Ca in fiecare an, in preajma sarbatorilor de Craciun, furturile de brazi devin o realitate, in ciuda tuturor masurilor de precautie luate de padurari si politisti.

La nivelul tarii, in urma controalelor efectuate pana pe 15 decembrie, autoritatile au recuperat peste 5.500 de pomi de Craciun, furati din padurile statului. Cifra reala a pagubelor este insa, cu siguranta, mult mai mare.

Pe de o parte, multi hoti nu au fost prinsi, iar pe de alta, mii si mii de brazi au fost furati de pe sutele si miile de hectare retrocedate particularilor. Luand in calcul pretul de pe piata al brazilor si o medie pe judet a celor sustrasi, se poate afirma ca in acest an hotii au dat un tun de peste 4 miliarde de lei.

In unele zone, responsabilii Romsilva au fost nevoiti sa ia masuri exceptionale si sa inarmeze paznicii cu pusti de vanatoare. "Am dotat paznicii cu arme de foc, pentru ca, in ultimele zile, hotii au devenit extrem de violenti", a declarat Vasile Cheta, purtatorul de cuvant al Directiei Silvice Baia Mare.