Pe 25 decembrie, Ioan Alexandru ar fi implinit 63 de ani. Exista undeva cateva fotografii deja ingalbenite. Suntem patru – Constanta Buzea, Adrian Paunescu, Ioan Alexandru si eu, colegi in grupa 503, Filologie Romana, promotia 1968. Radem cu gura pana la urechi.
Parem a nu avea habar ce ne va aduce viata, ca sa nu mai spun ca suntem absolut "in necunostinta de cauza" de ce aveam sa ne aducem unii celorlalti, luand carari atat de diferite si supunandu-ne unii pe ceilalti la atatea rupturi violente si definitive.
Inchid ochii si il aud pe cel dus dintre noi bolborosind ca in transa: "Lumina lina lini lumini/Rasar din codrii mari de crini/Lumina lina cuib de ceara/Scorburi cu miere milenara".
Una dintre putinele carti pe care am dorit sa le iau cu mine atunci cand a trebuit sa parasesc Romania – 24 iulie 1985 – era culegerea de Colinde intocmita de G. Breazul, scoasa in colectia Cartea Satului de Fundatia Culturala Regala "Principele Carol", in 1938, la Scrisul Romanesc SA din Craiova. Mi-a fost "retinuta" la Aeroportul International Otopeni. Am recuperat-o.
O rasfoiesc mai ales de Craciun si de Pasti. Desenele lui Demian sunt o splendoare.
La sfarsitul acestui an, dupa atatea luni de furii, patimi si orbiri, as dori sa-i invit pe cititorii Jurnalului National sa-si plece ochii, in seara de Ajun, pe varianta moldoveneasca a unui colind ce se numeste "Maria se preumbla", culeasa de G. Cucu.
Raman suficiente zilele anului cand, din acest colt de pagina ca si din altele, cei ce ne citesc sunt bombardati cu nelinisti si vesti proaste pentru a ne datora unii altora, ca si noua insine, un moment de liniste.
E mare nevoie – nevoie ca de aer! – si de vesti bune. Vestea pe care o aduce acest colind ne ajuta, in fiecare an, sa simtim dramul de dumnezeire care a fost pus in sufletul nostru, miracol pe care ne pripim prea din cale afara sa-l batjocorim peste an.
Cu sau fara zapada, cu sau fara cetina verde a bradului, in aceste zile avem sansa sa reaprindem in sufletul fiecaruia din noi acea lumina lina fara de care nu putem vedea, nici macar pentru o clipa, diferenta dintre noi si o haita de fiare:
Coborit-a, coborit,
Dar iata, ca pe’ nserat,
Coborit-a Duhul Sfant,
Intr’ un grajd s’a asezat;
La usa bisericii,
Si-a nascut, pe fan uscat,
La icoana Precestii.
Prunc frumos si luminat.
Icoana maichii’ ntrebara
Frumos nume ce I-a dat:
"Ce veste-ai adus in tara?
"Iisus Cristos, Imparat".
Veste buna aduce’n tara,
Frumos nume ce I-a pus:
Duhul Sfant, cand se coboara.
"Iisus Cristos, Iisus".
Sfanta Fecioara Maria
Va sa nasca pe Mesia;
Si umbla din casa’ n casa
Si nimenea nu o lasa.
batori fericite si un 2005 mai bland si mai drept cu noi toti!
