Epuizarea mandatelor lui Iliescu la Cotroceni a creat, in mod paradoxal, premisele democratizarii PSD, in sensul ca pentru prima data in istoria formatiunii lupta pentru suprematia in partid se poarta de-adevaratelea, pe voturi, pe lobby-ul pe care fiecare dintre candidati si-l face in cadrul partidului.

Si tot pentru prima data in istoria PSD (fost PDSR, fost FDSN, fost FSN), presedintia partidului este disputata de mai multe persoane si nu mai este transmisa ca o minge de ping-pong, de la Ion Iliescu la diversi oameni pe care ii lasa acesta pe post de mostenitori temporari ai partidului si doar in perioada cat este el putin plecat la Cotroceni.

Pana in acest moment, s-au inscris, deocamdata neoficial, in cursa pentru sefia partidului Adrian Nastase, Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu.

Nastase foloseste Parlamentul drept rampa de lansare

Nastase, a carui cariera politica pentru multi pare incheiata din seara in care a pierdut alegerile prezidentiale in fata lui Traian Basescu, nu renunta sub nici o forma la presedintia PSD. Dupa ce saptamana trecuta, cand fusese prins in ofsaid de complicitatea la gratierea lui Cozma, totul parea pierdut pentru Nastase.

Reusind insa sa-si impuna candidatura la presedintia Camerei Deputatilor, candidatura pe care pur si simplu a suflat-o de sub nasul lui Miron Mitrea, s-a repus din nou pe o pozitie de forta in cadrul partidului. Pretentiile sale de a candida la presedintia PSD sunt legitimate in buna masura si de functia importanta pe care o detine acum in Parlament.

Doi cu greutate!

Miron Mitrea si Dan Ioan Popescu au ridicat pretentii la suprematia in PSD imediat dupa instalarea la putere in 2000. Atat Mitrea, cat si Popescu isi bazeaza ambitiile in special pe "greutatea" lor economica, amandoi aflandu-se timp de trei ani intr-o competitie acerba cu Nastase in cadrul Executivului, fiecare dintre ei vizand functia de prim-ministru.

Miron Mitrea, insarcinat in PSD cu coordonarea organizatiilor judetene (un fel de secretar general al partidului), are de partea sa multe filiale puternice si multi adepti, in frunte cu liderul filialei Vrancea, Marian Oprisan.

In ceea ce-l priveste pe Dan Ioan Popescu, presedinte al PSD Bucuresti, el si-a exprimat intentia de a candida la presedintia partidului imediat dupa episodul gratierii lui Miron Cozma, cand, de altfel, surprinzand pe toata lumea, a condamnat curajos si public gestul facut de Ion Iliescu. Dan Ioan Popescu sustine ca lupta "impotriva vagabonzilor care au venit in partid".

"Eu sunt fondatorul acetui partid! N-am sa stau cu bratele incrucisate sa ma uit la vagabonzii care au venit acuma in partid si se cred sefi!", spunea DIP zilele trecute, pe holurile Parlamentului.

Nu-l mai vor pe Iliescu!

Marea necunoscuta este insa Ion Iliescu. Va mai candida sau nu Iliescu? Aceasta este o intrebare care ii framanta mai ales pe Nastase si pe sustinatorii acestuia.

Se stie ca dupa episodul gratierii lui Miron Cozma, echipa lui Nastase, prin glasul lui Mihai Tanasescu, a incercat sa-l scoata din joc pe Iliescu, amenintand cu scindarea partidului in cazul in care acesta mai vrea sa candideze la presedintia PSD.

A doua zi dupa acest episod, cand Iliescu a sosit neinvitat la videoconferinta lui Nastase cu sefii organizatiilor judetene, a fost prezentat de catre Nastase - ce-i drept, printre dinti - ca "viitorul presedinte al partidului".

In ciuda acestei titulaturi, servita, probabil, de Nastase in ideea de a mai calma spiritele incinse si de a-i adormi putin vigilenta Bunicutei, in PSD Iliescu nu mai este dorit. "Afara cu Bunicuta!" este mesajul aproape unanim transmis nu numai din jurul lui Nastase.

Gratierea lui Miron Cozma a picat ca o manusa pentru cei care visau de ani de zile la sansa de a urca in ierarhia partidului, lucru imposibil atata vreme cat exista in schema pe post de sef vesnic Ion Iliescu.

Sa nu uitam de izbucnirea lui Marian Oprisan - care, de altfel, n-a ratat nici o ocazie pentru a se afisa alaturi de Iliescu la Cotroceni: "La ce poti sa te astepti de la o batrana carpa kaghebista cu care si-a sters Vadim bocancii?!".

Eliminarea mentalitatii bolsevice

Pesedistii s-au saturat de Iliescu - acesta este un lucru cert. Cei mai tineri, care au stat atata amar de ani in umbra marelui lider vor si ei sansa sa fie in fruntea bucatelor. Altii vorbesc despre "necesitatea eliminarii vechilor mentalitati bolsevice si modernizarea partidului".

"Iliescu nu mai poate candida la presedintia partidului. Si-a fragilizat puternic pozitia si nu mai are legitimitatea sa mai clameze functia de presedinte pentru el. Acum trebuie sa facem din PSD altceva decat este, sa fie un partid dinamic, nu unul ancorat mereu in trecut", ne-au declarat ieri surse din anturajul lui Adrian Nastase.

Motiunea cea mai tare ia totul

"Schimbarea de generatii" este cuvantul de ordine al taberei lui Nastase in perspectiva congresului din luna februarie. Nastase i-a pregatit lui Iliescu si o strategie bine ticluita prin care sa elimine orice sansa a acestuia de a-si mai impune oamenii in conducerea partidului.

Se spune la varful PSD ca la congres alegerea presedintelui PSD se va face pe sistemul motiunilor. Adica fiecare candidat la functia respectiva va propune si o lista completa cu membrii conducerii partidului - vicepresedinti, membri ai Delegatiei Permanente - si un program-oferta pentru evolutia partidului. Alegerea candidatului inseamna automat si alegerea in bloc a echipei sale.

Deci nu ar mai fi candidaturi individuale pentru functiile din schema de conducere a PSD. Or, in aceste conditii, daca Ion Iliescu nu va candida si el la sefia partidului, nu va mai putea sa-si impuna nici un om in conducere, ceea ce ar insemna ca, si in cazul in care el ar fi numit ca presedinte onorific, ar pierde parghiile de decizie in partid si ar fi trimis la pensie definitiv.