Ion Iliescu vrea conacul Scrovistea in folosinta pentru restul vietii

de Alin Bogdan     Adevarul
Marţi, 4 ianuarie 2005, 0:00


Ion Iliescu are sanse sa-si petreaca restul zilelor in decorul idilic al domeniului prezidential de la Scrovistea. La finele mandatului, fostul presedinte a inaintat o cerere, prin care solicita ca, in temeiul Legii fostilor sefi de stat, sa i se acorde dreptul de folosinta viagera asupra conacului de la Scrovistea, aflat in administrarea Regiei Protocolului de Stat (RA-APPS).

Potrivit sus-amintitului act normativ, ex-presedintii republicii si Regele Mihai I au dreptul, dupa plecarea din demnitatea suprema a statului, la o locuinta conforma cu fostul statut (o vila, in principiu), la paza SPP, limuzina s.a.

Or, bunul imobiliar vizat de Ion Iliescu nu cuprinde doar un spatiu locativ apreciabil, la standardele unei vile dichisite, ci este inconjurat de doua mii de hectare de padure si pajisti, plus un iaz maricel. Este singurul loc din Romania in care mai traiesc mufloni, iar, in 2003, a fost declarat "resedinta de odihna a presedintelui Romaniei".

Tot atunci, au fost infiintate doua terenuri de vanatoare pe domeniul revendicat in instanta de Printul Paul de Romania. De altfel, fostul sef al statului a zabovit la locul cu pricina chiar si dupa ce a parasit functia de la Cotroceni, petrecandu-si Sarbatorile la Scrovistea.

Surse din noua Administratie Prezidentiala spun ca, deocamdata, transferul de folosinta pe domeniu catre Ion Iliescu nu s-a oficializat.















181 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri