Cu putine zile in urma, la Buenos Aires lua sfarsit, dupa doua saptamani de discutii, in buna parte sterile, Conferinta ONU asupra schimbarii climatului mondial, al carei scop a fost modalitatile concrete de trecere la aplicarea protocolului de la Kyoto (Japonia), din 2001, care prevede reducerea cu cel putin 5,2 la suta, in comparatie cu 1990, a nivelului emisiilor de gaze poluante, in special

dioxid de carbon (CO2), principalul factor de incalzire a atmosferei. Reuniunea s-a incheiat cu rezultate modeste, in conditiile cand multi participanti sperau sa determine SUA, care si-au retras intempestiv semnatura de pe acest protocol, sa revina la o forma de colaborare cu celelalte state, pentru ca prevederile documentului sa poata fi puse in practica.

Se stie ca America este raspunzatoare pentru 20 la suta din totalul emisiilor de gaze nocive la scara mondiala, ca urmare a activitatilor industriale intense, refuzul ei de a se conforma prevederilor tratatului explicandu-se prin costul enorm al investitiilor pe care le-ar necesita modificarea proceselor de productie, pentru ca ele sa fie mai putin poluante.

Singura masura asupra careia SUA au fost de acord la Buenos Aires a fost acceptul de a participa anul viitor la un seminar international pentru discutarea problemei incalzirii globale, inclusiv masurile de control al emisiilor poluante, cu conditia insa ca aceste discutii sa ramana la nivel teoretic, fara a se stabili nici un fel de masuri concrete cu caracter mai mult sau mai putin obligatoriu.

Pozitia Washingtonului este aspru criticata, inclusiv de unii oameni de stiinta americani. Astfel, prof. Daniel P. Schrag, de la Universitatea Harvard, afirma ca datorita arderii carbunelui, titeiului si gazelor, nivelul dioxidului de carbon in atmosfera este astazi mai ridicat decat oricand in ultimii cel putin 430.000 de ani.

Daca actualele tendinte se vor mentine, atunci nivelul dioxidului de carbon va atinge valori nemaiintalnite in ultimii 30 de milioane de ani sau chiar mai mult. Dioxidul de carbon nu este singur raspunzator de modificarea climatului global, dar reprezinta principala sa cauza. De aceea, reducerea emisiilor de CO2 este un pas absolut necesar pentru a evita o posibila catastrofa viitoare.

Multe tari au adoptat ca un obiectiv global raportul de 550 parti CO2 la un milion parti per unitate atmosferica (ppm), ceea ce reprezinta dublu fata de valorile epocii preindustriale, un asemenea nivel considerat rezonabil putand fi atins in urmatorii 100 de ani. Adevarul este ca nimeni nu stie cu precizie care poate fi nivelul sigur de CO2. Ceea ce stim - considera prof.

Schrag - este faptul ca, fie si in conditiile cand nivelurile CO2 s-ar stabiliza, climatul Pamantului ar continua sa se incalzeasca, pe masura ce oceanele lumii si calotele glaciare vor suferi modificari treptate, de-a lungul deceniilor si secolelor, pentru a se adapta noilor conditii atmosferice.

Deoarece timpul de reactie al oceanelor, calotelor glaciare si ghetarilor este atat de indelungat, in momentul in care la orizont s-ar profila o catastrofa, ca de pilda topirea calotei glaciare a Groenlandei, ceea ce va provoca o ridicare a nivelului marii de pana la 6 metri, posibilitatea preintampinarii ei ar deveni tardiva.

Multe tari in curs de dezvoltare, sustine omul de stiinta american, intreprind actiuni pentru reducerea emisiilor de gaze care provoaca efectul de sera si, in consecinta, incalzirea climatului. Un pas inainte il reprezinta si ratificarea de catre Rusia a protocolului de Kyoto.

Atat timp insa cat America nu se va angrena si ea in acest proces, nu va putea fi vorba de un progres efectiv in directia prevenirii posibilelor consecinte dezastruoase ale modificarii climei la scara planetara.