Banuiesc ca nicaieri nu s-a abuzat mai mult ca la noi de doua narcotice: speranta si resemnarea, alternate dupa imprejurari. Intai ne straduim sa fim optimisti, luand din realitati numai partea convenabila. Apoi, nevoiti sa vedem si ceea ce n-am vrut sa vedem inainte, ne plangem ca ne-am grabit.

Cate „probleme“ au rezultat de aici! In ajunul Craciunului, Traian Basescu a declarat pentru Associated Press ca e hotarat sa „termine“ cu „vechiul regim“. Si presupun ca era sincer cand a spus-o. Dar eu nu de sinceritatile d-lui Basescu ma tem, ci de ceea ce urmeaza dupa ele. Iar in cazul de fata, m-as teme si de ceea ce a inteles noul presedinte prin „vechiul regim“.

Am impresia ca Traian Basescu se gandeste, cand vorbeste de „vechiul regim“, doar la PSD si la administratia pesedista. Daca impresia mea e corecta, am motive sa consider ori prea superficiala, ori prea laudaroasa declaratia sa. Eu, unul, nu cred ca vom vedea „terminat“ prea curand „vechiul regim“. Si nu cred fiindca eu includ in „vechiul regim“, pe langa PSD, si UDMR si PUR.

Mai mult: includ si unele zone si persoane din PNL si PD.

Dar includ si realitati din afara partidelor. Cum ar fi, de exemplu, magistratii pe care-i suspectez ca nu doresc, de fapt, o Justitie „independenta“ deoarece considera mai rentabila „dependenta“. Sau cum ar fi politistii care, in loc sa ne pazeasca pe noi de hoti, ii pazesc pe hoti de noi.

Ce le-ar aduce acestor magistrati si politisti inlaturarea coruptiei? Demnitatea profesionala? Demnitatea profesionala nu le asigura decat salariile, eventual marite, pe cand „putina dependenta“, de politicieni sau de persoane care dispun de argumente „fosnitoare“, le aduce diverse forme de „rasplata“, in buna traditie autohtona.

Ca doar nu din „demnitate profesionala“ si-au ridicat vile, in anii din urma, numerosi sefi din Politie sau purtatori de roba din instante cu nume sonore. Din „vechiul regim“ face parte si „stilul“ televiziunilor noastre de a schimba o obedienta cu alta, in functie de cine se afla la putere.

Crede Traian Basescu, oare, ca e laudat din convingere de cei care-l injurau ieri? S-au schimbat, vorba lui Arghezi, paturile. Curvele au ramas aceleasi.

Si sa nu fi remarcat d-l Basescu, de vreme ce cunoaste, cum zice, „sistemul din interior“, ca banii sunt azi mai eficienti decat teroarea de pe timpuri? Ei bine, „vechiul regim“ dispune, cu siguranta, de mai multi bani decat „noul regim“ care abia acum se apropie de locurile unde se pot incasa comisioane.

Tot in favoarea „vechiului regim“ atarna in balanta inertiile si inclinatiile conservatoare ale taranilor, de „europenizarea“ carora nu se ocupa nimeni, pentru ca partidele noastre n-au nici un chef sa faca apostolat, sau spaimele pensionarilor, umiliti de o istorie pe care o fac si ei, prin voturile lor, fara sa-si dea seama ca tot ei o vor indura.

In fine, de partea „vechiului regim“ sunt si asteptarile prea mari legate de „noul regim“. Grabite sa vada o schimbare in bine foarte repede, ele risca sa se naruie, in cateva luni, in deceptii si nemultumiri.

Sa lamuresc de ce includ UDMR si PUR in „vechiul regim“. Guvernul Nastase nu dispunea de o majoritate pesedista in parlament. Si-a impus toate ordonantele si toate interesele cu ajutorul dat, constant, de UDMR. De altfel, e un „secret al lui Polichinelle’’ ca, pentru UDMR, „interesul national“ e un „interes etnic“.

Si ca UDMR se aliaza fara prejudecati de „regim“ celor de care se poate folosi pentru a-si atinge scopurile. Cat priveste PUR, e de-a dreptul amuzant sa-l auzi pe d-l Voiculescu invocand „interesul national“. Capul „umanistilor“ ilustreaza, poate, cel mai bine teoria mea despre „privatizarea“ interesului national.

Incat a sari din „vechiul regim“ in „noul regim“, si invers, nu e nici o problema pentru PUR. Iata de ce nu reusesc sa iau in serios optimismul d-lui Basescu. Ma tem ca tot ce a stricat la noi comunismul, inclusiv in caractere, si tot ce au stricat cei care au „privatizat“ statul comunist „lucreaza“ in favoarea „vechiului regim“.

Bineinteles, daca voi fi obligat de realitate sa recunosc ca m-am inselat, o voi face cu placere. Pana atunci, incerc sa nu ma droghez.