Castigul salarial mediu net a crescut, in noiembrie, cu 2,9% fata de luna precedenta, pana la 6,2 milioane lei (aproximativ 156 euro), pe fondul unor majorari acordate in administratia publica si platii unor prime in majoritatea domeniilor de activitate, informeaza Institutul National de Statistica (INS).

Potrivit datelor institutiei, salariul mediu brut in luna noiembrie 2004 a fost de 8,67 milioane lei.

Cresteri salariale mai mari s-au consemnat in silvicultura, exploatare forestiera si servicii anexe (16,4%), industria miniera (3,5%), industria de masini si aparate electrice (11,8%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze si apa (3,8%), comert (5,3%), hoteluri si restaurante (5,3%), transporturi aeriene (3,3%), activitati anexe si auxiliare de transport, activitati ale

agentiilor de turism (5,4%), activitati de asigurari si ale caselor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale (6,4%).

Mai putin decat in octombrie au castigat cei care lucreaza in agricultura, vanatoare si servicii anexe, extractia hidrocarburilor, fabricarea produselor din tutun, industria IT, posta si telecomunicatii, precum si cei care se ocupa cu intermedieri financiare.

Deficitul comercial a depasit 956 milioane euro

In ceea ce priveste comertul exterior, datele INS arata ca, in noiembrie, diferenta dintre valoarea importurilor si cea a exporturilor a fost cea mai mare inregistrata in vreuna din celelalte luni ale anului 2004.

Deficitul comertului exterior a urcat luna trecuta la 956,4 milioane euro, soldul negativ al schimburilor comerciale ale Romaniei marindu-se, in primele 11 luni, cu 28% fata de perioada similara a anului trecut.

Potrivit INS, importurile din luna noiembrie s-au ridicat la 2,6 miliarde euro, cu 32,4% mai mari fata de aceeasi luna a anului trecut, in timp ce exporturile au totalizat 17,3 miliarde euro, viteza de crestere a bunurilor vandute in strainatate fiind de numai 21%, sub avansul consemnat de importuri.

De la inceputul anului pana la sfarsitul lunii noiembrie 2004, Romania a importat bunuri in valoare de 23,6 miliarde euro, nivel in crestere cu 22,6% in raport cu primele 11 luni din 2003.

Cu o luna inainte de sfarsitul anului, deficitul comercial a atins 6,3 miliarde euro, depasind cu 688 de milioane euro soldul negativ consemnat pe intreg anul trecut si cu 1,5 miliarde euro nivelul din primele 11 luni ale lui 2003. Diferenta nefavorabila din relatiile comerciale s-a amplificat deja cu peste 14%.

Avand in vedere cumpararile de valuta operate in ultima perioada de marii importatori, exista semnale suficiente ca la finele anului se va pastra un nivel al deficitului in crestere cu aproape 30%. Din punct de vedere al structurii, exporturile continua sa fie dominate de articolele de imbracaminte, cele mai multe produse in sistem lohn.

Totusi, datele statistice indica si cresteri substantiale ale vanzarilor de produse metalurgice (+44,3%) si ale exporturilor de masini si utilaje (+33%).

Exportatorii romani au inceput sa se orienteze si spre pietele din afara UE

Pe de alta parte, din datele INS se poate trage concluzia ca producatorii romani au inceput sa se reorienteze spre noi piete (altele decat cea a Uniunii Europene), cu toate ca UE ramane principala piata de desfacere a marfurilor romanesti (peste 73% din exporturi).

La nivelul importurilor, mijloacele de transport se plaseaza pe primul loc din punct de vedere al dinamicii, cu o crestere de peste 80%. Ca pondere in structura, bunurile de folosinta indelungata, precum si masinile si dispozitivele mecanice detin primul loc in topul importurilor, cu o cota de 23,7%.

Principalul furnizor de marfuri ramane tot Uniunea Europeana, care detine 65,2% din totalul importurilor realizate de Romania.