Mona Musca, noul ministru al Culturii si Cultelor, a declarat ca nu-l va reinvesti pe Dinu Sararu in functia de director al Teatrului National din Bucuresti (TNB), deoarece demisia lui este o decizie unilaterala, acceptata de fostul ministru, Razvan Theodorescu.

Un grup de 48 de angajati ai Teatrului National din Bucuresti cerusera, miercuri, printr-o scrisoare adresata ministrului Culturii, Mona Musca, reinvestirea lui Dinu Sararu la conducerea teatrului. Dinu Sararu a solicitat, la 21 decembrie, suspendarea din functia de director general, cererea sa fiind aprobata de Razvan Theodorescu, ministrul Culturii in exercitiu pana miercuri.

"Inteleg sa-l pretuiesc pe Dinu Sararu. M-am numarat si eu printre iubitorii Teatrului Mic in perioada in care era condus de Dinu Sararu.

A facut treaba buna la Teatrul National, dar trebuie sa va spun ca demisia este o decizie unilaterala, a fost acceptata de ministrul Culturii de la acea data si exista si un Ordin prin care, incepand cu 24 decembrie, domnul Dinu Sararu a fost eliberat din functie", a declarat Mona Musca.

Ministrul a anuntat ca la inceputul lunii ianuarie se va forma o comisie care va analiza cererile care vor fi depuse pentru ocuparea postului ramas vacant. "Cei care decid ocuparea unui asemenea post trebuie sa fie oameni avizati. Concursul trebuie sa fie transparent si conform cu legea", a subliniat Mona Musca.

Potrivit Monei Musca, Dinu Sararu i-a scris lui Razvan Theodorescu, la 21 decembrie, o scrisoare in care cerea sa i se accepte renuntarea la conducerea TNB din cauza unor factori independenti de vointa lui. Razvan Theodorescu i-a aprobat cererea si a emis, la 23 decembrie, un ordin prin care, incepand cu 24 decembrie, Dinu Sararu era eliberat din functie.