Desemnarea premierului, evenimentul cel mai asteptat al zilei de ieri, a avut loc intr-o atmosfera fara pic de entuziasm. „Nu am certitudinea ca prim-ministrul va fi in masura sa propuna un guvern care trece din prima incercare“.

Basescu, prima infringere

Cu aceste cuvinte, rostite cu ocazia anuntarii premierului desemnat sa formeze viitorul guvern, presedintele tarii, Traian Basescu, si-a recunoscut deja prima infringere.

Si are toate motivele. Parlamentul, institutia ce urmeaza sa investeasca sau nu guvernul pe care-l va propune Tariceanu in urmatoarele zile, e sub controlul Opozitiei, dominata de PSD, iar partidul condus inca de Adrian Nastase asteapta deja dupa colt.

Sa-l voteze sau sa nu-l voteze? Aceasta e intrebarea la care liderii PSD se faceau ieri ca incearca sa dea un raspuns. „Vom vedea daca un guvern minoritar si fara o majoritate parlamentara poate fi o solutie.

Eu am mari rezerve“, declara ieri liderul PSD si noul presedinte al Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, la citeva minute dupa anuntarea lui Tariceanu drept premier desemnat sa formeze viitorul guvern. Evident, Nastase are de ce sa-si exprime „mari rezerve“.

Alianta PNL-PD si UDMR nu au majoritate in Parlament si nici unul dintre celelalte partide nu da vreun semn ca ar fi dispus sa le-ajute. Sau macar sa nu le-ncurce.

Un Guvern la mina PSD

Prin urmare, noul premier desemnat a dat si el, ieri, semnalul primei cedari. „Voi incepe imediat discutiile cu partidele parlamentare pentru formarea guvernului. Astazi, la ora 18.00, ma voi intilni cu PD, iar de miine voi stabili intilniri cu celelalte partide.

In masura in care vor decurge discutiile, vom vedea daca avem sau nu sprijinul parlamentar de care avem nevoie“, declara ieri Calin Popescu Tariceanu. Cu alte cuvinte: „Vom vedea“. Intrebat daca ia in calcul si varianta cooptarii PSD la guvernare, Tariceanu n-a spus ba.

Iar aceasta varianta inseamna deja un fel de guvern de uniune nationala, exact cum bate toba acum si PSD. Un guvern practic imposibil de imaginat, daca ar fi sa luam in serios atit rezultatul alegerilor, cit si pozitia de principiu a noului presedinte, Traian Basescu.

Cum isi va putea indeplini acesta mandatul si promisiunile electorale, incepind cu lupta impotriva coruptiei, cu un guvern slab, constituit doar de Alianta si de UDMR, aflat la mina Parlamentului pesedist, sau cu unul asa-zis de uniune nationala, din care face parte si PSD?

Anticipatele, cind vrea Opozitia

Solutia, din punctul de vedere al presedintelui, dar si al Aliantei, nu pot fi decit alegerile anticipate. Dar e o solutie doar pe hirtie, pentru ca Basescu e aproape total lipsit de instrumente constitutionale pentru a le provoca.

Pentru aceasta are nevoie ca actualul Parlament sa refuze de doua ori consecutiv Guvernul Tariceanu, in termen de maximum 60 de zile de la prima incercare. Dar caderea guvernului depinde in primul rind de PSD. Si ne intoarcem la acelasi cerc vicios. •

Basescu, fata de presedinte

Raceala institutionala a luat de ieri locul atmosferei amiabile ce a caracterizat in mod traditional intilnirile cu ziaristii ale actualului presedinte.(Mihaela Ganet)

O distanta apreciabila a despartit ieri grupul numeros de reporteri, fotoreporteri si cameramani prezenti la Cotroceni de pupitrul de la care Traian Basescu a tinut prima conferinta de presa ca presedinte.

A/- 20 de metri intre Basescu si microfonul de la care s-au rostit intrebari, suficient pentru a instaura un cadru cit se poate de oficial si de a incurca epuizarea raspunsurilor pe o anumita chestiune.

Imbracat in costum negru si camasa alba, asortate cu o cravata maro deschis, Basescu s-a prezentat la intilnire punctual, fara hirtii si, aparent cel putin, fara emotii.

Presedintele a incercat sa speculeze aproape toate intrebarile adresate, pentru a deschide noi teme de discutie, multe dintre ele fara legatura directa cu subiectul zilei, formarea guvernului. Tema asupra careia s-a oprit cel mai mult: administratia locala si descentralizarea.

„Va asigur ca nici un partid nu a vazut autonomia locala la nivelul puternic de descentralizare pe care eu il vad si chiar am probleme sa le explic inclusiv ungurilor (sic!) cit de departe trebuie sa ajungem cu autonomia locala“, a insistat Basescu.

El a lansat in discutie inca din campania electorala subiectul extinderii autonomiei administrative, cu argumentul ca legislatia blocheaza foarte mult dezvoltarea comunitatilor locale, prin aprobarea greoaie a finantarii proiectelor.

Autonomia locala, a mai spus ieri Basescu, ar trebui sa decida inclusiv o parte dintre materiile pentru examenul de bacalaureat, in functie de specificul si nevoile comunitatii.

Cu fata si discurs de presedinte, Basescu nu a reusit complet sa renunte la replicile malitioase. „Am o mica problema cu dumneavoastra.

Lasati-ma sa termin si pe urma puteti sa-mi spuneti cit de multe poate face Antena 1 pentru binele Romaniei“, a comentat presedintele Basescu la insistentele reporterului televiziunii controlate de presedintele PUR, Dan Voiculescu.

Mihaela Ganet, Ada Mesesan, Raul Balogh