Te-ai hotarat sa cumperi o masina? Oricare ar fi motivele, ai facut deja primul pas: ai luat decizia. Acum urmeaza al doilea: sa faci rost de bani. Dar cum, cand nu ai nici o mostenire, nu ai dat nici lovitura la loto si nici salariul lunar nu este suficient? Solutia este simpla: faci un credit bancar. De ce credit bancar si nu leasing? Pentru ca exista o serie de avantaje pentru credit.

Un prim avantaj al creditului auto ar fi faptul ca se ia in calcul bugetul intregii familii, nefiind impus un venit minim personal, ca in cazul leasingului. Rata lunara nu trebuie sa depaseasca 30% din venitul net al familiei.

Alte avantaje fata de leasing ar mai fi si posibilitatea de a plati rata lunara din contul curent, precum si de a opera modificari exterioare si interioare asupra masinii, aviz amatorilor de tunning, inainte de a fi rambursat bancii intreaga suma.

Pentru ca stii deja ce tip de masina vrei sa-ti cumperi, mai trebuie sa stii cateva lucruri importante. In primul rand care sunt valorile creditelor practicate de banci, pe cati ani, cu ce avans.

Suma finantata difera de la o banca la alta. La Banc Post este echivalentul, in lei, a 25.000 USD, la HVB ceva mai mult, adica echivalentul in lei a 45.000 USD (cu 5.000 mai mult decat la majoritatea bancilor), in timp ce Raiffeisen este cea mai generoasa, putand oferi un credit auto ce ajunge pana la echivalentul a 75.000 de euro.

Durata maxima de creditare este in general de 5 ani. Nivelul creditului ce se poate obtine, raportat la valoarea masinii, este de pana la 90% la BRD, de 80% la Banca Transilvania, 75% pentru un credit facut la CEC, la fel ca si la Volksbank, cu un avans insa de 20%. De fapt, avansul variaza si el in functie de banca.

Astfel, la Raiffeisen este de minimum 15% din valoarea masinii, in timp ce la BCR aveti avantajul ca nu trebuie sa depuneti un avans minim la creditele in lei, ci doar la cele in valuta, de 15%. La Volksbank, la fel ca si la Banca Tiriac, avansul minim este de 25%, cand creditul nu are un garant, alta persoana, desi se poate alege si varianta fara avans, fiind insa nevoie de un garant.

De asemenea, mai trebuie stiut ca cele mai multe banci crediteaza si masini second-hand.

Documentatia necesara pentru obtinerea creditului

Actele necesare pentru alcatuirea unui dosar de credite sunt, in general, identice pentru toate bancile si se refera cu precadere la factura proforma de la dealerul autorizat, cerere de creditare, certificate de casatorie, acte de identitate si adeverinte de venit pentru imprumutat si coplatitor, declaratii privind angajamentele de plata, copie dupa cartea de munca.

Oricum, banca informeaza din timp solicitantul asupra actelor ce trebuie intocmite. Ideea este sa nu te sperie birocratia, ci sa te gandesti la momentul cand vei avea deja in mana cheile masinii si nu mai ramane decat sa te urci la volan.

In fine, ce banca alegem?

Ultimul pas pe care trebuie sa-l faci atunci cand optezi pentru un credit bancar auto este legat de decizia de a alege banca. Fiecare are avantajele ei! La Banca Transilvania imprumutul se poate achita in avans, iar ratele, direct in contul curent. La Banca Tiriac creditul se aproba in 24 de ore, iar banca poate finanta si valoarea asigurarii Full CASCO.

BCR, in schimb, nu solicita giranti, iar evaluarea autoturismului se asigura de catre BCR Asigurari. Raiffeisen Bank ia in calcul bugetul familiei, nefiind impus un venit minim personal si acorda si credite cu valori mai mari, chiar de 75.000 de euro. La Alpha Bank poti achita imprumutul anticipat fara a plati o penalizare.