Tornade in Brazilia. Sute de oameni au fost fortati sa-si paraseasca locuintele, dupa ce doua tornade extrem de puternice s-au abatut asupra sudului tarii. O persoana si-a pierdut viata, zeci de case au fost distruse, si alte cateva avariate. Prima tornada a avut loc luni, la aproximativ 6 kilometri de centrul orasului CRICIUMA.

Cea de-a doua, cu rafale de vant care au depasit viteza de 115 kilometri la ora, a avut loc in acceasi zi aproape in centrul orasului. O persoana in varsta a murit in urma unui atac de cord, iar 5 brazilieni au suferit rani usoare. Tornadele au tinut aproape 7 minute fiecare. Aceste fenomene sunt foarte rare pe teritoriul Braziliei, insa in ultimul timp au inceput sa ia amploare.