasi vorbi la viitor. Nu mai discutam in termeni de supravietuire. Am fost la un pas de o dictatura de catifea, mai mult dictatura decit catifea.

Traian Basescu e salvatorul firavei democratii romanesti! Am cinci ani sa-l tot critic. Azi e momentul sau de gratie. Il recunosc si il celebrez. Basescu s-a incapatinat sa reziste in tara capului plecat. Ar fi putut sa se predea subtil si sa intre pe nesimtite in colivia aurita a stapinilor de la PSD.

Atitia altii, insi despre care as fi jurat ca ii sint superiori marinarului, au intrat de bunavoie in jug. 2000-2004 a fost era cedarilor, dezertarilor si a tacerilor mereu surprinzatoare, deprimante, de sfirsit de lume. Frica ni s-a intors in oase. Frica, refugiul, minciuna si justificarile lor nenorocite.

Ticalosia compromisului a devenit arta, iar maestrii ei au fost promovati ca modele de moderatie si onorabilitate. Aici a stat raul cel mare al domniei lui Nastase. Analisti, fosti disidenti, baroni de presa au inchis ochii in fata abuzurilor, au dezertat din serviciul interesului public.

Basescu cel slobod la gura s-a tinut tare, de-ti venea sa-l intrebi: “Esti nebun?”. Nu stiu ce sprijin ar fi putut sa aiba prin institutii. Nu-mi imaginez ce tradari i-ar fi venit in ajutor.

Ma indoiesc insa profund: Dumnezeule, care mahar din sistem si-ar fi riscat pielea pentru el, sub artileria nimicitoare a partidului-stat?! “Esti nebun, nu vezi ca esti aproape singur?”, imi venea sa-l intreb pe marinarul aflat in razboi cu Nastase si Iliescu, sustinuti de trupa lor de televiziuni, institutii si analisti de casa.

Tirziu, am inteles ca omul chiar avea un motiv - sa schimbe sistemul din care a facut parte, tocmai pentru ca il stie, tocmai pentru ca a invatat cu greu sa fie altfel.

Sintem undeva la inceputul lui 1990. De-abia acum. Basescu ne-a facut constienti de asta. El, fostul comunist si ministru fesenist, poate reusi acolo unde anticomunistii anilor '90 au esuat. Abia cu presedintia lui Basescu putem avea sansa unui inceput sanatos al democratizarii societatii. Un inceput pe intelesul omului simplu, pe limba caruia Basescu vorbeste ca nimeni altul.

Sint fericit. Ne sufocam si nu stiu cit am mai fi rezistat psihic daca ar fi cistigat Nastase. Sint fericit ca speranta s-a incapatinat sa reziste si in redactia noastra. Sint mindru de “Evenimentul zilei”, de bravii mai colegi si de curajul lor in vremuri grele, cind tacerea din jur a devenit asurzitoare.

Meritam aceste clipe! Sint fericit ca milioane de oameni au hotarit duminica sa spere ca putem vorbi la viitor. De duminica, Basescu are o mare povara pe umeri. Ii promitem ca va avea in noi cei mai aprigi critici daca nu se va tine de cuvint. Astazi insa e momentul sau de gratie. Sampanie, va rog!