Asta-vara, Romania era, conform Economist Intelligence Unit (EIU), o tara de nota 5. Cinci cu indulgenta, fiindca rezultatul exact al celor de la EIU era 4,86. Foarte exact, la concurenta si fiscalitate am fost notati cu 4, dar ne-am scos media cu saptele de la stabilitate politica. Ce mai putem spune acum, cand si la asta suntem amenintati cu corigenta?
Orice s-ar zice, Winston Churchill avea dreptate: democratia este un sistem rau, dar toate celelalte sunt si mai rele. Asta permitea nu demult Italiei, unde stabilitatea se masura cu lunile, intre doua alegeri anticipate, sa mearga inainte cu economia. Media de trecere iesea, invers decat la noi, din notele mari la atractivitatea fiscala si concurenta.
In Romania, democratia tine insa mai mult de ambalaj decat de continut. Proiectele importante de la noi nu se realizeaza privat, ci sunt negociate guvernamental - cele mai grase contracte vin de la stat si numai cu statul se fac afaceri ultraprofitabile.
Pe aceasta baza, partidele pot fi confundate usor cu niste asociatii de afaceri - primarii si consilierii, deputatii si senatorii migreaza fara probleme de la o "firma" la alta, aparent rivala. Regruparea alesilor sub umbrela castigatoare nu face decat sa consfinteasca dictatura politicii asupra economiei.
In Romania, profitul pe baza de performanta manageriala este minoritar, iar regula este stoarcerea unor rente, cu ajutorul grupurilor de interese. Insa astfel se incalca niste legi naturale ale economiei, iar natura se razbuna intotdeauna intr-un fel sau altul. Italia merge inainte, fiindca administratia este rupta de politica.
Economia romaneasca sta pe loc pentru ca functionarii nu s-au lamurit inca cine este stapanul. De fapt, echilibrul precar intre rivalii politici poate oferi, in sfarsit, o ocazie. Daca statul, pe fondul unui control politic mai dificil, se retrage din economie, poate aparea o egalitate de sanse intre concurenti. Fiindca rolul statului nu este sa intervina in favoarea diversilor clienti politici.
Nu este treaba statului sa imparta facilitati la plata taxelor si subventii ori sa administreze preturi. Statul trebuie sa se ocupe numai de domeniile sale de drept - aparare nationala, ordine publica, protectia mediului, invatamant, sanatate - si sa lase cresterea economica in seama sectorului privat.
Daca nu se va intampla asa, atunci schimbarea va ramane doar un cuvant-cheie al exercitiilor oratorice repetate periodic, in anii cand se deschid urnele. Alegatorul nu va putea vota si in postura de consumator, fiindca va simti mereu un buget care da si ia, interpus intre el si piata -- regulatorul natural al veniturilor si cheltuielilor.
Scaderea inflatiei tot nu va insemna consumatori care cumpara mai mult, la preturi mai mici, ci se va baza pe reprimarea consumului. Cei mai curajosi, mai harnici ori mai priceputi vor continua sa abandoneze acest surogat de capitalism si vor cauta societatea de consum in alte tari, acolo unde bunastarea economica generala se confunda cu bunastarea individului.
Recapitulam. In urma cu o luna, romanii au ales. Altii penalizasera deja prin emigratie o societate care redistribuie incorect avutia creata. Votul urban, votul din "burgurile" tarii, s-a manifestat fara echivoc impotriva baronilor locali. Rezultatul este formularea unei dorinte: sa se treaca de la feudalismul tarziu, costumat in haine de economie de piata, la capitalismul adevarat.
Mai departe, cei care au primit mandat din partea poporului - senatori, deputati, primari si consilieri - au obligatia sa nu mai deturneze, ca in alte dati, rezultatul scrutinului si sa treaca la depolitizarea administratiei. Mersul liber la urne se poate transpune si in plan economic numai daca i se va restitui consumatorului libertatea de a alege.
Iar consumatorul va avea intr-adevar forta decizionala doar in momentul in care banul public va fi cheltuit in functie de nevoile sale, nu ale celor pe care i-a votat.
Puteti numi asta cum vreti, economie liberala sau altcumva. Dar cred ca acelasi lucru a vrut sa spuna si Uniunea Europeana atunci cand ne-a dat in dar statutul de economie de piata functionala. A fost tot un cinci cu indulgenta, ca si cel primit de la Economist Intelligence Unit.
UE n-a uitat insa sa ne bata obrazul ca, desi am absolvit ciclul gimnazial (in sase ani in loc de patru), ne lipseste capacitatea de a face fata presiunilor concurentiale si fortelor de piata care actioneaza in cadrul Uniunii.
