Trufandale in prime time
Evident, televiziunile işi concep programele in funcţie de ritmul, bioritmul şi aritmia postmodernă a existenţei umane.
Prime time, oaza către care dau din coate bezmetici toţi moderatorii, realizatorii sau prezentatorii emisiunilor tv, s-a conturat după ce atente observări au dus la concluzia că pe la ora aceea stă tot norodul tolănit pe canapea.
Ochii obosiţi şi plictisiţi de imaginile vieţii reale se holbează către micul şi fascinantul ecran cam intre 7 şi 9 seara. Trufandalele audiovizualului sint aşezate pe platoul de sticlă taman la ora de masă. E momentul cel mai bun pentru a fi devorate cu coaja de generice cu tot.
Şi tot atunci este cel mai norocos interval pentru spoturile de reclamă. Dacă privirile naţiei stau lipite de ecranele din case, e clar că reclamele transmise atunci vor atinge in moalele poftei de cumpărare mase largi de privitori.
Musai!
Pornim, aşadar, de la premisa, incredibil de corectă, că televiziunile işi construiesc programele in funcţie de orarul celor care le cumpără. Nici reclamele nu se bulucesc cum vor ele, după pofta celor care vor să-şi prezinte cit mai bine, mai insistent, mai obsedant produsele pe care le au de vinzare.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a impus cu stricteţe nişte reglementări ce ţin seama, chipurile, tot de protecţia consumatorului.
Viaţa cea adevărată
Şi totuşi, la o privire onestă asupra vieţii noastre, in care concubinajul cu televizorul a atins profunzimi cvasiperverse, vom constata că de cele mai multe ori noi ne construim orarul, ziua, viaţa, in funcţie de programul televizorului.
Nu numai că ne scrintim roţile de la maşină alergind să prindem meciul sau episodul cel nou din „Totul despre sex“, dar am clădit stereotipii ale banalei noastre existenţe in funcţie de modul in care emisiunile care ne plac sint feliate de inserţii de reclamă.
Ce poţi să faci intr-o pauză de publicitate? Să dai un telefon scurt.
Să dai o fugă pină la baie. Să scoţi din dulap şi să-ţi pui pijamaua. Să faci un ceai - mmm… doar dacă e instant. Să tragi zece fumuri dintr-o ţigară, la bucătărie. Să-ţi iei o bere şi-un triunghi de brinză… Uneori, publicitatea te calcă pe nervi.
De parcă ar exista un spiriduş al televiziunilor, toate canalele se inţeleg să-şi transmită reclamele fix la aceleaşi ore. Oricit de tare ai zăpăci butoanele telecomenzii, n-ai să găseşti decit clipuri pentru produse care de care mai apetisant şi mincinos prezentate.
Alteori, iţi sare muştarul cind vezi că aceeaşi reclamă se repetă insuportabil de des. Dar, de cele mai multe ori, pauza de publicitate iţi prinde bine. Iţi mai tragi sufletul din cite-un scandal care inspumează talk show-ul de la care nu-ţi poţi desprinde urechile şi ochii.
Te duci să-ţi iei un pachet nou de şerveţele, fiindcă ai fleoşcăit deja unul plingind după Luis Fernando care-a părăsit-o pe Marimar. Ai timp să te speli pe dinţi, ca să poţi aluneca apoi din film direct in somn. Ai timp să te gindeşti că televiziunea nu e decit o iluzie.
Alături de tine, in pat, fiinţa care reprezintă viaţa cea adevărată sforăie şi-a adormit de mult.
