Sedinta de plen de ieri a Senatului a adus, pe langa prima cearta serioasa, si primele indicii ale apropierii UDMR de Alianta D.A. Sedinta a dat semne ca va fi una tulburata inca din start. Pedistii si-au parasit locul traditional, din stanga salii, asezandu-se in primele randuri din centru, zona rezervata, in legislatura trecuta, pesedistilor de vaza.

Intrat in Sala Omnia, fostul presedinte al Senatului, Nicolae Vacaroiu, le-a atras atentia pedistilor ca nu e frumos ce fac, dar acestia l-au ignorat. Pesedistii au fost nevoiti sa se inghesuie, dar nu s-au miscat din zona de centru, rezervata parlamentarilor puterii. Mai concilianti, liberalii si-au pastrat vechile locuri, alaturi de udemeristi, iar peremistii au ramas pe partea dreapta.

Sedinta a debutat oficial cu un raport extrem de lung al lui Antonie Iorgovan despre validarea senatorilor. Desi a fost rugat sa nu citeasca cele 19 pagini ale documentului, Iorgovan s-a angajat, initial, sa fie foarte scurt, dar, odata starnit, a fost imposibil de oprit.

El a plictisit asistenta cu detalii juridice despre rolul si modul de organizare al comisiei de validare a mandatelor si, in final, a spus ca singurul care nu poate fi validat este pedistul Brandusel Nichitean, cercetat penal pentru ca a votat de mai multe ori.

Nimeni nu a luat in seama cererea surprinzatoare a peremistului Eugen Mihaescu privind invalidarea ca senator a lui Ion Iliescu, pe motiv ca acesta si-a ridicat mandatul de parlamentar in timp ce era inca sef al statului. Dupa ce toti senatorii au acceptat invalidarea lui Nichitean, a inceput cearta intre PNL, PD si UDMR, pe de o parte, si PSD si PRM, de cealalta.

Alianta, sustinuta de insusi presedintele udemerist, Marko Bela, a cerut prelungirea activitatii comisiei de validare pana cand PNL si PD vor propune un alt senator in locul lui Nichitean. PSD cerea ca senatorii sa depuna juramantul si abia apoi, dupa ce se formeaza noua Comisie juridica, Alianta D.A. sa trimita in Parlament un senator nou.

Miza era, de fapt, eliminarea unui parlamentar al Aliantei de la votul de investitura al Guvernului si de la alegerea conducerilor celor doua Camere. In cele din urma, la sugestia impaciuitoare a lui Nicolae Vacaroiu, s-a mers pe varianta ca validarea mandatelor sa fie publicata in Monitorul Oficial imediat dupa terminarea sedintei, iar Alianta sa valideze, luni, un nou senator.

Singurul suparat era Nichitean, care a asistat, cuminte, la parlamentarile din plen. "Eu am facut ce-am facut din spirit civic, ca sa arat ca legea are hibe. Le multumesc lui Traian Basescu si PD ca, dupa ce am muncit ca un rob pentru partid si pentru social-democratie, m-au aruncat ca pe o camasa murdara", a spus fostul viitor senator.