Consolidarea statului de drept si parteneriatul deschis cu societatea civila sint doua din prioritatile strategice ale noii guvernarii. De modul in care aceste doua obiective vor fi realizate depinde atit dinamica guvernarii, cit si stabilitatea politica in etapa imediat urmatoare.
Daca cele doua sfidari la adresa oricarei guvernari la care societatea politica romaneasca trebuie sa gaseasca raspuns rapid si eficace vor fi abordate formal si tratate ca simple anexe decorative ale unui program partitocratic de impartire a resurselor, pozitia guvernului, si asa instabila datorita contextului politic, se va fragiliza.
Credibilitatea guvernarii depinde mai mult ca oricind de transparenta si comunicare.
Alegerile din 2004 au permis manifestarea unei clase de mijloc in formare, ale carei asteptari sint legate de reforma reala a spatiului public si de dezvoltarea unei economii de piata libere.
Mult mai exigent fata de performanta politica si administrativa a clasei politice decit s-a intimplat pina acum, acest nou electorat nu este prizonierul nici unei formatii politice si nu este dispus sa cautioneze o politica oculta. Privita critic, sfera politica este obligata la performanta. De aceea, societatea civila se afla in fata unui moment de rascruce.
Expresie a starii de spirit noilor electori, societatea civila a devenit un arbitru al guvernarii. Independenta societatii civile este conditia reusitei demersului critic si a controlului civic, orice deriva de la acest program putind genera intirzieri si esecuri.
Statul de drept si societatea civila sint cele doua fatete ale democratiei. Ca forma de asociere a indivizilor in afara si de multe ori contra institutiilor statului, societatea civila se revendica de la libertatile si drepturile ce rezulta din asumarea constienta si activa a calitatii de cetatean.
Pe de alta parte, statul de drept se defineste prin domnia legii, altfel spus printr-un sistem de norme juridice stabile si impartasite de grupurile interesate. De aceea, libera asociere si drepturile omului, alaturi de principiul ierarhizarii normelor si al independentei justitiei, creeaza un binom intre statul de drept si societatea civila.
Intr-un stat de drept, cetatenia reprezinta limita dincolo de care detinatorii pozitiilor de putere nu pot sa atenteze la drepturile cetatenilor fara a conduce astfel, ca reactie de aparare, la nesupunerea sau revolta acestora. Ori tocmai cetatenia cu dimensiunea sa participativa este, daca nu ocultata, in orice caz marginalizata.
Inchise in spatiul strimt al politicii parlamentare, partidele politice au contribuit la transformarea politicii intr-o disputa indepartata, viscerala sau mult prea tehnica.
Generalizarea practicilor democratice la nivelul tuturor segmentelor sociale si intarirea cetateniei sint elemente esentiale ale unei societati juste, dar ele se cer dublate de o justitie puternica si independenta, fara de care statul de drept ramine o utopie.
Constructia statului de drept presupune transformarea sa intr-un instrument viabil al democratiei si un aparator eficient al economiei de piata. Cultul legii implicat de aceasta viziune asupra democratiei conduce la participarea cetatenilor la luarea deciziilor si garantarea drepturilor si libertatilor.
Statul de drept devine astfel un element esential al unei democratii largite, in care noi actori isi fac simtita prezenta. Insa, orice ordine juridica este lipsita de suport in masura in care nu isi gaseste fundamentul in societate. Rolul societatii civile este tocmai acela de a relationa interesele private cu cele publice.
Daca lideri ai unor organizatii civice cu expertiza juridica au acceptat dupa alegerile din decembrie 2004 functii executive (ministru al justitiei, respectiv consilier de stat pentru justitie al presedintelui), aceasta nu antreneaza automat afilierea sectorului nonguvernamental politicii partizane, nici abandonarea spirtului critic.
Complexul apolitismului primei epoci a societatii civile romanesti a fost depasit, asumarea responsabilitatilor executive fiind o strategie individuala asumata. Principalul atu, ca si principalul handicap al acestei intreprinderi consta tocmai in independenta politica. Cita vreme activitatea acestora se pune in slujba cetateanului, obiectivele ramin asemanatoare.
Intr-un domeniu precum justitia, in care asigurarea independentei este fundamentala, rolul unor reprezentanti ai sferei civice este revolutionar. Toate experientele politice anterioare au ilustrat incapacitatea politicienilor de a accepta separatia reala a puterilor in stat. Prioritatile politicienilor si ale romanilor se cer conciliate. Societatea civila poate realiza acest lucru.
Cu conditia sa nu isi tradeze menirea: de a fi mereu in slujba cetatii.
