N-as vrea sa ma cheme Traian Basescu. Bucuria cistigarii alegerilor prezidentiale e o bucurie de foarte scurta durata in acest decembrie. Basescu n-are timp. Dar trebuie sa ia decizii. Dupa o campanie electorala in care a intrat pe teren de pe banca de rezerve si a devenit rapid campion absolut, noul presedinte al Romaniei are de rezolvat nenumarate probleme.
Guvernul, in primul rind, iar aici, oricite calcule si declaratii ar face PUR si UDMR, decisive vor fi intilnirile din urmatoarele zile dintre Traian Basescu, Adrian Nastase si Ion Iliescu. Probabil ca de-abia joi, dupa discutiile prilejuite de vizita la Bruxelles, unde vor merge toti trei, se va sti, in sfirsit, conturul viitoarei formule guvernamentale.
Intre timp, declaratiile de copil obraznic ale PUR, care cere la prinz alianta cu PSD si seara vrea sa adoarma in bratele Aliantei, trebuie privite, cel mult, cu ingaduinta. Deruta UDMR e mai usor de inteles. Revenind insa la Traian Basescu, el trebuie sa rezolve rapid si problema succesiunii la conducerea partidului.
Varianta Emil Boc - presedinte interimar pare cea mai probabila, insa ea aduce la suprafata alte complicatii.
Boc e primar la Cluj, si asta se simte. Omul care in trecut nu lipsea din talk-show-urile televizate, capatind, in felul acesta, o notorietate care l-a ajutat enorm sa ajunga acolo unde este in acest moment, a disparut, practic, din viata publica, o data cu reintoarcerea la Cluj.
Pentru multi dintre cei care se viseaza succesorii lui Traian Basescu la conducerea PD, Emil Boc nu mai este rivalul de temut, din trecutul recent. In plus, avind in vedere viitoarele tensiuni care vor aparea o data cu relansarea ideii de fuziune a PD cu PNL, e greu de crezut ca un presedinte de partid aflat la sute de kilometri distanta de Bucuresti va putea sa le tina in friu.
Ar exista o varianta, cu Emil Boc renuntind la Primaria Clujului si revenind la Bucuresti ca ministru al Justitiei si presedinte al Partidului Democrat.
S-ar putea insa ca o astfel de mutare politica sa nu fie deloc pe placul electoratului, care s-ar vedea abandonat, dupa Basescu la Bucuresti, si de alesul de la Cluj. Mai mult, ar fi un semnal grav, care ar arata ca democratii repeta cosmarul lipsei de specialisti.
In fine, in categoria problemelor urgente pe care, o data instalat la Cotroceni, Basescu trebuie sa le fi rezolvat deja, intra si cea a succesorului sau la Primaria Capitalei. O sa aiba dureri de cap mari, pentru ca va fi un nou examen in stare sa probeze cit de solida este alianta cu liberalii.
Asa cum se stie, pe scaunul de primar general se bat, deocamdata, doi viceprimari: un liberal – Ludovic Orban, si un democrat – Razvan Murgeanu. Si se mai anunta surprize.
N-as vrea sa ma cheme nici Calin Popescu-Tariceanu. Anuntatul premier al Aliantei PNL-PD e ca Luceafarul: azi il vedem si... nu e! Prins in blocada negocierilor pentru formarea guvernului, statutul lui Tariceanu e incert. Premier nu e si nici presedinte de partid, potrivit statutului PNL. E doar interimar.
In asemenea conditii, daca nu rezolva rapid inscaunarea lui cu drepturi depline in fruntea PNL, Tariceanu va fi un premier slab, fara sprijin politic chiar din partea propriului partid. In conditiile prelungirii interimatului, el va fi obligat sa faca volte si compromisuri pentru a impaca diversele tabere din partid. Recentele „contre“ Tariceanu-Patriciu sint mai mult decit graitoare.
Colac peste pupaza, desi deocamdata n-ar recunoaste-o nici in ruptul capului, Calin Popescu-Tariceanu mai are o problema: au aparut voci in partid, nu putine, care considera ca ar fi mult mai intelept pentru PNL sa se abtina in acest moment de la asumarea actului guvernarii. Si mai sint inca destul de vocale si gruparile care cer, in continuare, o guvernare „trainica“ alaturi de PSD.
In fine, desi pentru unii par personaje de invidiat, avind in vedere faptul ca li se adreseaza mesaje de imbratisare politica din ambele tabere, n-as vrea sa ma cheme nici Markó Béla si, cu atit mai putin, Dan Voiculescu. In orice formula guvernamentala li se va face loc, vor fi considerati folositori, dar niciodata parteneri.
Si vor fi tratati in consecinta, pentru ca anul politic 2004 i-a stampilat definitiv ca sefi de partide bizare in care compromisul tine loc de doctrina.
